Frăţia interlopilor cu găştile oamenilor legii

Clanurile intrelope sunt strâns legate de politicieni din fiecare judeţ, dar şi de şefi din Poliţie, de procurori sau de judecători, susţine Dumitru Coarnă, lider al Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual, încercând să explice de ce în România anului 2020 mai au loc răfuieli mafiote în plină stradă, între interlopi care nu au frică de nimeni şi de nimic, precum cea de la Craiova.

În acest weekend, două scandaluri din lumea interlopă au fost intens mediatizate şi au generat reacţii pro şi contra oamenilor legii pe reţelele de socializare. Este vorba despre bătaia din plină stradă de la Craiova, acolo unde membrii unor găşti s-au răfuit cu bâte şi au fost cât pe ce să se calce unii pe alţii cu maşinile, şi de percheziţiile de amploare de la Murgeni, unde anchetatorii au descoperit arme de foc şi arme albe, după o răfuială între bande rivale.

CRAIOVA, UN „BUTOI CU PULBERE”

„La Craiova e un lucru care vine din trecut, amintiţi-vă de moartea lui «Caiac» (interlopul craiovean Mihai Pîrvu, zis «Caiac», ucis de un rival la o partidă de poker în 2008 – n.r.). E veche povestea, dar conflictul există în zona aia, deci nu e nimic nou. Acele conflicte se adaptează şi merg în continuare, nu vor fi închise vreodată. Vor fi reţinuţi, vor fi arestaţi, dar conflictul rămâne celor din urmă, copiilor. La Murgeni avem acolo o societate dominată de cetăţeni români de etnie romă. Ce am observat acolo – şi aici e un aspect pozitiv –, o mare parte a acestei comunităţi de cetăţeni de etnite romă sunt de bună-credinţă. Spuneau că vor să li se facă dreptate. Chiar i-am admirat pe oamenii ăia. Spuneau: «Cine e vinovat, să meargă la închisoare». Ei erau cei acuzaţi, dar spuneau: «Ne e teamă să trimitem copiii la şcoală, ni-i abuzează, ni-i sechestrează, ni-i violează». Nu poţi să accepţi tu, autoritate, acest tip de comportament. Şi vă spun, că am verificat şi eu, atât cât mă pricep: în speţa asta de la Murgeni, unul dintre dosarele penale a fost stopat la Parchet. Poliţia a vrut să declanşeze (cercetări – n.r.) pe tentativă de omor. Omorul este de competenţa exclusiv a procurorului, procurorul a spus nu”, a declarant, pentru „Adevărul”, Dumitru Coarnă.

„FRĂŢIA” DINTRE INTERLOPI ŞI POLITICIENI, GARANTATĂ DE JUSTIŢIE

Liderul de sindicat susţine că unii dintre şefii din Poliţie sunt „umăr la umăr” cu interlopii şi „pe-o mână” cu politicienii din fiecare judeţ. „Vă spun ceva aproape în premieră: o parte dintre inspectorii-şefi de la poliţiile judeţene – nu e cazul celui de la Vaslui, pe acela îl ştiu, e de bună-credinţă, deci facem abstracţie de el – sunt umăr la umăr cu interlopii. Şi vă dau exemplu: Iorga Marian, care a fost la Călăraşi şi acuma este la Prahova. Este umăr la umăr cu interlopii din Călăraşi. Este susţinut de Dumitrescu zis «Albanezul», senator PNL, foarte aproape de Orban, de Iohannis şi de ministrul Vela şi este susţinut politic, deşi omul ăla a comis infracţiuni pe bandă rulantă la Călăraşi, i-a protejat pe cei mai mari interlopi din zonă – e de notorietate lucrul ăsta – şi nimeni nu face nimic. Proteja firmele care făceau evaziune fiscală şi, sigur, el era recompensat pentru lucrul ăsta. Are firme pe numele unor cetăţeni din Albania care fac afaceri cu Consiliul Judeţen Călăraşi – Iulian Dumitrescu, zis «Albanezul», îl văd în poze alături de Orban, alături de toţi ăştia care «centrează» în ţara asta. Eu mi-am asumat nişte responsabilităţi şi am formulat plângere penală la DNA. Cu probe directe, cu şpagă luată de la o firmă din Călăraşi. S-a documentat activitatea infracţională şi vreţi să vă spun ce mi s-a comunicat de la DNA într-o discuţie particulară? Că i-a dat şpagă de plăcere!”, arată Coarnă.

CAZURILE DIN OLTENIA CARE AU ŞOCAT ROMÂNIA

Pe aceeaşi idee care nu ţine cont de culoare politică sau funcţie publică, grupările infracţionale au găsit tot timpul protecţie din partea aleşilor locali sau din partea unor magistraţi corupţi, susţine poliţistul.
„Craiova a fost gestionată aşa, în logica asta, mult timp. Şi a fost gestionată de oameni influenţi, oameni din zona politică. Dacă ar fi să ne întoarcem în timp şi să privim la copii de judecători care încălcau legea şi nimeni nu dezvolta nicio activitate penală împotriva lor (cazul Iustin Covei – n.r), dacă priviţi şi la cazul cu acel copilaş, cu America, (cazul Sorina – n.r.), unde tot o instanţă din Craiova cu acea procuroare au făcut ce au făcut, dacă vă uitaţi şi la cazul Luiza, să vedeţi cum un procuror DIICOT, Vasilescu, nu a făcut ce trebuia să facă (procurorul Liviu Vasilescu – n.r.) – sunt lucruri necurate acolo. Eu văd pe tot palierul probleme. Nu i-aş exclude nici pe judecători. Ia uitaţi-vă la Turnu Severin, ce judecător de la Tribunal pune în libertate un condamnat pentru cinci omoruri? Poate să doarmă liniştit judecătorul ăla acuma când o vede pe fata aia în chinuri, arsă de vie? Cum îl pui tu în libertate şi spui că a avut un comportament bun şi că şi-a însuşit normele de etică morală din societate? Poliţiştii de bună-credinţă sunt dezgustaţi, sunt dezamăgiţi, pentru că ei încearcă să facă, dar primesc tălpi: de la unii colegi, poliţişti corupţi, de la procurori extrem de corupţi, până la judecători la fel de corupţi. Poliţistul de bună-credinţă, care e faţă în faţă cu infractorul, analizează din 1.000 de perspective dezvoltarea cazului”, spune Dumitru Coarnă.

ZECI DE PERSOANE, DUSE LA AUDIERI LA CRAIOVA ŞI MURGENI

Nouă bărbaţi, cu vârste cuprinse între 19 şi 42 de ani, au fost reţinuţi, ieri-dimineaţă, în urma altercaţiei care a avut loc, sâmbătă, în Craiova şi în care patru autoturisme au fost avariate. În total, 12 persoane au fost conduse de poliţişti la audieri, iar anchetatorii desfăşoară în continuare activităţi de căutare a altor patru persoane, care ar fi participat la altercaţie şi care în prezent se sustrag cercetărilor. Tot ieri, la Murgeni, poliţiştii au condus la audieri 26 de persoane bănuite de comiterea mai multor infracţiuni, printre care lovire sau alte violenţe, uz de armă fără drept şi distrugere, în urma a 23 de percheziţii domiciliare. De la locuinţele acestora au fost ridicate o armă de foc, ce pare a fi de tip airsoft, mai multe obiecte contondente, unele confecţionate artizanal, obiecte tăietoare-înţepătoare, boxuri şi alte bunuri.

Distribuie acest articol! Îți mulțumim!

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

https://barikada.ro/