“Jurnalism înseamnă să publici ceea ce cineva nu vrea să fie publicat. Orice altceva e publicitate.” - George Orwell

DETALII AICI.
GENERAL

Geoană trimite un MESAJ care cutremură Europa. Dezastrul vine din trei direcții

uptatori ucrainieni antrenati in romania 746476

O invazie rusească în Ucrana este posibilă în orice moment, având în vedere mobilizarea, organizarea și susținerea forțelor militare de la graniță. România și Polonia nu au motive de preocupare, dat fiind prezența NATO din regiune.

Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană a declarat că Ucraina ar putea fi invadată din trei direcții, în cazul unui eventul ordin dat de la Kremlin. Mircea Geoană a precizat că nu sunt anticipate riscuri de securitate la adresa României. Însă, a precizat el, nu poate fi exclus un nou război în Europa, în viitor. El a arătat că pentru români, pentru polonezi şi pentru Flancul Estic al NATO, nu sunt motive de preocupare.

„Nu anticipăm riscuri la adresa securităţii noastre, dar nu putem exclude riscul, de război, din nou, în Europa, după atâtea decenii. Apartenenţa noastră la NATO este cea mai serioasă, adevărată, credibilă garanţie de securitate din istoria complicată a naţiunii române şi a acestei părţi de Europa, care a fost totdeauna la confluenţa marilor puteri, mişcate din stânga în dreapta”, a mai spus Mircea Geoană.

Mircea Geoană a menționat că nu există încă o imagine completă a intențiilor lui Vladimir Putin cu privire la Ucraina. Drept urmare, data de 16 februarie nu poate fi dată ca sigură pentru o eventuală invazie rusească.

„Nu avem o imagine completă asupra intenţiilor reale ale preşedintelui Putin. Ceea ce putem spune şi este şi ceea ce comunicăm, pe baza informaţiilor pe care le primim la nivelul ţărilor aliate, şi facem asta permanent, este că în clipa de faţă, mobilizarea, organizarea, logistica şi susţinerea forţelor ruseşti, în Ucraina, pe trei laturi ale Ucrainei, ar putea permite în eventualitatea unui ordin din partea Kremlinului, o intervenţie militară, practic, în orice moment”, a mai spus secretarul adjunct al NATO.

Când va începe războiul în Ucraina

„Noi nu spunem că este ziua Z sau Y, au fost speculaţii cu privire la Jocurile Olimpice de Iarnă, noi nu lucrăm cu astfel de repere, lucrăm cu realităţi de pe teren. În clipa de faţă, Federaţia Rusă a mobilizat forţe considerabile, are toate elementele de comandă, logistică, susţinere, suport, un număr masiv de agenţi infiltraţi în Ucraina, cu miile, capabili să genereze destabilizare, provocări şi chiar încercări de schimare a regilmului politic”, a spus oficialul NATO.

Geoană a estimat că o decizie cu privire la război sau pace ar putea fi luată de Rusia și de Vladimir Putin chiar azi (sâmbătă, 12 februarie – n. red.) în funcție de conversația cu Joe Biden.

„Sperăm ca, în cele din urmă, Federaţia Rusă să înţeleagă, privind lucid lucrurile, şi făcând o analiză post-beneficiu, ce are de câştigat sau de pierdut, într-o eventualitate sau în cealaltă, că au de pierdut enorm de mult în eventualitatea în care recidivează, pentru că nu sunt la prima acţiune militară împotriva unui stat independent şi suveran din Europa, am mai văzut-o şi cu ocazia ocupării ilegale a Crimeei”, a mai spus Mircea Geoană.

Sursa: evz.ro

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

Mai multe DETALII găsiți aici: SUSȚINEȚI PROIECTUL "NATIONALISTI.RO".

DONEAZĂ MAI JOS:

Lasă un răspuns

Back to top button

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.