Fată de 14 ani, din Vaslui, luată cu forţa de lângă tatăl ei şi batjocorită la marginea satului de un tigan

O fată în vârstă de 14 ani, din satul Armăşoaia, comuna Pungeşti (Vaslui) a fost luată cu forţa de lângă tatăl ei şi batjocorită la marginea satului de un tigan.

Totul s-a întâmplat la sfârşitul săptămânii trecute după ce fata de 14 ani a mers la barul din sat pentru a-l chema pe tatăl ei acasă.

La bar, fata s-a întâlnit cu Alexandru Iosub, un tânăr de 29 de ani, condamnat în trecut pentru viol, dar care între timp a fost eliberat şi şi-a întemeiat o familie.

Tânărul a intrat în vorbă cu fata şi i-a luat telefonul mobil, iar apoi a plecat cu căruţa.

Pe drum spre casă, fata, care era însoţită de tatăl ei, s-a întâlnit cu Iosub şi i-a cerut acestuia să îi înapoieze telefonul.

Distribuie acest articol! Îți mulțumim!

loading...

Lasa un comentariu