Facebook a donat 10.000 de dolari unui politician care luptă împotriva legalizării căsătoriilor gay

facebook_update_button_62698800

Reţeaua de socializare Facebook a donat o sumă de 10.000 de dolari unui politician din statul american Utah, Sean Reyes, care luptă împotriva legalizării căsătoriilor între persoanele de acelaşi sex, potrivit huffingtonpost.com.

Donaţia a fost făcută în luna mai, în timpul campaniei de realegere a lui Sean Reyes în funcţia de procuror general al statului american Utah. Acesta a devenit celebru după ce a contestat o hotărâre judecătorească care ar putea duce la legalizarea căsătoriilor persoanelor de acelaşi sex în statul Utah, scrie Mediafax.

Un purtător de cuvânt al Facebook a declarat, pentru The Huffington Post, că reţeaua de socializare are o reputaţie solidă în chestiunile care privesc drepturile persoanelor gay, însă deciziile privind susţinerea financiară acordată unui candidat au la bază mai multe aspecte.

„(…) luăm deciziile privind ce candidat să susţinem bazându-ne pe întregul portofoliu de chestiuni importante pentru business-ul nostru, nu doar ţinând cont de un singur aspect. O donaţie pentru un candidat nu înseamnă că suntem de acord cu orice decizie politică sau poziţie a candidatului respectiv. Am făcut această donaţie din aceleaşi motive pentru care am donat şi pentru procurorul general care are un punct de vedere opus cu privire la această chestiune – pentru că aceştia şi-au luat un angajament privind inovarea şi promovarea unui internet liber”, a mai spus purtătorul de cuvânt al Facebook.

Distribuie acest articol! Îți mulțumim!

loading...

Lasa un comentariu