Gadea, in stare de SOC TOTAL

Mihai Gâdea s-a declarat șocat de ce a făcut Mircea Badea.

Mircea Badea a făcut ce știe mai bine – audiență, doar că de această dată cu o emisiune specială care, în mod normal, nu face audiență – cultura, adică despre Nichita Stănescu.

”Mircea Badea a avut o emisiune care a intrat brusc în top cinci emisiuni ale lui din toate timpurile, o emisiune despre Nichita Stănescu. Așa ceva mai rar. Șocul meu a fost total. Mă întreba un prieten ce audiență cred că va face Mircea și i-am zis că mi-e teamă că, din păcate, va fi un pic mai mică decât este de obicei. Audiența a fost WOW. A fost foarte, foarte mare vorbind o oră întreagă despre Nichita Stănescu”, a zis Mihai Gâdea.

”De fapt, ca să fim bine înțeleși, nu am făcut eu emisiune, ci Nichita Stănescu. Am mai intervenit, dar Nichita Stănescu a făcut emisiunea. Faptul că Nichita Stănescu face audiență în România contemporană mi se pare tare. În epocă, putem consideră că era un influencer, cum s-ar spune în limbajul actual. Faptul că rămâne influncer la atâția ani după ce nu mai este printre noi fizic, este cu adevărat interesant”, a spus și Mircea Badea.

Despre Nichita Stănescu
Nichita Stănescu a debutat în revista Tribuna, la 17 martie 1957, cu poeziile Au fost oameni mulţi…, La lemne, Pământ!, sub titlul generic 1907. Versurile fuseseră recomandate de Dumitru Micu, asistent universitar şi critic literar. La 21 martie 1957 Nichita Stănescu reuşeşte să publice poemul 1907 în Gazeta literară, condusă atunci de Zaharia Stancu. Debutează editorial în 1959, în volumul colectiv Sub semnul revoluţiei: 30 de tineri poeţi, cu o prefaţă de Mihai Gafiţa, iar individual cu Sensul iubirii, carte apărută în 1960, primită bine de criticii tineri, care au sentimentul că se întoarce o pagină nouă în poezia românească (Dicţionarul general al literaturii române).

Au urmat volumele: O viziune a sentimentelor (1964), Dreptul la timp (1965), 11 elegii (1966), Roşu vertical (1967), Oul şi sfera (1967), Alfa (1967), Laus Ptolemaei (1968), Necuvintele (1969), Un pământ numit România (1969), În dulcele stil clasic (1970), Poezii (antologie, 1970), Belgradul în cinci prieteni (1972), Măreţia frigului (1972), Clar de inimă (antologie, 1973), Starea poeziei (1975), Epica Magna (1978), Operele imperfecte (1979), Noduri şi semne (1982), Oase plângând (1982). Dintre celelalte volume ale lui Nichita Stănescu mai amintim: Cartea de recitire (volum de proză şi evocări, 1972), Respirări (culegere de publicistică şi proză eseistică, 1982).

În anul 1982 îi dictează lui Aurelian Titu Dumitrescu paginile care vor alcătui volumul Antimetafizica (apărut postum, în 1985). În iunie 1983 încheie volumul de versuri intitulat Scrisori (titlul iniţial Scrisori către Utopia), cuprinzând douăzeci şi una de poeme-scrisori, o închidere simbolică a cercului deschis cu 11 elegii. Câteva fuseseră publicate, în primăvară, în România literară şi în Luceafărul, după cum se aminteşte în Dicţionarul general al literaturii române.

În martie 1965 este ales membru în Comitetul de conducere al Uniunii Scriitorilor. Pasionat de numismatică, s-a înscris, în 1975, în Societatea de Numismatică din România.

Pentru creaţiile sale a obţinut, de-a lungul anilor, numeroase premii: Premiul Uniunii Scriitorilor pentru volumul O viziune a sentimentelor (1965), Premiul Uniunii Scriitorilor pentru Necuvintele (1970), Premiul Uniunii Scriitorilor pentru Cartea de recitire (1973), Premiul Uniunii Scriitorilor pentru volumul Starea poeziei (1976), Premiul Mihai Eminescu al Academiei Române pentru Epica magna (1980).

În 1975 i se acordă Premiul Internaţional Gottfried von Herder, diploma fiindu-i înmânată în mai 1976. În 1979 este nominalizat de Academia Suedeză pentru candidatura la Premiul Nobel pentru Literatură, alături de Odysseas Elytis, Max Frisch, Jorge Luis Borges, Leopold Sedar Senghor (laureatul va fi poetul grec Odysseas Elytis).

În 1981 a fost distins cu Medalia Meritul Cultural, clasa a II-a, iar în 1982 i-a fost acordat Marele Premiu Cununa de Aur în cadrul festivalului Serile de Poezie de la Struga (Iugoslavia).

Grav bolnav, Nichita Stănescu s-a stins din viaţă la 13 decembrie 1983, la Bucureşti. A fost înmormântat la Cimitirul Bellu.

La 3 iulie 1990 a fost ales membru post-mortem al Academiei Române.

Sursa: dcnews.ro

Canal Telegram Romanesc

Susține Nationalisti.ro printr-o donație