EXCLUSIV – Semnalele care arată că o persoană va omorî oameni sau se va sinucide

politia1 (1)

Expertul criminolog Alin Leș a acordat un interviu amplu pentru DC News în care a vorbit despre moarte și despre tendința oamenilor de a ucide. În prima parte a expunerii, psihologul ne-a explicat de ce oamenii fac crime, iar în cea de-a doua ne-a zis de ce moartea este cel de-al doilea nostru nume.

DC News: Ce este crima?

Alin Leș: Dificil de răspuns. Și totuși, depinde de perspectivă! Dacă v-aș răspunde din punct de vedere criminologic, crima reprezintă acțiunea antisocială a unei persoane de a suprima fizic viața altei/altor persoane. Ce ne interesează aici? În subsidiar, „polimorfismul trecerii la actul violent incită la o lectură integrativă luînd în considerare aspectele legate de personalitatea subiectului şi a istoriei sale de viaţă, şi în acelaşi timp explorând factorii de risc angajaţi prin intermediul mediului în care el evoluează. Odată reperaţi aceşti factori, este posibilă atunci o identificare mai bună a mecanicii trecerii la act, adică a procesului criminogen subiacent” (N. Combalbert).

Dacă v-aș răspunde din punct de vedere penal și sociologic, crima s-ar defini ca orice act antisocial prin care îi este lezată/încălcată, unei alte persoane, un drept, o atitudine, un punct de vedere și care se finalizează cu răspundere penală dacă fapta este prevăzută de legea penală. Dacă v-aș răspunde din punct de vedere psihologic-criminologic, v-aș spune mai amplu: psihologia criminologică ia în calcul (pentru moment, din păcate, doar teoretic în România) toate datele fenomenului criminal: „mediul (fizic, geografic, social, istoric, familial, personal); terenul (factor biologic, ereditar, congenital, constituţional); personalitatea (tendinţele reacţionale ale subiectului, trăsăturile psihologice); contextul (punctul de plecare al derulării trecerii la act, situaţii de risc, specifice, periculoase, intermediare); actul provenit dintr-o situaţie specifică constituie răspunsul unei personalităţi la această situaţie.

Complexul personalitate-situaţie constituie baza actului criminal. La baza oricărui act criminal există o tensiune psihologică specifică în care subiectul se găseşte implicat. Această tensiune psihologică provoacă o ruptură mai mult sau mai puţin mare a echilibrului psihic a acestuia însă ea declanşează de asemenea câteva mecanisme reglatorii care tind să-l restabilească.

DC News: Când o persoană are această tendință de a ucide, cum ar trebui să-și stăpânească furia?

Citiți și:  TRAGEDIE URIASA Doliu in TVR: S-A SINUCIS chiar de ziua ei

Alin Leș: În primul rând, nu cunoaștem când o persoană va ucide (îi va face „pardesiu de scânduri cuiva”, în limbajul deținuților contemporani). Însă, dacă a urmat o formă de terapie, dacă a fost internată la psihiatrie, dacă are cazier judiciar și, sub o formă sau alta, psihologul sau psihiatrul cunosc acest fapt, dacă echipajele de poliție au intervenit pe scara blocului de câteva ori când acesta/aceasta erau violenți și s-a consemnat într-un proces-verbal (cel puțin o astfel de măsură), dacă X a mai comis o crimă și a ieșit din penitenciar etc., atunci avem o sursă de informație „pe surse” pentru posibila tendință de a ucide (din nou) sau de a se sinucide. În schimb, România nu are un sistem bine pus la punct, o filieră informațională pe fond social, psihologic, psihiatric și juridic prin care să se poată afla de către specialiștii acestor domenii ce persoană deține vulnerabilități psiho-sociale care pot trimite la actul criminal.

