INCIDENTE în Piaţa Victoriei: Gaze lacrimogene şi protestatari scoşi pe targă (VIDEO)

Pentru a elibera bulevardul Aviatorilor (zona din fața Guvernului), jandarmii au folosit gaze lacrimogene, mare parte din protestatarii prezenți în Piața Victoriei fiind afectați de aceste sprayuri, transmite Mediafax.

Șapte protestatari, prezenți în Piața Victoriei, au avut nevoie de intervenția medicilor, după ce li s-a făcut rău. De asemenea, jandarmii au fost nevoiți să folosească și gazele lacrimogene, după ce protestatarii au aruncat cu obiecte în forțele de ordine.

Mai mulți protestatari au fost scoși cu targa din mulțime, după ce li s-a făcut rău, martorii declarând că gazele lacrimogene folosite de către jandarmi ar fi cauza. Din cauza acesor sprayuri, unui cameraman al unei televiziuni i s-a făcut rău.

Din cauza protestelor din Piața Victorie, traficul a fost deviat pe Șoseaua Kiseleff, de la intersecția cu Ion Mincu. Alte restricții sunt: pe bulevardul Aviatorilor, Bulevardul Lascăr Catargiu de la Piața Romană, breteaua Iancu de Hunedoara către Piața Victoriei, strada Paris și breteaua de acces către Piață de la intersecția cu bulevardul Ion Mihalache, arată Brigada Rutieră.

La ora transmiterii știrii, mai mulți protestatari încearcă să forțeze gardul Guvernului, îmbrâncindu-se cu jandarmii.

Distribuie acest articol! Îți mulțumim!

nicio vizualizare
loading...
Subscribe
Notify of
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile