EXPLOZIE-GIGANT în Univers. CIOCNIREA care RESCRIE prezentul și VIITORUL. Anunțul OFICIAL făcut de SAVANȚI

Ultima descoperire făcută de o echipă internațională de cercetători are menirea de a ne schimba percepția pe care o aveam despre Univers.

Savanții au reușit să observe modul în care s-a desfășurat o coliziune gigantică a nu mai puţin de 14 galaxii. Aceasta a avut loc atunci când Universul avea doar o zecime din vârsta de acum.

„Faptul că am observat un roi masiv de galaxii este în sine spectaculos”, a precizat Scott Chapman, astrofizician la Dalhousie University din Halifax, Canada.

„Dar faptul că acesta există atât de devreme în istoria Universului aduce o provocare formidabilă în înţelegerea noastră prezentă a modului în care galaxiile se formează”.

Zona este pe departe cea mai activă din întreg Universul şi produce mii de noi stele în fiecare an, scrie The Independent.

VEZI SI: Un EXPERT ONU preveşteşte APOCALIPSA şi cere TRILIOANE de DOLARI

Savanţii admit că nu a fost înțeles întreg fenomenul dezbătut și susţin că nu cunosc cum toate aceste galaxii au ajuns în acelaşi loc, având şi o activitate intensă.

„Există un aspect special al mediului care face ca aceste galaxii să formeze stele mult mai rapid decât galaxiile individuale care nu se găsesc în această regiune”, a precizat unul dintre cercetători.

Astronomii au observat evenimentul cu ajutorul telescopului ALMA (Atacama Large Millimeter/submillimeter Array), descoperind că provine din etapa de început a Universului, la doar 1,5 miliarde de ani după Big Bang. Cercetătorii afirmă că vârsta pe care o are acest Univers este de 13,81 miliarde de ani, cu o marfă de eroare de 1,4 miliard de ani.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real, daţi subscribe canalului noastru de Telegram (click aici)!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.