Express: Are Parkinson? Vladimir Putin ar demisiona în curând, din motive de sănătate

Surse din Moscova, apropiate de Vladimir Putin, susţin că liderul rus, în vârstă de 68 de ani, a început să dezvolte simptome de Parkinson, o boală care afectează creierul şi poate provoca tremurături şi rigiditate, transmite publicaţia Express.

Observatorii au menţionat că Putin începe să dea semne de slăbiciune a mâinilor, chinuindu-se să ţină stiloul în mână, precum şi zvâcniri constante ale piciorului.

Putin este la conducerea Rusiei de peste 20 de ani, pe parcursul mai multor mandate şi a câştigat recent un referendum privind modificarea limitelor mandatului pentru preşedinţie. Vladimir Putin a promovat, de asemenea, o legislaţie care îi acordă puteri suplimentare şi imunitate dacă ar demisiona din funcţia de lider al Rusiei.

Observatorii, care au urmărit filmările recente înfăţişându-l pe Putin, au subliniat că picioarele preşedintelui par să se mişte constant. Ei au menţionat, de asemenea, că Putin părea să sufere dureri la un moment dat, în timp ce strângea braţul unui fotoliu.

Observatorii l-au surprins de asemenea pe Vladimir Putin în momentul în care degetele sale zvâcneau în timp ce încerca să ţină un stilou în mână.

Analiştii informaţi despre starea de sănătate a preşedintelui au susţinut, de asemenea, că Alina Kabaeva, în vârstă de 37 de ani, fosta amantă a lui Putin, l-ar fi rugat să demisioneze.

Profesorul Valeri Solovei, politolog din Moscova, a adăugat că fiicele lui Vladimir Putin, Maria Voronţova (35 de ani) şi Katerina Tihonova (34 de ani) îl presează să demisioneze.

El a adăugat pentru publicaţia The Sun: „Familia are o mare influenţă asupra sa. El intenţionează să-şi facă publice planurile de predare a puterii în ianuarie”.

Profesorul Solovei a afirmat, de asemenea, că preşedintele rus va numi un nou prim-ministru, care a fost „crescut” pentru a prelua frâiele puterii.

Rapoartele survin pe fondul iniţierii, de către Vladimir Putin, a unei legislaţii care să asigure că foştii preşedinţi devin senatori pe viaţă după ce li se termină mandatul. Acest lucru ar presupune că foştii preşedinţi ai Rusiei primesc imunitate pe viaţă şi vor fi feriţi de urmărire penală. Proiectul de lege propus de Vladimir Putin extinde legislaţia existentă care acordă imunitate preşedintelui în faţa învinuirilor penale sau administrative.

Proiectul de lege ar permite parlamentarilor să anuleze imunitatea foştilor preşedinţi cu o majoritate de două treimi din numărul total parlamentarilor.

În ciuda noii legislaţii, membrii personalului lui Vladimir Putin au negat rapoartele care susţineau că preşedintele rus intenţionează să renunţe la funcţie.

Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, a declarat: „Această practică se aplică deja în multe ţări ale lumii şi este destul de justificată. Nu este o noutate din punct de vedere al practicii internaţionale”.

Rapoartele anterioare speculau că Vladimir Putin suferă de Parkinson, comentatorii remarcând un sindrom al „mersului pistolarului” caracteristic pentru această boală, pe care îl are şi Vladimir Putin. Putin merge adesea ţinând braţul drept rigid, lucru pe care analiştii l-au remarcat şi în cazul altor oficiali ruşi, cum ar fi premierul Dmitri Medvedev.

Dar British Medical Journal a declarat în 2015 că acest lucru ar putea fi uşor confundat cu stadiile incipiente ale bolii Parkinson. Conform revistei, „acest nou tipar de mers, pe care îl numim „mersul pistolarului”, poate rezulta dintr-o adaptare comportamentală, posibil declanşată de antrenamente ale KGB-ului sau de alte forme de instruire pentru folosirea de arme. Cursanţii sunt învăţaţi să-şi ţină mâna dreaptă aproape de piept, în timpul mersului, pentru a fi gata să tragă cu arma dacă se confruntă cu un adversar”.

Distribuie acest articol! Îți mulțumim!

Subscribe
Notify of
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile