Iată cum evreul Mark Gitenstein a furat și a devalizat Fondul Proprietatea

Retragerea lui Mark Gitenstein din funcția de ambasador al SUA la București, în 2012, a fost văzută de mulți că o victorie, mai ales pe fondul opiniilor exprimate de acesta și a văditelor imixtiuni în treburile interne ale Statului Român, nepermise credem noi, cu privire la funcționarea Justiției din România. Numai că, odată plecat de la Ambasada Statelor Unite ale Americii din București, Gitenstein a ieșit „aranjat” și cu Fondul Proprietatea. Nu o spunem noi, o demonstrează publicația avertisment.net deținută de jurnalistul Ovidiu Ohanesian, printr-un document de importanță majoră prezentat de fostul senator Valer Marian.

Este vorba despre o telegramă care relevă că, pe când deținea funcția de ambasador al SUA la București, Mark Gitenstein a beneficiat de sprijinul fostului președinte Traian Băsescu și al fostului premier Emil Boc pentru atribuirea contractului de administrare a Fondului Proprietatea de către Franklin Templeton Investments, grup britanic care face parte dintr-o organizație globală de administrare a investițiilor, cu sediul în San Mateo, California: „Angajamentul personal, la cererea ambasadorului, atât a președintelui Băsescu, cât și a primului-ministru Boc a rezolvat în cele din urmă problema litigioasa” […].

Practic, din poziția de ambasador al SUA la București, Gitenstein a reușit să pună mâna pe Fondul Proprietatea, devenind membru al Comitetului Reprezentanților de la Fondul Proprietatea, vreme de peste 8 ani (chiar și în prezent), notează publicația, perioadă în care a deținut și funcția de președinte al Fundației Biden. Ca un făcut, Gitenstein a fost numit, în urmă cu mai puțin de o lună, de către președintele Statelor Unite ale Americii, Joe Biden, în funcția de ambasador al SUA la Uniunea Europeană.

„După ce a aranjat, profitând de calitatea sa de ambasador – scrie avertisment.net – , ca Manchester Securities Corp. să devină acționar semnificativ, iar Franklin Templeton Investment Ltd. să devină administrator unic, Mark Gitenstein a cules cireașa de pe tort, intrând personal în conducerea (board-ul) Fondului Proprietatea în aprilie 2013, la câteva luni după încetarea mandatului de ambasador și la câteva zile după promovarea protejatei sale Laura Codruța Kovesi în funcția de procuror șef al DNA.

Gitenstein a devenit atunci membru al Comitetului Reprezentanților de la Fondul Proprietatea, în fapt un șef suprem al acestui fond, pentru un mandat de 3 ani și cu o indemnizație consistentă (la început a fost de 20.000 lei/lună). În 2016 și în 2019, fostul ambasador american a repreluat sinecura de la Fondul Proprietatea, obținând noi mandate de câte 3 ani în Comitetul Reprezentanților și cumulând astfel peste 8 ani în boardul fondului.

În perioada în care s-a aflat la timonă Fondului Proprietatea, nici DNA sau alt organ judiciar, nici serviciile secrete sau autoritățile de control financiar n-au catadicsit să facă verificări la acest fond, în pofida informațiilor și indiciilor privind devalizările substanțiale produse.

În perioada 2016-2019, Gitenstein a deținut și funcția de președinte al Fundației Biden, încă o dovadă a legăturii sale apropiate cu actualul președinte al Statelor Unite”.

Redăm în continuare un scurt pasaj din articolul publicat în avertisment.net, cu precizarea că întregul material poate fi citit pe site-ul publicăției:

Cum a influențat un ambasador american justiția română

[…] Din telegram transmisă de ambasada Statelor Unite de la București Secretarului de Stat și Secretarului Departamentului Trezoreriei SUA în data de 25 februarie 2010 (făcută publică de organizația WikiLeaks n.r.), rezultă că ambasadorul american Gitenstein a intervenit pe lângă președintele Traian Băsescu și pe lângă primul-ministru Emil Boc pentru a determina respingerea cererilor de chemare în judecată formulate de un acționar al Fondului Proprietatea (avocata Ioana Sfârâială), care a solicitat anularea unor hotărâri considerate nelegale ale Adunării Generale a Acționarilor Fondului Proprietatea, prin care Franklin Templeton Investment Management Ltd. a devenit administrator unic al acestui fond valoros. În această telegramă este consemnat textual: „Angajamentul personal, la cererea ambasadorului, atât a președintelui Băsescu, cât și a primului-ministru Boc a rezolvat în cele din urmă problema litigioasa”.

 

Această intervenție s-a produs după ce, prin hotărârile pronunțate de Tribunalul București și de Curtea de Apel București în dosarele 47039/3/2010 și 7548/3/2011, în care acționarul Ioana Sfârâială a avut calitatea de reclamant, au fost anulate mai multe hotărâri ale Adunării Generale a Acționarilor prin care au fost înlocuiți în conducerea Fondului Proprietatea reprezentanții numiți de Ministerul Finanțelor cu un administrator unic privat și străin, Franklin Templeton Investment Ltd.

Toate aceste manopere au fost realizate după ce acționar semnificativ al Fondului Proprietatea s-a declarat Manchester Securities Corp., la care era acționar Eliot Asociates LLC, un fond de investiții în care ambasadorul Gitenstein avea interese, fără a exista o explicație pentru modul în care Manchester Securities Corp. a devenit acționar semnificativ, în condițiile în care Fondul Proprietatea fusese până în acel moment o societate închisă, iar tranzacțiile făcute cu acțiunile acesteia erau sancționate cu nulitatea absolută, sancțiune care nu s-a aplicat niciodată, deoarece nicio autoritate a statului român nu s-a sesizat.

În urma intervențiilor ambasadorului Gitenstein (reprezentat de aceeași societate de avocatură ca și Fondul Proprietatea) și a promisiunii președintelui Băsescu (reprezentat de aceeași societate de avocatură) de rezolvare a situației litigioase la nivelul instanțelor de judecată, prin sentința civilă nr. 9514/2012, pronunțată în dosarul nr. 3295/3/2012, care a fost confirmată ulterior de Curtea de Apel București, cererea de anulare formulată de acționarul Ioana Sfârâiala a fost respinsă ca lipsită de interes, cu motivarea hilară că nu deținea un număr suficient de acțiuni. Această soluție a fost repetată apoi, cu o motivare identică, de Tribunalul București și Curtea de Apel București în toate litigiile intentate de același acționar, care a fost obligat la cheltuiei judiciare exorbitante, în scopul intimidării sale și al executării silite a acțiunilor pe care le deținea la Fondul Proprietatea”.

Surse: luju.ro (fragment) / certidiunea.ro / incorect politic

Canal Telegram Romanesc

Susține Nationalisti.ro printr-o donație

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *