“Jurnalism înseamnă să publici ceea ce cineva nu vrea să fie publicat. Orice altceva e publicitate.” - George Orwell

DETALII AICI.
GENERALNATIONALNOUTATISTIRI

GRATIEREA GOLESTE PUSCARIILE: 13.500 de detinuti, eliberati

Legea privind amnistia şi graţierea ar putea goli penitenciarele din ţara noastră. Peste o treime din cei aproape 33.500 de deţinuţi, care se află în acest moment în spatele gratiilor, ar putea beneficia de graţiere, odată cu intrarea în vigoare a legii. O arată datele de la Administraţia Naţională a Penitenciarelor, obţinute în exclusivitate de Realitatea TV.

Libertatea puşcăriaşilor stă în mâinile parlamentarilor care ar trebui să supună votului pe 1 februarie legea privind amnistia şi graţierea.

Astfel, din cei 33.464 de deţinuţi câţi se află în penitenciarele din România, 18.200 au pedepse de până la 6 ani de închisoare, adică se încadrează în limita de pedeapsă pentru care pot fi graţiaţi. Dintre aceştia, doar 4.800 sunt în spatele gratiilor pentru pedepse care fac excepţie de la graţiere, adică omor, tâlhărie, vătămare corporală gravă, viol, act sexual cu un minor, evadare, trafic de droguri sau alte fapte grave. Prin urmare, în jur de 13.500 de deţinuţi ar putea fi eliberaţi odată cu intrarea în vigoare a legii.

De menţionat este faptul că datele de la Administraţia Naţională a Penitenciarelor includ şi faptele de corupţie, pentru care proiectul de lege nu a stabilit dacă deţinuţii vor fi graţiaţi sau nu.

În plus, datele nu includ nici informaţii referitoare la condamnaţii recidivişti, care nu vor beneficia de graţiere.

Sursa: Realitatea TV

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

Mai multe DETALII găsiți aici: SUSȚINEȚI PROIECTUL "NATIONALISTI.RO".

DONEAZĂ MAI JOS:

Lasă un răspuns

Back to top button

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.