Îi pasă lui Iohannis de careva dintre noi?!

Nu l-am bănuit niciodată pe Klaus Werner de o inteligenţă sclipitoare, însă nici complet rupt de realitate nul-am crezut! Cred că nici nu este… şi până la urmă nici nu mi-ar păsa dacă nu ar fi preşedintele României.

Cu toţii am acceptat că este un tip insipid şi anost, însă cel puţin nu bea şampanie din sticlă precum Traian Băsescu şi asta a cântărit destul de mult în ochii alegătorilor în 2014. După 4 ani de mandat, Klaus Werner ne-a dovedit că nu patriotismul, nu calităţile de lider sau alte însuşiri deosebite ale oamenilor de stat, l-au mânat în lupta pentru alegerile prezidenţiale, ci doar nişte păpuşari …. nişte păpuşari, iscusiţi de altfel care au ştiut să creeze păpuşa perfectă.

După refuzul președintelui de a respecta o decizie a Curţii Constituţionale, României i se pregăteşte un viitor sumbru, umbrit de neadevăr și nedreptate, un viitor osândit de un om politic care a anulat toate valorile democratice şi constituţionale construite cu multă trudă după 1989. Iată cum ambiţiile unui individ lipsit de virtuți a întors România cu 30 de ani în urmă! Tot la fel de adevărat este faptul că ne aflăm aici şi datorită deciziilor noastre, decizii care au făcut să avem o clasă politică neputincioasă care „ne-a ridicat” la rangul de colonie militară a americanilor și colonie economică a austriecilor și a francezilor.

Citiți și:  Basescu, reactie FURIBUNDA pe legea carantinarii: În Senat s-a ajuns la ridicolul absolut

Vă mai amintiţi filmul „Salvaţi soldatul Ryan!”, în care un grup de 8 soldaţi conduşi de căpitanul Miller, un simplu profesor de engleză pleacă în căutarea soldatului Ryan dispărut în misiune. Intriga acestui film este generată tocmai de ideea de a sacrifica mai multe persoane pentru una singură şi pe nemulţumirea salvatorilor care constată că sunt conduşi de un simplu profesor de colegiu într-o operaţiune crucială. Legătura care se naşte între aceşti oameni, în condiţiile acestea grele, dă sorţi de izbândă acestei misiuni, solidaritatea umană triumfând în aceste condiţii.

După zile întregi de declaraţii, scenarii şi mai ales de încercări de a găsi soluţii pentru o situaţie umilitoare în care se află poporul român, mi se pare din ce în ce mai mult că România seamănă cu un câmp de luptă. O întrebare se naşte. Ce anume îl mână în luptă pe Klaus Werner încât să sacrifice un întreg popor pentru „soldatul Kovesi”?

Citiți și:  NEWS ALERT. Ne îndreptăm spre CEL MAI NEGRU SCENARIU?! Ședință fulger la Ministerul Sănătății!

România se află pe un drum primejdios în încercarea acestor doi „soldaţi” de a se salva. E clar că Kovesi a avut o misiune de îndeplinit: aceea de distruge mediul de afaceri românesc, de a distruge oamenii politici incomozi şi de a asigura liniştea şi bunăstarea unor multinaţionale venite să facă profit în România, cu forţă de muncă ieftină.

Acum „soldatul Kovesi” este pe cale să dispară pe câmpul de luptă, răpusă de dreptatea unui popor transformat în groapa de gunoi a Europei. „Profesorul-soldat” Werner a primit misiunea de a o salva cu orice preţ, chiar cu preţul sacrificării valorilor democratice ale unei naţiunaţiuni de care nu-i pasă… Nu sunt ale lui, nu ştie cum au fost dobândite şi nici nu îi pasă dacă ar trebui păstrate……..

Distribuie acest articol! Îți mulțumim!

nicio vizualizare
loading...
Subscribe
Notify of
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile