Fierbere pe scena politica. Culise: Guvernul Ciuca provoaca tensiuni mocnite in PNL si PSD

Deși inițial liderii politici vorbeau despre o învestire a cabinetului Ciucă la începutul săptămânii, negocierile stagnează după ce au apărut tensiuni în interiorul PSD și PNL. Liderii celor două partide încearcă să-și convingă oamenii să-l susțină pe premierul desemnat Nicolae Ciucă și să înăbușe nemulțumirile. Pe de o parte, la PNL există dificultăți în colaborarea cu premierul desemnat, Nicolae Ciucă, iar de cealaltă parte, la PSD, Marcel Ciolacu se confruntă cu o opoziție a liderilor social-democrați pentru susținerea unui Guvern minoritar.

Președintele PNL, Florin Cîțu a anunțat vineri, că negocierile vor continua și săptămâna viitoare și cel mai probabil un vot în Parlament va fi dat joi, 28 octombrie.

„Cred că calendarul este aşa: mâine programul de guvernare, după aceea discutăm despre portofolii şi o să fie simplu, că avem 6 portofolii care sunt acolo, toate importante, după aceea luni seara – marţi venim în Parlament, să fim realişti, cred că miercuri vor fi comisiile şi votul pe joi. Să fie toată lumea realistă şi să înţelegem”, a anunțat președintele PNL, Florin Cîţu.

Surse liberale au declarat pentru HotNews.ro că au existat mai multe momente tensionate între președintele Florin Cîțu și premierul desemnat Nicolae Ciucă.

Un prim episod care a generat tensiune între cei doi lideri a fost sosirea lui Nicolae Ciucă în Modrogan, după anunțul desemnării acestuia de către președintele Klaus Iohannis și discuțiile de inițiere a negocierilor cu celelate partide politice.

Cîțu a fost cel care a anunțat public că premierul desemnat va face un guvern minoritar cu susținerea PSD în Parlament, fapt care l-ar fi deranjat pe Nicoale Ciucă.

Un al doilea moment care a creat frustare în rândul liderilor PNL a fost când premierul desemnat le-a transmis acestora că el și Florin Cîțu vor purta negocierile pentru formarea Guvernului, precum și că vor discuta componența Cabinetului său.

Potrivit surselor HotNews.ro, Ciucă le-a fi spus liberalilor că înainte de a propune miniștrii trebuie puse bazele unui program de guvernare și identificarea unei majorități parlamentare. Momentul a fost unul care a generat nemulțumirea liderilor PNL, apropiați de Florin Cîțu, care s-au simțit excluși de la decizii.

„Există o temere în partid că premierul desemnat nu va consulta conducerea și liderii în ceea ce privește negocierea politică privind susținerea, dar și componența viitorului Guvern. PNL este un partid activ, cu mulți lideri vocali care își exprimă ideile și vor să participe activ la guvernare”, susțin sursele citate.

Florin Cîțu avea deja schițată o listă de miniștri pentru viitorul Cabinet. De altfel, neoficial, pe surse liberalii au anunțat că vor să mențină actualii miniștri demiși pe portofolii. În plus, au apărut nume noi pe portofoliile deținute de USR. Astfel, la Transporturi a apărut numele lui Iulian Dumitrescu, la Sănătate – Nelu Tătaru, la Justiție Cătălin Predoiu.

Potrivit surselor citate, propunere lui Iulian Dumitrescu la Transporturi va fi retrasă la fel și cea a lui Cătălin Predoi la Justiție. „În momentul de față există o tensiune mocnită pe tema nominalizării miniștrilor pe portofolii pentru că nu se știe cu ce propuneri și cerințe va veni Nicolae Cică”, au explicat sursele citate.

PSD împărțit în două, susținerea Guvernului Ciucă în aer

La PSD, Marcel Ciolacu este în corzi după ce mai mulți lideri l-au anunțat că nu sunt de acord ca partidul să susțină un guvern minoritar. Lideri ca Vasile Dâncu, Sorin Grindeanu și Mihai Tudose s-ar fi opus susținerii PSD în Parlament a premierului desemnat Nicolae Ciucă.

Potrivit surselor HotNews.ro, Marcel Ciolacu pledează în interiorul partidului pentru o susținere minoritară a cabinetului Nicolae Ciucă, invocând faptul că partidul trebuie să arate responsabiltate și să ajute la soluționarea crizei în care se află România.

Președintele PSD intenționa să-l susțină pe Sorin Grindeanu pentru șefia Camerei, dar acesta a ieșit public să spună că nu este interesat. „Funcția este una cheie și ar fi fost foarte utilă partidului” au explicat sursele citate.
Printre cei care s-au declarat împotriva susținerii unui Guvern minoritar se numără Vasile Dîncu și Sorin Grindeanu. De asemenea, o parte dintre liderii PSD nu sunt de acord ca PSD să-l susțină pe Florin Cîțu să preia șefia Senatulului, chiar dacă PSD ar fi obținut conducerea Camerei.

Potrivit surselor HotNews.ro, presiunea crește în interiorul PSD după ce și o parte dintre liderii din teritoriu au început să ceară conducerii să intre la guvernare asumat pentru a avea acces sigur la resurse.

PSD va lua o decizie clară, în week-end după consultarea liderilor din teritoriu în ședința Consiliului Politic Național, programată duminică.

USR, sunat din curtoazie de Nicolae Ciucă

În acest context, premierul desemnat Nicolae Ciucă l-a sunat, vineri, pe preşedintele USR, Dacian Cioloş.

Purtătorul de cuvânt al USR, Ionuț Moșteanu, a confirmat informația și a declarat pentru HotNews.ro că discuţia dintre cei doi a fost una protocolară. „Premierul desemnat i-a transmis lui Dacian Cioloş că lucrează la programul de guvernare și că il va prezenta când va fi finalizat. Domnul Ciucă nu a precizat nimic despre o posibilă colaborare”, a precizat Moșteanu.
Dacian Cioloș: „PNL și PSD sunt datoare să lămurească ce își doresc de la actuala situație și cum vor să iasă din această criză politică. USR a propus o soluție care a fost refuzată de către Parlament și, în consecință, nu poate face altceva decât să aștepte ca cele două partide să găsească o modalitate prin care să deblocheze situația. Suntem conștienți de gravitatea situației și cerem PNL și PSD să propună rapid un program de guvernare și o echipă cu care să vină în Parlament cât mai rapid. (…) Nu ni s-a cerut sprijinul sau ajutorul, am avut câteva discuții telefonice neconcludente din care am tras concluzia că există un soi de înțelegere între cele două partide, așa că nu ne rămâne decât să vedem ce soluție pot oferi”.
Pentru investitrea Guvernului este nevoie de 234 de voturi. PNL are 134 de parlamentari, UDMR- 30 iar Minoritățile 18, în total 182 de voturi. Diferența de 50 de voturi poate veni de la PSD(157) sau USR (80) în funcție de cum se vor derula negocierile în următoarele zile.

Sursa: comisarul.ro

Urmăriți acest site pe Telegram și pe Google News

Susține Nationalisti.ro printr-o donație

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *