Începe măcelul în PNL! Anuntul lui Ludovic Orban

Președintele PNL, Ludovic Orban, a fost vineri prezent la Cluj-Napoca, unde a avut mai multe întâlniri de lucru. În programul său a fost inclusă și o vizită la sediul PNL, de unde a anunțat că în curând începe declanșarea alegerilor în partid.

Ludovic Orban: „Sunt singurul care mi-am anunțat candidatura. În curând vom declanșa procedurile de alegeri în partid. Vreau din nou să fac precizarea că alegerile în Partidul Național Liberal nu înseamnă organizarea unui congres, înseamnă alegeri de la firul ierbii. O să fie alegeri generale, fiecare organizație locală, ulterior o să fie conferințele județene și abia după finalizarea alegerilor la baza partidului o să aibă loc congresul cu o reprezentare proaspătă, care să asigure cu adevărat legitimitate conducerii care este aleasă.

Eu nu vreau să dau declarații pe niște ipoteze. Deocamdată nu știu dacă o să mai fie un candidat la șefia PNL. În ce mă privește pe mine, indiferent dacă o să fie sau nu, campania mea se va derula la fel, așa cum am făcut campanie: mișcare multă în teren, acțiune la firul ierbii, participare la toate evenimentele importante, susținerea proiectelor reprezentanților PNL în administraia locală și la nivel parlamentar. O să fie o campanie pozitivă, bazată pe proiecte și obiective realiste.

Sunt 36 de filiale care mă susțin. […] Până la urmă fiecare delagat la congres are fiecare discernământ și are dreptul să voteze pe cine dorește. O să trebuiască să fac o muncă de convingere a fiecărui delegat”, a spus Orban, la Cluj-Napoca.

De cealaltă parte, chiar dacă încă nu a anunțat o candidatură la șefia PNL, Florin Cîțu a fost la Suceava. El evită cel puțin pentru moment să anunțe dacă o să candideze sau nu la șefia PNL.

Președintele PNL, Ludovic Orban, a fost atacat dur chiar în timp ce se află la Cluj de președintele CJ Cluj, Alin Tișe. Aceasta susține că a refuzat să participe la conferința de presă alături de șeful său de partid pentru că acesta îi este inferior politic și că a trecut de faza când era impresionat de cei care vin de la București să se laude cu munca lor și să o dea exemplu.

Sursa: stiripesurse.ro

Canal Telegram Romanesc

Susține Nationalisti.ro printr-o donație