FENOMENII STRANII IN MUNTII BUCEGI: Cararea din Romania pe care OAMENII RISCĂ SĂ DISPARĂ FĂRĂ URMĂ

carare

Foarte multe voci fac referire la existența unor portaluri în Munții Bucegi, care ar explica fenomenele stranii care au loc frecvent aici.

Prin Bușteni circulă numeroase povești despre locurile misterioase din inima Munților Bucegi. Localnicii spun că ar exista portaluri care  leagă Valea Urlătorii de Valea Albă sau de Valea Cerbului. Poveștile par a fi confirmate chiar de mărturiile turiștilor care ajung în Valea Urlătorii. De-a lungul vremii, nu puțini au fost cei care au povestit că  pe drum s-au întâlnit cu oameni complet dezorientați, care fie nu știau unde se află, fie aveau impresia că ajunseseră în altă parte.  Totuși, cel mai periculos fenomen paranormal din Bucegi este apariția unei cărări “blestemate”, avertizează localnicii din Bușteni.  Mergând pe Valea Comorilor, urcând pe  traseul Jepii Mici, se poate ajunge într-o zonă unde, uneori,  apare o cărare îngustă de vreo 20 de centimetri, paralelă cu poteca principală. Singura problemă este că în realitate cărarea respectivă nu există, ba chiar se spune că cei care se aventurează pe aceasta dispar fără urmă. Unii spun că, de fapt, cărarea ireală este o iluzie optică, în timp ce alții dau vina pentru eventuale dispariții pe faptul că traseul Jepii Mici este unul extrem de periculos.

Valea-Comorilor

Legendele castelului Cantacuzino

Castelul Cantacuzino, din Bușteni, ascunde numeroase legende și povești înfricoșătoare și și-a câștigat un binemeritat loc pe harta locurilor despre care se spune că sunt bântuite. În fața castelului se află o grotă. Oamenii din zonă spun că aceasta ar fi acolo încă de dinaintea ridicării castelului, ba mai mult, în fața grotei s-ar vedea, în nopțile furtunoase, lumini stranii și năluci de fum, însoțite de vuiete înfricoșătoare. După naționalizare, impunătorul palat a fost transformat într-un sanatoriu unde erau tratați pacienții cu TBC. Totuși, nimeni nu a știut niciodată ce se întâmplă cu adevărat în spatele zidurilor castelului. Se spune că, înainte de Revoluție, acolo ar fi fost torturați dușmanii regimului, astfel că umblă vorba că spiritele acestora ar bântui domeniul. Unii turiști au observat, după ce au descărcat fotografiile făcute în interiorul castelui, că pe acestea apăreau niște sfere luminoase, pe care nu le văzuseră cu ochiul liber.

castel

Misterul “Capul de dinozaur”

Doritorii pot ajunge din Bușteni la “Capul de dinozaur”. Se spune că ciobanii evită să treacă pe lângă acesta, deoarece “dinozaurul” își cere jertfa și astfel rămân fără câteva oi. Mulți turiști au susținut că în momentul în care au ajuns în apropierea “Capului de Dinozaur”, aparatele de fotografiat și telefoanele mobile ale acestora au rămas brusc fără baterie. După ce au părăsit zona, aparatele au revenit la normal.

Învăluită în mister este și piatra dreptunghiulară, aflată în apropiere de Diham, care aduce izbitor cu una funerară, semănând cu lespezile care acopereau, pe timpuri, sarcofagele. La fel ca în cazul “Capului de dinozaur”, și aici ar avea loc fenomenii stranii. Potrivit mărturiilor unor turiști, în zonă „cedează” aparatura electrică, iar busolele nu mai indică nordul. De asemenea, se zice că femeile care ating piatra se simt rău câteva zile.

Capul-de-dinozaur

Lumini și zgomote bizare

Fenomene stranii au avut loc, pare-se, și pe drumul ce duce de la Gura Diham spre Bușteni, mărginit de pădure. Unii șoferi au povestit că au simțit, în timp ce se apropiau de Bușteni, că erau urmăriți de niște lumini bizare, ce veneau dinspre pădure. Uneori, în zonă se aud și zgomote stranii, ca și cum cineva ar fi acolo, în pădure. Cu toate că au fost și persoane care și-au luat inima în dinți și au coborât din mașină pentru a cerceta zona cu lanternele, nu au găsit absolut nimic, misterul rămânând în continuare neelucidat.

CITESTE SI: ZONA NEMURIRII DIN BUCEGI, MISTERUL PE CARE NIMENI NU L-A PUTUT DESCIFRA

Distribuie acest articol! Îți mulțumim!

Urmareste canalul nostru de Telegram! Click aici.

 

Subscribe
Notify of
guest
4 Comments
Cele mai vechi
Cele mai noi Cele mai votate
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile
magaru
magaru
5 ani in urma cu

am batut Bucegii de multe ori dar n-am remarcat nici un fenomen paranormal. e drept ca ma simt minunat, reimprosapatat. o sa cercetez si cele 7 izvoare, eventual o a fac si o baie in laculo subteran. daca nu mai apar pe net, e clar ca am disparut…… 😮

Bogdan
Bogdan
4 ani in urma cu

Bucegi …superb as face o cambana undeva in padure acolo, minunat loc. La cat de frumos e si cat de bine te simti acolo ce mai conteaza ca vorbeste o piatra cu mine, sa traiasca si ea acolo nu-i problema, tin secret nu zic la nimeni. Daca dispar si raman in Bucegi pt totdeauna, minunat, asa sa fie.