EXPLOZIV. Intervenție de tip MAFIOT a lui Dragnea la un MARTOR al DNA in dosarul de MARE CORUPTIE

Dosarul de mare corupție în care a fost recent trimis în judecată Liviu Dragnea scoate la iveală detalii despre dedesubturile afacerii cu iz penal urmare căreia fostul șef al PSD a reușit să strângă mâna fostului președinte al SUA Donald Trump la momentul investirii sale.

Dosar pe scurt

În acest nou dosar Liviu Dragnea este acuzat de DNA de două fapte de trafic de influență și folosire a influenței sau autorității de către o persoană care deține o funcție de conducere într-un partid, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite.

Alături de acesta vor mai răspunde în fața judecătorilor omul de afaceri Cristian Burci și fiul acestuia Carlo Burci pentru complicitate la cumpărare de influență, Gheorghe Dimitrescu, la data faptei consilier parlamentar, în sarcina căruia s-a reținut infracțiunea de cumpărare de influență.

Un alt om de afaceri, ce va fi judecat în dosar este Dan Valentin Belcea, trimis și el în fața judecătorilor pentru cumpărare de trafic de influență.

În rechizitoriul transmis Tribunalului București anchetatorii notează că în perioada ianuarie 2017 – mai 2017, Dragnea ar fi primit de la unul dintre oamenii de afaceri, foloase necuvenite pentru sine și pentru partid, constând în:

  • asigurarea accesului la evenimentele din cadrul Ceremoniei de învestire a președintelui SUA, din perioada 17 – 21 ianuarie 2017, desfășurate la Washington D.C (S.U.A), în baza unui pachet de beneficii în valoare de 250.000 dolari, acces obținut prin intermediul unui om politic și de afaceri american, vicepreședinte al Comitetului Prezidențial de Inaugurare,

  • asigurarea, cu ajutorul celorlalți doi oameni de afaceri, a unor servicii de lobby și consultanță politică în valoare de 30.000 USD, în favoarea partidului din care făcea parte. Banii respectivi ar fi fost plătiți, în luna mai 2017, de o societate offshore cu sediul în insulele Virgine Britanice și conturi bancare în Cipru, (controlată de omul de afaceri român cu ajutorul celorlalți doi oameni de afaceri).

De asemenea, arată Direcția, Dragnea a mai acceptat de la același om de afaceri promisiunea unor foloase nepatrimoniale necuvenite constând în participarea, în perioada mai – iunie 2017, la două întâlniri (în final neconcretizate) cu înalți oficiali din SUA.

În acest context, fostul șef al PSD ar fi traficat, în favoarea omului de afaceri român, influența reală pe care o avea față de prim-ministrul și alți membri ai Guvernului României, promițându-i că îi va determina pe aceștia să îi asigure interesele de afaceri, în special din domeniul militar și al intelligence, pe care respectivul le avea în România.

II. În perioada mai – octombrie 2017, inculpatul Dragnea Nicolae-Liviu și-ar fi folosit autoritatea și influența ce decurg din calitatea de președinte al unui partid politic față de inculpatul Dimitrescu Gheorghe, precum și față de alte două persoane, în scopul de a obține, în aceeași perioadă de timp, foloase necuvenite pentru sine și pentru partid, cu încălcarea dispozițiilor Legii nr. 334/2006 privind finanțarea partidelor politice, constând în servicii de lobby în valoare de 100.000 USD (din care 45.000 de euro ar fi fost achitați de inculpatul Dimitrescu Gheorghe). Serviciile respective ar fi fost prestate de o societate americană de lobby, pentru stabilirea și perfectarea unor vizite ale lui Dragnea Nicolae-Liviu cu înalți oficiali americani.

În schimbul foloaselor primite de la Dimitrescu Gheorghe, în perioada iunie – iulie 2017, inculpatul Dragnea Nicolae-Liviu ar fi traficat în favoarea acestuia, influența reală pe care o avea asupra ministrului afacerilor externe, promițând că îl va determina pe înaltul demnitar să îl desemneze pe primul în funcția de consul general al României la Bonn, lucru care s-a și întâmplat.

„Asalt” pe holurile Parlamentului…

„La începutul lunii februarie 2019, odată cu începerea sesiunii parlamentare, în perioada discutării legii bugetului de stat pe anul 2019, în timp ce se afla la sediul Parlamentului României, martorul ( ) a fost abordat de Liviu Dragnea ce era însoțit de ( ).

Mai întâi, Liviu Dragnea i-a cerut lui ( ) să-i predea telefonul ( ), lucru pe care l-a făcut și el după care i-a cerut acesteia să se îndepărteze.

În continuare, Liviu Dragnea i-a cerut martorului ( )-( ) pe un ton ferm și amenințător să nu spună nimic și să nu declare nimic din ceea ce știe în legătură cu vizita sa în SUA, în situația în care va fi citat la DNA, martorul asigurându-l că așa va face.

Ulterior, martorul ( )-( ) a evitat întâlnirile cu Liviu Dragnea și a aflat în scurt timp de la martora ( ) că Liviu Dragnea este foarte stresat de faptul că DNA face investigații privitoare la vizita sa în SUA”, se arată în actul de dezinvestire al magistratului DNA.

Dragnea a știut că face fapte nelegale…

„Acțiunile întreprinse de Liviu Dragnea în acest sens, relevă cunoașterea și conștientizarea depline de către acesta a caracterului ilegal al conduitei adoptate în privința obținerii și finanțării serviciilor de lobby prestate de societatea ( ) LLC, așa cum a fost descrisă mai sus”, se mai arată în rechizitoriul transmis judecătorului de cameră preliminară de la Tribunalul București.