HALUCINANT. DE CE nu s-au mai redeschis spitalele COVID

Redeschiderea spitalelor Covid ar însemna finanțări din partea Guvernului. Finanțări care să acopere costurile renovărilor sau dezinfecției.Așadar, în aceste condiții, autoritățile țin spitalele închise pentru bolnavii non-Covid din cauza subfinanțării, informează Ziarul Național.

Președintele Federației Asociațiilor Bolnavilor de Cancer, Cezar Irimia a relatat că ”DSP-urile nu dau avize pentru redeschiderea spitalelor pentru că nu sunt bani. Au subfinanțat sistemul, în loc de 7,7 miliarde de lei, cât a cerut buget Casa Națională de Asigurări de Sănătate, a primit 5,9 miliarde de lei. Astfel, bugetul CNAS este mai mic decât anul trecut și mai mic și decât în 2019. Iar 80% din acești bani se duc pe salarii. Și atunci cu ce mai rămânem ca să se facă dezinfecție, să se zugrăvească pereții din spitalele Covid? O să fie Valea plângerii, iar sistemul o să fie copleșit de noile cazuri depistate, care nu au fost depistate anul trecut. Numai în cancer, depistarea a scăzut cu 30-40%. Trebuie să respecți niște proceduri ca să redeschizi pentru bolnavii non-Covid un spital sau secții dintr-un spital Covid. Nimeni de la DSP nu va risca să-și pună semnătura fără certitudinea, prin prelevarea de probe, că spitalul este dezinfectat. Iar managerii de spitale nu au bani. În Covid s-a cheltuit cu nemiluita, au mai făcut unii și bani, dar mai durează până îi vom descoperi pe toți cei care au călcat pe cadavre ca să facă bani. Dacă nu se face o rectificare bugetară urgentă, mai ales că sistemul a consumat cu pandemia și vaccinarea, intrăm sigur în colaps. Nu-i mai interesează nimic. Lipsesc din spitalele mari citostatice, lipsește Vesanoid-ul pe hematologie, care se folosește în leucemii și fără de care nu se poate supraviețui”.

În tot acest timp cât spitalele Covid rămân închise pacienților non-Covid, bolnavii au ajuns să moară pe capete. În această direcție, Irimia a mai declarat că „În toată Europa civilizată și responsabilă s-au făcut circuite în spitale, la noi nu s-a putut. Pandemia a fost gestionată în detrimentul celor mulți, au murit oameni cu afecțiuni tratabile, pentru că nu au mai avut asistență medicală. Spitalul de Recuperare de la Cluj are 1.250 de pacienți pe liste de așteptare la protezare, pentru că spitalul a fost transformat în Covid, iar mulți dintre pacienți vor muri, că nu vor mai apuca nici protezarea. Avem și cu cancere, sarcoamele osoase care trebuie protezate, mai ales încheieturile. Și nici nu s-a deschis spitalul încă, iar în situația asta sunt foarte multe unități sanitare din România. La noi nu există nicio strategie, Ministerul Sănătății doarme, pentru că este atribuția ministerului să facă acest lucru”.

Directorul Spitalului CF Witting din București, transformat în Covid, a afirmat, de asemenea, că bolnavii nu au putut beneficia de controale din cauza că spitalele covid nu s-au mai redeschis. ”Am avut pacienți care și-au pierdut viața pentru că nu am putut să-i tratăm”, a afirmat Dana Drăogescu, directorul spitalului.

Sursa: activenews.ro

Canal Telegram Romanesc

Susține Nationalisti.ro printr-o donație