În România se pregătesc 900 de abatoare pentru vaccinarea Covid

Aproximativ 900 de centre vor fi organizate în toată țara pentru vaccinarea COVID, dintre care 300 vor fi în unități sanitare. Direcțiile de sănătate publică au termen până miercuri să prezinte situația spațiilor identificate în acest scop, a anunțat Ministerul Sănătății:

Conform comunicatului, până în acest moment au fost identificate 302 centre de vaccinare în unități sanitare pentru demararea imunizării personalului medical și 597 centre, în alte spații, în afara unităților sanitare pentru etapele de vaccinare II și III, conform Strategiei de vaccinare împotriva Covid-19. În total urmează a fi înființate, conform datelor actuale, circa 900 de centre, urmând ca, în cursul acestei săptămâni, să se definitiveze numărul acestora la nivel național.

Direcțiile de sănătate publică au termen ca, până mâine, 9 decembrie 2020, să transmită informațiile finale privind identificarea spțaiilor în care vor fi înființate centrele de vaccinare, dar și privind resursa umană care va fi implicată în constituirea echipelor de vaccinare, precizează sursa citată.

Avocata Diana Șoșoacă amintea într-un video postat înaintea alegerilor că vaccinul pe care și-l va face Raed Arafat pentru a se proteja de COVID-19 nu este același care va fi folosit pe populație.

„Este un abator pentru români. Romexpo, Leţcani, Ana Aslan şi toate celelalte spitale modulare construite de ăştia şi spitalul ăla construit de nu ştiu ce mare hipermarket -toate astea sunt abatoare ale poporului român, pentru că acolo se va face vaccinarea forţată. De aceea sunt goale. Ne vor lua pe sus”.

„Domnule Iohannis, hai că spun eu ce vrei să faci, ca să ştie tot poporul român. Dacă noi nu intrăm în Parlament, aveţi cuvântul meu de onoare, cred că va trebui să luptăm la baionetă cu ăştia. Pentru că ne vor lua pe sus. Deci toată legislaţia pe care ei vor să o pună acum în aplicare, este să ne facă.. Ca la abator. Duci vitele la abator, la moarte”.

„Gândiţi-vă, că deja nu mai e teoria conspiraţiei, deja la radio actualităţi şi la televiziuni, au apărut reprezentanţi ai autorităţilor române care au spus că vaccinaţi-vă, pentru că numai aşa veţi mai putea să vă duceţi să vizitaţi alte ţări străine, să vă faceţi vacanţele acolo. Slavă Domnului că o mare parte a românilor nu-şi permit să se ducă în afară, că poate aşa nu-i pot condiţiona.”

«Ne-au vândut ăştia ca pe nişte vite»
Avocata mai atrage atenția asupra unei manipulări prin care oamenii vor fi convinși să se vaccineze:

“Iar dacă veţi vedea vreodată că Iohannis cu Orban şi cu toţi ăştia se vaccinează, Arafat şi Tătaru, să ştiţi că ăla nu e acelaşi vaccin pe care ni-l aplică nouă!! Să fiţi foarte siguri!! Uite, vă spun eu”.

„Noi suntem ţară experimentală a vaccinurilor. S-a semnat anul trecut, şi noi, şi Italia. Ne-au vândut ăştia ca pe nişte vite. Ascultaţi-mă ce vă spun: România în momentul ăsta este abator. Abator de oameni. S-a semnat anul trecut că noi suntem ţară experimentală pentru tratamente medicale şi vaccinuri. Păi, da, să se testeze să fie experiment domnul Iohannis, că şi-aşa este cel mai negru experiment al României. Sper să scăpăm odată de nemernicii ăştia. Nu se poate aşa ceva”, a susținut Diana Șoșoacă.

Canal Telegram Romanesc

Susține Nationalisti.ro printr-o donație

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *