IMPORTANT! Program MODIFICAT la Vama Nădlac în plină pandemie! CONDITII pe care trebuie să îndeplinească cetățenii UE


Autorităţile maghiare permit începând de marți intrarea în Ungaria, cetăţenilor Uniunii Europene, prin Nădlac 1, în intervalul orar 7.00 – 1.00 (ora României), față de 11.00 – 23.00 cum era de la începutul epidemiei.

Poliția de Frontieră anunță că în urma înțelegerilor bilaterale dintre autoritățile de frontieră române și ungare pentru fluidizarea traficului de persoane între cele două țări, începând din 5 mai autorităţile maghiare vor permite intrarea în Ungaria, cetăţenilor Uniunii Europene, în scopul rămânerii pe propriul teritoriu sau tranzitării acestuia, în intervalul orar 07.00 – 01.00 (ora României).

Formalitățile de frontieră se derulează prin Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac I, intrarea în Ungaria fiind permisă numai cu îndeplinirea următoarelor condiţii:

  • interviu în cadrul căruia va fi evaluată starea de sănătate, condiţia esenţială fiind lipsa simptomelor de infectare cu Covid 19

  • îndeplinirea condiţiilor Codului Frontierelor Schengen

  • prezentarea unor documente care sa ateste certitudinea permiterii intrării în ţara de destinaţie.

Anterior, traficul se derula în intervalul 11.00-23.00 (ora României).

De asemenea, la graniţa româno-ungară, rămân valabile măsurile privind deplasarea dintr-o ţară în cealaltă a lucrătorilor transfrontalieri, cu domiciliul sau reședința în limita a 30 de kilometri de la linia de frontieră către interior, prin punctele de trecere a frontierei Cenad, Nădlac, Turnu, Vărșand, Salonta, Borș, Săcuieni, Urziceni și Petea.

Sursa: stiripesurse.ro

Distribuie acest articol! Îți mulțumim!

loading...

Lasa un comentariu