Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită:
INTERNATIONALSTIRI

ÎN SCURT TIMP ȘI ÎN ROMÂNIA: Democrații din SUA interzic cuvintele tată, mamă, fiu și fiică!

33ff

Potrivit României Libere, din registrul de exprimare al aleșilor americani urmează să dispară termenii ”frate”, ”soră”, ”tată”, ”mamă”, ”fiu” și ”fiică”. În locul cuvintelor ”interzise”, parlamentarii americani vor folosi termeni generali, precum părinte, rudă sau copil!

Președintele Camerei, Nancy Pelosi, a introdus un nou set de reguli pentru guvernarea celui de-al 117-lea Congres. Aceste reguli includ măsuri de diversitate și incluziune menite să atenueze problemele inechității. Una dintre reguli ar promova drepturile LGBTQ + printr-un limbaj inclusiv în materie de gen.

Codul de Conduită care poate fi descărcat aici, include reforme „radicale” și promovează diversitatea și incluziunea de gen este semnat de Nancy Pelosi, și de președintele Comitetului pentru Reguli, James P. McGovern.

Conform noilor reguli de limbaj, în Congresul american în loc de ”tatăl sau mama”, va fi folosită particula ”părintele”, în loc de ”fiul sau fiica lui…” va fi folosită particula ”copilul lui…”, în loc de ”frate sau sora lui…” va fi folosită particula ”ruda sau neamul lui…”, în loc de ”unchiul sau mătușa” va fi folosită particula ”ruda părintelui”, în loc de ”verișor sau verișoară” va fi folosită particula ”copilul rudei părintelui” etc.

Alte modificări prevăd înlocuirea termenului ”marinar” (seamen) cu ”navigatori”, în loc de ”chairman” (președinte) se va folosi prescurtatea ”chair”, iar formulările de genul „el sau ea servește” și „el sau ea deține” vor fi înlocuite cu „respectivul membru, delegat sau comisar rezident servește sau deține”.

„În calitate de președinte al Camerei, sunt încântat să mă alătur președintelui Jim McGovern în introducerea acestui pachet de reguli vizionare, care reflectă punctele de vedere și valorile întregii game a majorității noastre democratice, din punct de vedere istoric”, a spus Pelosi într-o declarație despre… (Citește întregul articol în România Liberă)

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Lasă un răspuns

Articole conexe

Back to top button

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.