Firea este terminata. Cine ii da lovitura de gratie

Florin Câţu a calculat deficitul găsit la Primăria Generală a Capitalei.

Ministrul Finanțelor Publice, Florin Cîțu, a postat un mesaj pe social media potrivit căruia, în urma controlului efectuat la Primăria Capitalei, a fost găsit un prejudiciu de aproximativ 40 de milioane de euro.
Flroin Cîţu: ”Să fie clar pentru toată lumea. Suma totală pe care inspectorii MFP au calculat-o, în urma controlului efectuat la PMB, ca fiind prejudiciu, este de aproximativ 200 milioane lei (în jur de 40 de milioane euro)”, scrie Florin Cîțu pe contul personal de Facebook.
Ce îi răspunde Gabriela Firea
Gabriela Firea: Referitor la afirmațiile de astăzi ale domnului ministru Cîțu nu pot să spun decât că e de râs, realmente, e de râs. Nu a găsit absolut nimic. A început un control politic în decembrie anul trecut. Au plecat inspectorii la Ministerul de Finanțe, așa cum au venit și s-au reîntors, spunând că dacă nu scriu ceva, orice, ei vor fi dați afară și sunt persoane în vârstă, mai au cațiva ani până la pensie și le este foarte mare teamă. Prin urmare, s-au închis într-un birou, au tot cerut documente de la Direcția noastră economică și au scris. Repet, nimic flagrant, nimic ilegal, nimic care să însemne vreo greșeală a noastră, ci pur și simplu au descris niște fapte, a precizat Gabriela Firea.

Firea spune că nu se poate să ai o evidență foarte clară și strictă
Şi continuă: Nu veți găsi nicio entitate care să aibă acest inventar finalizat, deoarece este în permanentă mișcare. Noi, și în acest moment, asteptăm din partea unor instituții ale statului, din partea primăriilor de sector, anumite documentații, pentru a finaliza acest inventar. Sunt și eu curioasă în câți ani va ajunge la această listă finală noul primar general. Vă spun eu că în foarte mulți ani, pentru că lucrurile sunt în permanentă mișcare și din punct de vedere al patrimoniului și nu poți să ai o evidență foarte clară și strictă, a explicat Firea pe contul său de socializare.

Evz.ro

Distribuie acest articol! Îți mulțumim!

148 de vizualizări
loading...
Subscribe
Notify of
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile