Ex-ministrul Victor Costache a făcut public PLANUL ALB de urgență pentru România! Ce ne așteaptă în lupta cu COVID-19


Fostul ministru al Sănătății, Victor Costache a publicat pe pagina sa de facebook strategia pe care a pregătit-o, împreună cu mai mulți profesioniști din domeniul medical, pentru diminuarea efectelor dezastruase provocate de criza COVID-19.

„Plan strategic privind creșterea etapizată a capacității de răspuns a spitalelor din România la epidemia de COVID 19 elaborat de Task Force al Ministerului Sănătății în perioada 20 ianuarie -25 martie”, a scris fostul ministru al Sănătății, pe pagina sa de facebook, alături de un filmuleț în care explică fiecare pas în parte. Postarea lui vine chiar înainte de declarațiile de la MAI, în care sunt anunțate noi măsuri, odată cu trecerea la scenariul 4.

“Am gândit un plan în trei pași. În primul rând am căutat să transform slăbiciunea sistemului sanitar din România într-un avantaj. Spre deosebire de statele care au implementat un model de sistem sanitar modern, cum este cazul Franței sau Italiei, țara noastră funcționează încă după un model vechi, pavilionar, ceea ce în acest context ne ajută. De exemplu, Franța sau Italia au acele spitale regionale mari, moderne, în care sunt tratate toate afecțiunile grave. La noi, trebuie să muți pacientul dintr-un loc în altul pentru o terapie completă. Iar în lupta cu aceasta boală nemilioasă ne ajută pentru că putem izola ușor pacienții infectați cu coronavirus. Astfel aceștia nu vin în contact și cu pacienți care au alte afecțiuni, cum s-a întâmplat în Italia și Franța, unde din acest motiv sunt atât de multe decese.

Așadar primul val de pacienți poate fi izolat cu ușurință în spitalele de boli infecțioase, care sunt organizate tot pe model pavilionar. Avem 200 de paturi la terapie intensivă și încă 2000 de paturi în spitale pentru pacienți care nu sunt în stare gravă.

Următorul val va fi direcționat către spitalele de boli respiratorii, care la fel funcționează după un model vechi, pavilionar, deci și aici pacienții vor putea fi izolați și nu vor mai răspândi virusul și către alți bolnavi cu alte afecțiuni.

Și abia al treilea val va fi direcționat către marile spitale, universitare, care tratează afecțiuni multiple. În acel moment, pacienții internați la terapie intensivă și cei vulnerabili, vor fi transferați către clinicile private și ținuți departe de cei cu coronavirus, pe care îi vom izola în aceste spitale mari.

Astfel vom evita cât mai mult răspândirea virusului. Pentru că în marile spitale sunt mulți pacienți cu afecțiuni oncologice, cardiace, renale și aceștia sunt foarte vulnerabili și pot fi contaminați foarte ușor. Asta s-a întâmplat în Franța și în Italia și de aceea au înregistrat un număr mare de victime. Pentru că pacienții internați au fost infectați. Iar eu îmi doresc ca prin acest plan să evităm ce este mai rău la noi”, declara Victor Costache pe 15 martie într-un interviu pentru Capital.

Reamintim că fostul ministru al Sănătății a fost obligat să demisioneze în urmă cu câteva zile.

Sursa: capital.ro

Distribuie acest articol! Îți mulțumim!

loading...

Lasa un comentariu