Mai mult, această întrebare a dumneavoastră țintește către ceea ce încerc să arăt și să explic în cadrul conferințelor, lansărilor de carte și a întrevederii cu oamenii de știință: nevoia absolut acută a introducerii expertizei psiho-criminologice în sistemul penal și civil din România, expertiză care nu reprezintă și nu este același lucru cu expertiza medico-legală. De ce spun acest lucru? Pentru că starea de periculozitate este recunoscută științific (în Occident) ca fiind de două feluri: psihiatrică, ce are legătură cu boala psihică diagnosticată psihiatric (deci cu patologia/psihopatologia), interesându-ne legătura ei cu mecanismul trecerii la act (o minoritate din sânul populației) și criminologică, ce are legătură cu mecanismul trecerii la actul criminal din partea unei persoane care, cu sau fără boală psihică în momentul comiterii actului criminal, indiferent că este la primul act criminal pasibil de a fi pedepsit de legea penală, sau nu; deci recidiva (un procent semnificativ din populația „normală”, fără boli psihice aflate în evidențele spitalelor de psihiatrie sau a cabinetelor private de psihiatrie și/sau de psihologie). După cum observați, răspunsul este unul delicat care indică anumite carențe ale sistemului.

Citiți și:  ULTIMA ORA! CRIMA SOCANTA in Bucuresti. Asasinul este inca LIBER

DC News: Ați spus că „moartea este cel de-al doilea nostru nume”. Vorbiți-mi un pic despre acest lucru.

Alin Leș: Fiecare gest pe care îl punem în practică sau îl lucrăm în imaginar, la nivel fantasmatic, are o contrapondere în realitate. Orice aș face, eu consider că acțiunea mea reprezintă ceva, un plus. În mișcarea dată de scopul gestului meu, eu acționez, mă agit, fug, mă strofoc, mă zbat; toate acestea sunt semnul de egalitate pentru „viață”, „bine”, „frumos”. Paradoxal, în umbra fiecărui gest al meu (căruia eu îi dau viață) stă tentația fie de a nu da viață, fie de a nu face binele, fie de a nu lucra (sub o formă sau alta) frumosul. Toate acestea sunt echivalentul morții. Inacțiunea, indiferența, pasivismul, impostura (ș.a.) sunt expresii ale unei morți atitudinale, gestuale, psihologice. Preluate din comunism (alții să facă, alții să-mi dea, alții să umble pentru…, alții să se implice, alții să negocieze, alții să aleagă etc.), aceste tare persistă la nivelul inconștientului colectiv.

Implicația pe care noi o vedem astăzi, aproape în orice domeniu, este superfluă, anorexică, malignă și viciată de lipsa modelelor pozitive. O altă formă a morții caracterului pozitiv în societatea românească! Pe de altă parte, pentru că mereu îi așteptăm pe alții să ne-o ia înainte pentru a ne fi și nouă, posteriori, bine. Dar! Dar, tot paradoxal, când aceștia se implică și începe să le fie bine, apare invidia, acel mausoleu afectiv înnegrit sau acea „rădăcină psihologică a comunismului” (G. Liiceanu) unde „oamenii sunt înclinați mai degrabă să invidieze decât să admire”. Astfel, moartea este cel de-al doilea nostru nume. Din acest punct de vedere, „moartea este psihanalizabilă per se. Datoria ei veșnică este demiterea din demonologie în ontologie. Circuit închis de variațiuni costisitoare în care limbajul nu își predă niciodată la timp ștafeta (…)” (Alin Leș, Sarcini cognitive. în editură). – Sursa: DC News

Distribuie acest articol! Îți mulțumim!

nicio vizualizare
loading...
Subscribe
Notify of
guest
1 Comment
Cele mai vechi
Cele mai noi Cele mai votate
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile
Lilly
Lilly
6 ani in urma cu

Da, asa este numai ca cei care fac astfel e fapte grave au crescut in capitalismul de dupa 90, si iata ca sunt chiar mai rai si mai plini de ura, de invidie, fara empatie fata de semeni si fara a respecta vreun sistem de valori, ba din cotra, isi dispretuiesc pana si parintii si batranii, orice.