Frumosul și bestia

Formidabilă monedă de schimb e dragostea! Căzută în mâna cui știe și are inima necesară s-o tranzacționeze, ea face din om neom și-ți mai și râde-n nas, când te vede falit. Patimă mare-i iubirea pentru cine nu știe că printre noi sunt și monștri – altfel, frumoși la chip.

Pe planeta Marte a fost, acum câteva milioane de ani, un caz ciudat. O marțiană tânără a pus ochii pe unul mai în vârstă, cu mulți bani, dar cu un mare defect: un suflet sensibil. Șmecherită de mică, marțiana i-a oferit marțianului mai înaintat în vârstă tot ce i-a poftit suflețelul. Era o dragoste ca-n filme, dacă pe Marte s-ar fi inventat, până la acel moment, cinematografia.

Când a văzut-o pe ea, inima marțianului puriu a tresărit și, parcă, a bătut din nou ca înainte. Cumva, simțea nevoia s-o vadă fericită și, neștiind cum să procedeze, a împrumutat din practica locuitorilor unei planete vecine, numite Terra. Așadar, el i-a cumpărat alesei inimii sale palate și ținuturi întinse de pe Planeta Roșie, vehicule și bijuterii care s-o facă cea mai mândră dintre semenele sale.

Dar pentru că așa-i datul, într-o relație unul iubește mai mult. Din păcate, în relația celor doi marțieni iubea doar partea masculină, care habar n-avea că mai tânăra lui ibovnică se ducea noaptea la izvor. Leoaică tânără, iubirea năvălea din tânăra și atunci nu era chip s-o mai ții în frâu.

Marțianul protector află și se puse pe inimă rea. Nu-și imagina că o ființă este capabilă de o asemenea josnicie, dar nu putea nici să renunțe la ea, pentru că era tot ce avea el mai drag. Ajuns în toamna vieții, marțianul avea tot ce își putea dori cineva, dar mai puțin pe ea, pe marțianca haladită care îi vruse doar banii.

Realizând că totul a fost o înscenare și că în relația lor mai exista și o a treia persoană, marțianul a înțeles că va putea să aibă oricând trupul fetei, dar niciodată inima. Sensibil și introvertit, el s-a pus pe inimă rea și a închis ochii pe veșnicie. Marțianca a rămas cu ce prețuia ea mai mult, cu banii.

De frica ei, unii de prin târg au dat vina tot pe el. L-au numit nebun, pervers și obsedat de control. Dar el, prieteni, în ciuda nebuniei sale de moment, fusese doar un frumos, iar ea, doar o bestie. Exact ca-n filmul lui Walt Disney, dacă pe Marte s-ar fi inventat cinematografia. Sursa: reporter buzoian

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real, daţi subscribe canalului noastru de Telegram (click aici)!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.