Franta, satula de imigrantii non-europeni

Aleşii locali din Franţa proveniţi din rândul imigranţilor sunt tot mai vizaţi de remarci „rasiste”

Aleşii locali din Franţa care provin din rândul imigraţiei extraeuropene sau din departamentele de peste mări sunt vizaţi adesea de remarci cu „caracter rasist”, potrivit unui studiu publicat marţi, cu două luni înainte de alegerile municipale din Franţa.

Acest studiu, care se bazează pe discuţii telefonice cu 223 de consilieri municipali şi viceprimari ai 92 de comune din regiunea pariziană (dintr-o mie de aleşi în această regiune în 2008), dezvăluie că aproape unul din doi (47%) afirmă că a fost „victimă”, în calitate de ales, a unor remarci cu caracter „rasist” făcute în cursul ultimilor cinci ani.

Citiți și:  Tinerii francezi care îşi părăsesc ţara pentru a-şi întemeia „căminul alb” în Europa de Est, inclusiv în România

Aceste „insulte rasiste” provin de la locuitori din comuna lor (51%), de la aleşi din propriul Consiliu Municipal (40%), de la membri ai anturajului lor politic (34%) sau sunt transmise prin diverse mijloace (12%), precum scrisori anonime.

„Ceea ce ne-a suprins este că acestea provin de la colegii lor din Consiliul Municipal sau chiar din propria familie politică”, a comentat pentru AFP Abbas Bendali, directorul Solis, care a efectuat ancheta.

Aproximativ 74% dintre aleşii intervievaţi apreciază că remarcile cu caracter rasist au devenit mai numeroase în cursul ultimilor cinci ani. Ancheta a fost efectuată în perioada 18 noiembrie – 3 decembrie 2013, în contextul în care ministrul Justiţiei, Christiane Taubira, originară din Guyana, a devenit o ţintă a atacurilor „rasiste”.

Eşantionul aleşilor intervievaţi a fost elaborat pe cote de sex, de apartenenţă politică şi de departament, în baza unui recensământ realizat după alegerile municipale din 2008; mulţumită analizei numelor şi prenumelor aleşilor, statisticile etnice fiind interzise prin lege din prea multa „corectitudine politica”.

Citiți și:  Incident rasist anti-alb într-un autobuz. Un pensionar, snopit în bătaie de negrotei

Acest recensământ realizat de Înaltul Consiliu pentru Integrare, un organ consultativ pe lângă Guvern, a arătat că numărul aleşilor noneuropeni a crescut în Franţa de la 1.069 în 2001 la 2.343 în 2008 (dintr-un total de peste 500.000 de aleşi locali).

Distribuie acest articol! Îți mulțumim!

Subscribe
Notify of
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile