Faceți cunoștință cu ambasadorul special al Parlamentului European pentru drepturile LGBT. Riccardo Simonetti s-a fotografiat în rolul Maicii Domnului cu barbă, ținându-l în brațe pe Hristos

Riccardo Simonetti, un cântăreț german, a publicat pe pagina sa personală imagini în care se înfățișează drept Maica Domnului, ținându-l în brațe pe pruncul Iisus Hristos.

Imaginile, care parodiază tematica Nașterii Domnului, fac parte dintr-o ședință foto pe care Simonetti a realizat-o pentru o revistă a comunității LGBT, „SIEGESSÄULE”, din Germania.

Germanul a însoțit textul de următorul mesaj: „Dacă ignorăm faptul că Iisus n-a fost alb, putem crede la fel de bine că Fecioara Maria avea barbă, de ce nu?”.

Evident, nu a existat un moment mai potrivit pentru a lansa aceste imagini decât în perioada postului Crăciunului. Mișcarea l-a supărat pe jurnalistul maghiar Peter Heltai, scrie The Daily Caller.

Acesta a scris pe Twitter: „Cum altfel ar fi putut celebra postul această comunitate faimoasă pentru toleranța și respectul ei, dacă nu cu o provocare blasfemică și fără sens?”.

Situația nu ar fi atras atenția, poate, dacă Ricardo Simonetti – personajul în cauză – nu ar fi fost numit de Parlamentul European drept „ambasador special” al său pentru drepturile LGBT.

El a fost numit în această funcție în februarie 2021 și a declarat că este „cea mai mare onoare a vieții sale”.

Reamintim că acest incident vine pe fondul apariției unui ghid elaborat de Comisia Europeană, care recomanda evitarea folosirii termenilor precum „Crăciun”, dar și a numelor cu rezonanță creștină precum „Maria” sau „Ioan”. În urma protestelor la nivel european, ghidul a fost retras pentru a fi refăcut.

Anterior, tot în 2021, Parlamentul European a adoptat „raportul Matic”. Documentul a stârnit stupoare în opinia publică, din cauza unor prevederi care stipulează dreptul bărbaților transgen – adică femei biologice, dar cu statut legal de bărbați – să nască. De asemenea, menționează că avortul ar fi un drept fundamental, dar și nevoia de a expune minorii, de la cele mai fragede vârste, la educație sexuală.

Singurii români care au votat acest document au fost cei de la USRPLUS. – sursa: r3media.ro

Vezi si – PREMIERĂ NAȚIONALĂ: Primul ziar împotriva propagandei fake news. Citiți, răspândiți și susțineți acest proiect

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real, daţi subscribe canalului noastru de Telegram!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *