Geto Dacii si nemurirea

SARMIZEGETUSA 2

Ceea ce i-a făcut pe geto-daci să fie neînfricați a fost credința lor în nemurire.

„Iată cum se cred nemuritori geții:”, ne spune Herodot… „ei cred că nu mor și că cel care dispare din lumea nostră se duce la Zeul Zamolxis. Unii din ei îi mai spun și Gebeleizis”. (Istorii)

Un alt autor antic, Pomponius Mela, ne vorbește în acest mod despre credințele tracilor: „Unii cred că sufletele celor care mor se vor întoarce pe pământ, iar alții socotesc că, deși nu se vor mai întoarce, ele totuși nu se sting, ci merg în locuri mai fericite. De aceea la unii sunt deplânse nașterile și jeliți nou-născuții, dar, dimpotrivă, înmormântările sunt prilej de sărbătoare și le cinstesc ca pe niște lucruri sfinte, prin cânt și joc”. (Descrierea Pământului)

Așa cum remarca și Pitagora, geții (sau geto-dacii) aveau o înțelepciune specială, înțelepciune care a născut și credința lor în nemurirea sufletului. “Călătorește la geți, nu ca să le dai legi, ci ca să tragi învățăminte de la ei. La geți, pământurile sunt nesfârșite, toate câmpurile sunt commune. Și dintre toate popoarele sunt cei mai înțelepți, ne spune Homer.” (Legile morale și politice)

În această emisiune ne-am propus să detaliem subiectul Religia geto-dacilor și credința lor în nemurire. – Daniel Roxin

LASA UN COMENTARIU