Fost ministru al agriculturii: Romania are cea mai mare suprafata de teren vandut strainilor

Conform tratatului de aderare la UE, România trebuie să îşi deschidă piaţa funciară, în perspectiva anilor 2016-2020, şi pentru cetăţenii nerezidenţi sau cei care au rezidenţă pe teritoriul UE. Autorităţile de la Bucureşti au decis însă să liberalizeze vânzarea de terenuri cu doi ani mai devreme, cu începere de la 1 ianuarie 2014. Zvonurile referitoare la un presupus plan de cumpărare de pământ în Ardeal de către Ungaria au alimentat şi mai mult temerile referitoare la un posibil atentat la siguranţa alimentară a României, pe fondul înstrăinării terenurilor agricole. 

Într-un interviu acordat portalului de ştiri De Banat, fostul ministru al agriculturii Valeriu Tabără a declarat că serviciile secrete ar trebui să verifice dacă există sau nu un plan al statului vecin de a achiziţiona masiv teren în România.

În privinţa terenului vândut străinilor, fostul demitar a confirmat faptul că Banatul este “fruncea”. “În Timiș sunt cele mai mari suprafețe de teren cumpărate de străini. Asta începând încă din 1992-1993. Este vorba de aproximativ 25-30% din suprafață. Cei ce au cumpărat mult au fost italienii, dar de ei se apropie vertiginos nemții, care au cumpărat prin fonduri de investiiții”, susţine Valeriu Tabără.

Citiți și:  România vs Ungaria: „Câţiva tipi bruneţi, toţi fără mască, chiuiau şi dansau chiar sub ochii înţelegători ai poliţaiului”

Când vine vorba de situaţia la nivel naţional, “peste 12%, chiar peste 15% din terenul arabil din România este la această dată cumpărat de străini”, informaţie pentru care acesta “bagă mâna în foc”. “În România este cea mai mare suprafață cumpărată de străini din toată UE. Dacă mergem în rândul în care mergem, marea majoritatea a terenurilor arabile vor intra pe mâinile străinilor în următorii ani. Este o greșeală imensă. Alături de Roșia Montană și alte chestiuni, este una dintre cele mai mari găuri care se dă avuției românești”, consideră Valeriu Tabără.

Ca soluţie temporară de stopare a acestui fenomen, în opinia fostului ministru, ar trebui urmat exemplul Bulgariei, care a interzis vânzarea terenurilor agricole către străini până în 2020, limita maximă admisă de UE. Deasemenea el a dat exemplul unor state precum Germania, Franţa sau Austria, unde există limitări în privinţa pieţei funciare.

Citiți și:  România vs Ungaria: „Câţiva tipi bruneţi, toţi fără mască, chiuiau şi dansau chiar sub ochii înţelegători ai poliţaiului”

Datele statistice arată că din punct de vedere al suprafeţei agricole, România ocupă locul şase în Europe, după Franţa, Spania, Germania, Marea Britanie şi Polonia, iar după suprafaţa arabilă se află pe locul 5, înaintea Marii Britanii.

Din 1972 până în 1989 Valeriu Tabără a fost membru al Partidului Comunist Român. A fost membru al Partidului Unităţii Naţiunii Române (PUNR) din anul 1991 și președinte al acestei formațiuni din 1997. În 2002 a fost înlocuit cu Mircea Chelaru și a părăsit formaţiunea, trecând la Partidul Democrat. Deasemenea, este membru al Asociaţiei “Cultul Eroilor” şi al Asociaţiei Culturale patriotice “Avram Iancu”. Parlamentar în 3 legislaturi, a mai îndeplinit de două ori funcţia de ministru al agriculturii, în timpul guvernului Văcăroiu (1994-1996) şi guvernului Boc (2010-2012). Sursa: FrontPress.ro

valeriu-tabara_0

Distribuie acest articol! Îți mulțumim!

Subscribe
Notify of
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile