FARA PRECEDENT. Undă de şoc trimisa de GERMANIA în Europa! Veste teribilă pentru Vladimir Putin

Informaţia momentului la nivel european vine de la vârful Guvernului federal de la Berlin. Ministrul german de Externe a lămurit un subiect extrem de sensibil ce provoacă tensiuni între Rusia şi Germania. Ce decizie a fost luată la nivelul noului cabinet condus de cancelarul Olaf Scholz?

Veste teribilă pentru Vladimir Putin, venită dinspre Germania, de la vârful diplomaţiei de la Berlin!

Ameninţare pentru Rusia: autorizarea Nord Stream 2 depinde de situaţia din Ucraina!
Anunţul a fost făcut chiar de către noul ministru federal de Externe, Annalena Baerbock, copreşedinte al Verzilor, una dintre cele trei formaţiuni care alcătuiesc guvernul condus de cancelarul Olaf Scholz.

Duminică seara, Annalena Baerbock a confirmat înţelegerea făcută de către Angela Merkel cu Statele Unite: în cazul unei “escaladări” a situaţiei din Ucraina, gazoductul Nord Stream 2 nu va primi autorizaţia de funcţionare, transmite agenţia AFP.

Totul vine într-o perioadă în care Occidentul se teme că soldaţii ruşi ar putea invada Ucraina. Tocmai din cauza tensiunilor în creştere dintre Moscova şi Kiev, fostul guvern condus de Angela Merkel a convenit cu Statele Unite că, în cazul unei escaladări, acest gazoduct nu va putea intra în funcţiune, a reamintit noua şefă a diplomaţiei germane.

Reuniune G7 consacrată în special tensiunilor cu Rusia
În weekend-ul care s-a încheiat, Annalena Baerbock a participat la o reuniune a grupului G7, consacrată în special tensiunilor cu Rusia, temă ce va fi discutată şi astăzi, 13 decembrie, cu partenerii europeni. Ministrul german de Externe a clarificat, la reuniunea G7, ameninţările voalate lansate de către cancelarul Olaf Scholz pe tema Nord Stream 2.

“Ar fi o gravă eroare să credem că încălcarea graniţelor unei ţări europene ar rămâne fără consecinţe”, a declarat, duminică, Annalena Baerbock.

În plus, ea a mai indicat faptul că gazoductul ce pleacă din Rusia şi ajunge în Germania, prin Marea Baltică, “nu poate fi autorizat deocamdată, pentru că nu îndeplineşte regulile legislaţiei energetice europene”.

Procedura de certificare a Nord Stream 2 este deocamdată suspendată
Procedura de certificare a gazoductului Nord Stream 2 s-a blocat la jumătatea lunii noiembrie, atunci când Autoritatea germană de reglementare în domeniul energiei a suspendat procedura de certificare a acestui gazoduct deja finalizat. Consorţiului din Elveţia care este responsabil cu funcţionarea Nord Stream 2 i s-a solicitat să înfiinţeze o societate în conformitate cu legislaţia germană.

Multe ţări critică dur existenţa acestui gazoduct. SUA şi multe ţări est-europene, în frunte cu Polonia, sunt îngrijorate că Europa ar deveni prea dependentă de Rusia condusă de Vladimir Putin.

Iar Ucraina, până acum una dintre marile ţări de tranzit al gazelor ruseşti către Europa, este pusă într-o situaţie extrem de delicată. Autorităţile de la Kiev se tem că vor avea de suferit de pe urma acestui proiect care ocoleşte Ucraina şi că, în final, ţara va ieşi slăbită economic şi diplomatic.

Sursa: capital.ro

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real, daţi subscribe canalului noastru de Telegram!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *