Gata, vremea schimba foaia! Cod portocaliu de viscol și ninsori. Ploi în 13 județe din România

Cod portocaliu de viscol și ninsori. ANM anunță și ploi în 13 județe din România. Se schimbă vremea. După săptămâni întregi de timp frumos, iarna pare că își intră în drepturi. S-a emis un cod portocaliu de vreme rea și s-a declanșat o alertă meteo ANM.

Administrația Națională de Meteorologie (ANM), anunță că pe crestele Carpaților Meridionali, la altitudini de peste 1.700 de metri, va ninge abundent, iar vântul va sufla tare, cu rafale de peste 80 – 110 km/h, viscolind puternic și troienind zăpada și determinând scăderea vizibilității sub 50 de metri. Astfel, se vor afla sub Cod portocaliu judeţele Prahova, Dâmboviţa, Argeş, Vâlcea şi Gorj (zona de munte).

Citiți și:  Anunt de ULTIMA ORA de la ANM: Ninsori, lapoviță și ploaie incepand de vineri seară

Avertizarea cod portocaliu intră în vigoare luni la ora 18.00 și este valabilă până marți, la ora 8.00. În Carpații Orientali și Meridionali va continua să ningă și pe parcursul zilei de marți, dar în general slab cantitativ.

Cod galben de ploi în toată țara

De la ora 14.00 este în vigoare și un cod galben de ploi în toată țara, iar în vestul și nordul Olteniei, nordul Munteniei și sudul Banatului se vor acumula cantități de apă care vor depăși local 25 – 35 l/mp și izolat 40 – 60 l/mp. Se vor afla sub Cod galben judeţele Covasna, Buzău, Braşov, Prahova, Dâmboviţa, Vâlcea, Argeş, Sibiu, Alba, Gorj, Hunedoara, Mehedinţi şi Caraş-Severin.

Citiți și:  Vremea a schimbat din nou foaia în România! Avertismentul meteorologilor

La munte vor fi precipitații mixte, iar la altitudini de peste 1.700 de metri, în Carpații Meridionali și Carpații de Curbură vor predomina ninsorile, se va depune strat de zăpadă consistent, iar vântul va avea intensificări cu rafale, în general, de 60 – 80 km/h, viscolind ninsoarea și determinând scăderea semnificativă a vizibilității.

Intensificări ale vântului vor fi și în Carpații Orientali, cu rafale de 60 – 80 km/h, precum și, local și temporar, în sudul, estul și centrul țării, cu viteze de 45 – 55 km/h. Codul galben este în vigoare până marți, la ora 8.00.

Sursa: capital.ro

LASA UN COMENTARIU