Explozie de furie în rândul polițiștilor. Se anunță proteste masive la Guvern și la MAI

Nervozitate maximă în MAI. Se pregătește ”asedierea” Guvernului

Nemulțumirea polițiștilor a atins cote explozive. Aceștia sunt indignați din cauza neaplicării Legii 153/2017 și din cauza anunțului Ministerului Muncii referitor la pregătirea unei noi legi a salarizării, ceea ce ar înseamna lovitura de grație pentru angajații MAI. De luna viitoare, mii de polițiști și-au anunțat prezența în fața Guvernului și a Ministerului de Interne, însă, de data aceasta, protestele vor continua până la rezolvarea revendicărilor.

Începând de luna viitoare, polițiștii vor ieși în număr mare la proteste în fața Guvernului și a ministerelor responsabile cu salarizarea batjocoritoare a angajaților MAI. Aceștia sunt deciși să ”asedieze” sediile Executivului și ale instituțiilor pe o perioadă nedeterminată, amenințând și cu blocarea circulației în Capitală la orele de vârf. Sindicaliștii avertizează că salarizarea nu mai atrage polițiști și că deja personalul este insuficient, ceea ce înseamnă muncă mai multă pe bani puțini.

”Vom veni în fiecare zi până când se vor hotărî să aplice grila din Legea 153/2017. Trebuie să punem presiune constant pe guvernanți. Vom avea câteva mii de protestatari în fiecare zi în fața Guvernului, apoi vom porni spre Ministerul de Interne, Ministerul Finanțelor, Ministerul Justiției și Ministerul Muncii, care au impact asupra noastră. Evident, vom pleca în marșuri la ore de vârf, pentru a bloca și circulația în București, ca să ne facem simțită prezența. În PNRR este prevăzut ca, până în vară, să se dea o nouă lege a salarizării, iar ei nu vor să o aplice nici pe cea actuală. Nu mai avem încredere în ei, nu este niciun semnal în sensul acordării drepturilor”, ne-a declarat Vasile Zelca, președintele Sindicatului Național al Polițiștilor și Personalului Contractual (SNPPC). Acesta a reiterat faptul că aplicarea Legii 153/2017 trebuia să se finalizeze la 1 ianuarie 2022, însă acest lucru nu s-a întâmplat nici până în prezent.

Citiți și:  NOI AM TRIMIS-O LA MOARTE! O VREM ÎNAPOI!

2.000 de lei salariu

Sindicaliștii spun că, din cauza faptului că nu s-a aplicat coeficientul de multiplicare a salariului minim pe economie, un polițist debutant are un salariu de 2.047 de lei, în loc de 2.600 de lei, cum prevede legea. La această sumă se adaugă norma de hrană, norma de echipament, banii pentru chirie și sporurile, însă veniturile totale nu depășesc 3.500 de lei. Un polițist cu vechime primește în jur de 4.500- 5.000 de lei, cu toate normele și sporurile, susțin reprezentanții SNPPC.

”Guvernul, MAI și Parlamentul ne sfidează și în 2023 drepturile economice, sociale și profesionale. Am tot negociat cu decidenții politici, le-am transmis, tuturor, revendicări scrise, am avut întâlniri directe și ședințe de dialog social, inclusiv la cele mai înalte niveluri, dar revendicările noastre legitime și soluțiile propuse de noi au fost luate în derizoriu și pasate, de la unii, la alții. Nu vom accepta firimituri, nu vom accepta batjocura, nu vom accepta compromisuri și reeșalonări ale termenelor de acordare a drepturilor. Nu vom mai accepta deficitul de personal generat de lipsa de predictibilitate în carieră, salarizare și pensionare”, se arată într-un comunicat al SNPPC. Sindicatul semnalează un deficit de personal de peste 15.000 de oameni, ceea ce face ca multe din polițiile orășenești să aibă doar 2-3 polițiști de ordine publică. ”Avem posturi de poliție cu un polițist la câteva mii de locuitori, sectoare de frontieră cu o patrulă pe schimb, lipsă masivă de logistică în protecția polițiștilor și de investiții în sedii,”, se mai precizează în comunicatul SNPPC.

Citiți și:  Un primar și-a tăiat salariul său și al funcționarilor din primărie pentru a avea bani de investiții

Se cere revenirea la vechea lege a pensiilor militare

Sindicaliștii solicită revenirea la forma inițială a legii pensiilor militare de stat, Legea nr. 223/2015, lege care, de o vreme, face obiectul unor dispute politicianiste, cu repercusiuni negative asupra pensionarilor militari/polițiști, inclusiv de imagine și demnitate profesională, date fiind multele comentarii defăimătoare din spațiul public la adresa angajaților și a rezerviștilor din Sistemul Național de Apărare, Ordine Publică și Siguranță Națională. Aceștia reamintesc că rezerviștii fac parte din cele trei categorii de forțe armate, prevăzute de Legea 446/2006, gata oricând de mobilizare, iar beneficiarii au pe parcursul întregii cariere interdicții, incompatibilități și restricții. Totodată, SNPPC cere Guvernului îmbunătățirea Statutului polițistului, dată fiind perimarea actualului statut, în vigoare de peste 20 de ani, și reglementarea prin lege a ghidului carierei polițistului, pentru a asigura predictibilitate în profesie, accederea corectă în funcțiile de execuție, dar, mai ales, în cele de conducere, și stabilitatea pe post.

Claudia Marcu

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real, daţi subscribe canalului noastru de Telegram!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *