Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită:

Frustrarea unui angajator în căutarea de personal: „Din 7 candidate chemate la interviu, doar una se prezintă. Cele care vin la muncă rămân o zi sau două și apoi pleacă”

Un angajator român a relatat recent experiențele sale frustrante în căutarea de muncitoare, atrăgând numeroase reacții pe rețelele de socializare. Antreprenorul a povestit că, deși primește multe apeluri din partea femeilor aparent interesate de postul oferit, puține dintre ele se prezintă efectiv la interviu. Dintre cele care ajung să vină, majoritatea renunță după doar una sau două zile de muncă, deși primesc imediat contract și toate beneficiile necesare.

Angajatorul, care căuta muncitoare pentru o poziție la o călcătorie, a descris cum mulți aplicanți dispar fără să anunțe, în ciuda faptului că inițial par entuziasmați de oportunitate. „Am această problemă de o lună, de când una dintre angajate a plecat subit, lăsând o datorie de peste 1.000 de lei la firmă. Am trecut cu vederea și am pus un nou anunț de angajare. Zilnic, mă contactează cam zece persoane, dar din șapte chemate la interviu, poate vine doar una. Iar dacă se prezintă, după una sau două zile, nu mai dau niciun semn”, explică acesta pe „Grupul Antreprenorilor din România”, de pe Facebook. El adaugă că, de cele mai multe ori, persoanele interesate menționează o așteptare salarială mai mică decât cea oferită de firmă.

În trecut, angajatorul nu se confrunta cu probleme similare, majoritatea angajaților păstrându-și locul de muncă ani la rând. „Undeva greșesc eu? Oamenii se plâng că au datorii și nevoie de stabilitate, dar, totuși, părăsesc locul de muncă în doar câteva zile”, a continuat el.

Reacțiile nu au întârziat să apară, iar utilizatorii și-au exprimat opiniile cu privire la posibilele cauze. Unii au sugerat că cerințele postului sunt poate mai solicitante decât li se comunică inițial, iar alții au menționat că munca fizică grea și, în general, prost plătită ar putea descuraja noii angajați. O altă opinie subliniază că unii candidați vin la interviu mai degrabă din curiozitate decât dintr-o dorință reală de a lucra.

Un alt antreprenor a împărtășit o experiență similară, subliniind impactul pe care îl au uneori angajații mai vechi asupra noilor veniți. „Am avut probleme cu influențe negative din partea unor angajați, care spuneau lucruri exagerate despre locul de muncă. După una-două zile, noii angajați nu mai veneau. Abia după ce am identificat aceste persoane, situația s-a mai îmbunătățit.”

Și alți angajatori au comentat dificultățile de a găsi personal, povestind experiențe neașteptate. Un proprietar de pizzerie, de exemplu, a menționat cum a fost întrebat de un aplicant dacă poate trimite fotografii cu produsele preparate înainte de a veni la interviu. În final, antreprenorul a reușit să își completeze echipa doar recrutând personal din străinătate.

Unii consideră că o parte din responsabilitatea pentru aceste dificultăți revine tot patronilor, mai ales dacă mediul de lucru nu este suficient de atractiv sau perspectiva de promovare lipsește. Un utilizator a sugerat chiar că patronul nu ar avea abilități suficiente de recrutare, susținând că nervozitatea și neliniștea angajatorului pot fi simțite de candidați.

Un alt sfat oferit pentru angajator este să acorde atenție mai mare salariului și stabilității oferite, precum și să fie mai implicat în mediul de lucru, pentru a observa posibilele probleme de adaptare ale noilor angajați și a îmbunătăți integrarea acestora.

Articolul Frustrarea unui angajator în căutarea de personal: „Din 7 candidate chemate la interviu, doar una se prezintă. Cele care vin la muncă rămân o zi sau două și apoi pleacă” apare prima dată în FrontPress.net.

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Back to top button