Fetiţa de trei ani dispărută de acasă joi seară, găsită moartă. Un bărbat a fost arestat

POLITIE
Fetiţa de trei ani din municipiul Giurgiu, dispărută de acasă în urmă cu două zile, a fost găsită moartă, sâmbătă dimineaţă, poliţiştii şi procurorii audiind un bărbat în acest caz, iar în funcţie de rezultatul necropsiei se va face încadrarea juridică a faptei.

UPDATE: Bărbatul audiat în cazul fetiţei de trei ani din municipiul Giurgiu, dispărută de acasă în urmă cu două zile şi găsită moartă sâmbătă dimineaţă, a fost arestat preventiv, pentru 30 de zile, sub acuzaţiile de lipsire de libertate, viol şi omor, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Poliţiştii şi jandarmii au descoperit, sâmbătă dimineaţă, trupul neînsufleţit al fetiţei de trei ani, la o distanţă „relativ mare” de curtea din care copilul a dispărut joi seară, au declarat corespondentului MEDIAFAX reprezentaţi a Poliţiei Giurgiu.

Cadavrul fetiţei a fost descoperit pe un câmp, în apropierea unei foste zone industriale şi a centurii oraşului Giurgiu, fiind transportat la Serviciul de Medicină Legală Giurgiu, pentru necropsie şi stabilirea cauzei morţii.

Între timp, anchetatorii au ridicat un bărbat care a fost dus la audieri la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu, care a preluat acest caz.

În funcţie de rezultatul necropsiei, urmează să se facă încadrarea juridică a faptei, iar anchetatorii vor lua eventuale măsuri faţă de persoana dusă la audieri, au declarat surse din rândul anchetatorilor.

Fetiţa de trei ani din Giurgiu a dispărut din curtea casei familiei sale joi seară. Copilul a fost lăsat să se joace în curte, iar în jurul orelor 21.00 – 22.00 familia a constatat dispariţia fetiţei şi a anunţat Poliţia.

Zeci de poliţişti, jandarmi şi militari de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă au căutat-o pe fetiţă. Sâmbătă au fost angrenaţi şi câini special dresaţi pentru luarea urmelor şi căutarea persoanelor.

Distribuie acest articol! Îți mulțumim!

nicio vizualizare
loading...
Subscribe
Notify of
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile