Gabriela Firea, pe faras? Liberalii din CGMB acuză salarii grase pentru ‘proptelele PSD’. Este vorba de sume ametitoare


Liderul consilierilor generali PNL Stelian Bujduveanu afirmă că în şedinţa de joi a CGMB se va discuta bugetul companiilor municipale, din care unele au „salarii medii de 3 ori mai mari decât salariul mediu pe economie„.

El spune că la Compania Municipală Publicitate şi Afişaj câştigul mediu este de 9.800 de lei/lună, în timp ce la Compania Municipală Tehnologia Informaţiei, câştigul mediu este de 7.900 de lei/lună. „Cele 23 de firme ale primăriei, între timp comasate, dar care şi-au păstrat numărul de angajaţi şi mai ales de directori, au în 2020 un buget estimat la peste 2,8 miliarde de lei (583 milioane de euro) (…) doar salariile consiliilor de administraţie şi ale directorilor – şefime selectată direct de Gabriela Firea – se ridică la circa 20 milioane lei (peste 4 milioane de euro)”, susţine el.

„Salariile în companiile Primăriei Generale sunt de trei ori mai mari decât salariul mediu‼️ Firmele municipale înfiinţate de Gabriela Firea pe banii bucureştenilor pentru proptelele PSD, DECLARATE ILEGALE DE INSTANŢĂ, vor toca şi anul acesta sute de milioane de euro, deşi criza financiară generată de coronavirus a lăsat zeci de mii de oameni fără job-uri. Atenţie, urmează sume care vă pot afecta emoţional, mai ales că le suportaţi din buzunarul dumneavoastră!”, susţine Stelian Bujduveanu, luni, într-o postare pe Facebook.

El menţionează că joi, în şedinţa Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB), vor fi discutate proiectele de buget ale acestor companii municipale, „unele dintre ele având salarii medii de 3 ori mai mari decât salariul mediu pe economie”.

Consilierul general PNL afirmă că, la Compania Municipală Publicitate şi Afişaj, câştigul mediu este de 9.800 de lei/lună, în condiţiile în care salariul mediu net în Bucureşti e de circa 3.700 de lei, în timp ce salariul mediu în ţară e de aproximativ 3.176 de lei.

„Un singur lucru explică nivelul imens de salarizare: obsesia Gabrielei Firea pentru PR. Aşadar, Gabriela Firea plăteşte clientela de partid din bani publici cu salarii de peste trei ori media pe ţară”, adaugă el.

Potrivit lui Bujduveanu, la Compania Municipală Tehnologia Informaţiei, câştigul mediu este de 7.900 de lei/lună, şi „probabil sunt angajaţii care încă se străduiesc să scoată dosarele cu şină”.

El susţine că „cele 23 de firme ale primăriei, între timp comasate, dar care şi-au păstrat numărul de angajaţi şi mai ales de directori, au în 2020 un buget estimat la peste 2,8 miliarde de lei (583 milioane de euro)”.

„Dacă tot se plânge de bugetul prea mic al Capitalei, Gabriela Firea să spună public ce s-a întâmplat cu împrumuturile acordate de către Consiliul General acestor firme în momentul înfiinţării lor. Vor mai fi rambursaţi aceşti bani către bugetul Capitalei sau au intrat într-o gaură neagră? Un primar responsabil colectează bani în buget, nu-i risipeşte pe împrumuturi care servesc doar cumetriile politice”, mai spune Stelian Bujduveanu.

Confirm acestuia, cheltuielile cu angajaţii se ridică la aproximativ 644 milioane lei (134 milioane de euro).

„Şi aici trebuie separate lucrurile. Unii angajaţi au fost mutaţi cu forţa din foste departamente ale primăriei, desfiinţate inutil de Gabriela Firea. Sunt oameni profesionişti, care îşi fac treaba. Însă o parte din angajaţi, “şefimea” au venit pe filiera PSD cu scopul de a servi interesului personal al primarului general, nicidecum interesul public. Căpuşe bugetare, care ar trebui imediat îndepărtate”, afirmă Bujduveanu, menţionând că „doar salariile consiliilor de administraţie şi ale directorilor – şefime selectată direct de Gabriela Firea – se ridică la circa 20 milioane lei (peste 4 milioane de euro)”.

Sursa: stiripesurse.ro

Distribuie acest articol! Îți mulțumim!

loading...

Lasa un comentariu