“Jurnalism înseamnă să publici ceea ce cineva nu vrea să fie publicat. Orice altceva e publicitate.” - George Orwell

DETALII AICI.
ECONOMIC

Guvernul FORȚEAZĂ, iar, populația să-și pună repartitoare de căldură. Românii NU doresc acest lucru: ”Plătim mai mult la căldură”

repp 696x464 1

Experiența repartitoarelor de căldură, pe care au trăit-o mai puțin de jumătate dintre proprietarii apartamentelor din România, a fost una dezastruoasă. Legile proaste și inaplicabile au provocat scandaluri și inechități în toate blocurile. Mitul costurilor mai mici s-a dovedit doar un furt din buzunarul vecinului, astfel că populația respinge obligația impusă de Guvern de a-și monta repartitoare, sub amenințarea amenzilor.

Problema risipei energiei termice din sistemul centralizat de încălzire ar putea fi rezolvată foarte simplu. Operatorul sistemului trebuie obligat să adapteze furnizarea agentului termic la temperaturile de afară, știindu-se faptul că, în dorința de a avea un consum cât mai mare, aceștia pompau apă firebinte în țevi și când afară erau 20 de grade, de exemplu. Aberația cu repartitoarele, pe care Guvernul, la insistențele și presiunile UE, ne obligă să le montăm până la 31 decembrie 2022, nu poate funcționa. Pe fondul unei sărăcii tot mai accentuate, odată montate repartitoarele, jumătate din locatarii unei scări își vor închide caloriferele și vor plăti mai nimic, iar cealaltă jumătate, care nu-și permite să stea în frig, va fi nevoită să achite facturi uriașe, oamenii riscând să-și piardă locuințele. Sportul caloriferului închis la bloc se practică și acum pe scară largă, nedreptatea flagrantă fiind aceea că închiderea caloriferului înseamnă să te încălzeșiti prin transferul de căldură de la pereții vecinului și prin conductele comune. În plus, românii vor fi nevoiți să scoată cam 600 de lei din buzunare pentru a plăti aceste repartitoare și încă 20 de lei în plus pe fiecare lună pentru firma care se ocupă de citirea acestora, o cheltuială mult prea mare pentru sărăcia extremă în care au fost aduși. Obligația venită de la UE de a ne monta repartitoare nu este pentru reducerea risipei, ci pentru a ne obliga, forțați de un nivel de trai prăbușit, să stăm în frig, în spiritul solidarității europene. Românii, însă, sunt deciși să nu accepte această obligație și să-și asume riscurile sancțiunilor.

Un ordin care nu va fi aplicat
Petru Olariu, prim-vicepreședinte al Ligii Asociațiilor de Proprietari Habitat, ne spune că ANRE pregătește un ordin care mărește cota de participare obligatorie pentru consumul comun de încălzire de la 20%, la 50%, însă consideră că ordinul nu se va aplica.

”Este un proiect de ordin al ANRE, cu repartizarea căldurii, potrivit căruia cota procentuală din cantitatea totală de energie termică aferentă consumului comun de încălzire al condominiului va avea valori cuprinse în intervalul 30% – 50% din cantitatea totală de energie termică pentru încălzire, înregistrată de contorul de branșament. Problema cu repartitoarele este că vecinii își pot închide complet caloriferele și tu ești obligat să plătești mai mult ca să te încălzești. Vecinii se încălzesc prin transferul de căldură prin țevile comune și prin pereți. Dacă se va aproba proiectul cu partea comună să fie la plată de până la 50% s-ar mai rezolva din problema, dar sigur nu se va aplica la bloc, pentru că nimeni nu va plăti parte comună 50%, cum se face în Germania. Și acum este minim 20%, dar nu se pune în aplicare. La început lumea a crezut că este foarte bună chestia asta cu repartitoarele și s-au trezit că unii ajungeau să-și plătească tot salariul, iar alții mai nimic”, ne-a declarat Petru Olariu, prim-vicepreședinte al Ligii Habitat.

Haos total în blocuri
La două dezbateri pe proiectul ANRE, Liga Habitat a semnalat că nu poți pune repartitoare în blocuri în care nu sunt toți racordați la încălzirea centralizată. ”Guvernul și autoritățile locale nu au făcut nimic să mențină sistemul centralizat, au lăsat de izbeliște totul și nu au aplicat nicio legislație. Am avut legislație cu o clădire -un singur sistem de încălzire, și nu puteai să te debranșezi, dar nu s-a respectat. Și acum este un haos total, unii sunt debranșați, alții sunt racordați la sistem, în același bloc. Repartitoarele nu sunt o soluție, dar se pare că cineva face lobby pentru centrale de apartament și repartitoare. La centralele de apartament nu poți să mai deschizi geamul, că vin gazele de la centrala vecinului și te intoxică. Oricum, oamenii nu-și vor pune repartitoare, pentru că ajung să plătească mai mult. UE spune că, dacă investiția nu este eficientă, nu trebuie s-o faci, și atunci nici repartitoarele nu trebuie puse pentru că nu aduc nicio eficiență”, ne-a mai precizat prim-vicepreședintele Ligii Habitat, Petru Olariu.

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

Mai multe DETALII găsiți aici: SUSȚINEȚI PROIECTUL "NATIONALISTI.RO".

DONEAZĂ MAI JOS:

Lasă un răspuns

Back to top button

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.