Este CUTREMUR! Notele INFORMATIVE care aruncă-n aer Poliția Română, după asasinatul de la Arad!

După uciderea lui Ioan Crișan, afaceristul executat în stil mafiot, ies la iveală informații incendiare, despre cum au fost mușamalizate, de-a lungul anilor, scandalurile în care au fost implicați șefii poliției din Vestul țării.

Un raport informativ, intrat în posesia jurnaliștilor de la Național, arată cum un comisar-șef care a confiscat un important transport de țigări s-a trezit amenințat chiar de șeful său, adjunctul Poliției Arad, comisarul-șef Nicolae Dorin Bătrân.

„(…) polițistul amenințat de față cu colegii, în sediul IPJ Arad, pentru că ”a îndrăznit” să intre peste traficanții de țigări și să își facă astfel treaba a raportat tuturor factorilor de decizie ai ministerului condus la acea dată de Carmen Dan”, scrie sursa citată.

„Ca șef direct și nemijlocit al cms. șef (…) a cunoscut despre toate preocupările ilegale ale acestuia, pe care le-a tolerat iar față de acesta nu a inițiat demersurile legale care se impuneau, deși cunoștea că acumularea de bunuri care rezultă inclusiv din declarația de avere nu pot fi justificate. Implicarea prin intermediari a coms. șef (…) în activități de trafic de țigări de contrabandă este demonstrată de reținerea la data de 24 iunie 2017 și ulterior arestarea preventivă a cms. șef de Poliție ( CIB), șeful Serviciului Cabinet Inspector Șef al Inspectoratului Poliției Județului Arad, pentru implicarea în activități infracționale din categoria celor menționate. Prin natura atribuțiilor de serviciu, inclusiv prin modalitatea concretă de ocupare a funcției pe care o deținea, cms. șef (CIB) era extrem de apropiat de cms. șef (…), fiind numit în funcție în baza încrederii acestuia. Cms. șef (…) a protejat activitățile infracționale derulate pe linia traficului cu țigări de contrabandă ale lui (…), fost (…) la (…) Județului Arad și care este notoriu coordonator al unei importante rețele de trafic de țigări pe zona de Vest a României și acționează împreună cu (…) în special în zona orașului Lipova. Despre acesta este relevant că la o acțiune politică a (…),la care a participat și (…), o persoană de sex feminin de etnie rromă i-a strigat unui individ cunoscut sub porecla de ”Știucă” și cunoscut drept colaborator apropiat al cms. șef (…) : De ce numai tu mai ai voie să dai țigări în Lipova? Că te-ai dat cu Poliția ?Noi din ce mai trăim?

Citiți și:  Răsturnare de situație în cazul asasinatului de la Arad?. News alert

Protecția acordată de cms. șef (…) lui (…) a vizat neinițierea de activități de constatare în cazul numeroaselor activități infracționale derulate de acesta separat de activitatea de trafic cu țigări de contrabandă. Acesta, în calitate de (…) al unei (…) care funcționa în U.M. (…) din Lipova a utilizat pentru activități de producție aproximativ 300 de persoane, fără a avea cu acestea relații contractuale materializate în contracte de muncă înregistrate. Întâlnirile dintre (…) și cms. șef (…) aveau loc în mod frecvent la Complexul Moara cu Noroc, unde ofițerul se deplasa cu autoturismul de serviciu din dotarea IPJ Arad, condus de către agentul de poliție (…). ”, mai arată o notă informativă prezentată de sursa citată.

Citiți și:  Răsturnare completă de situație în cazul ASASINATULUI de la Arad

Avere impresionantă
Comisarul-șef Nicolae Bătrân și-a creat un adevărat imperiu imobiliar, dintr-un simplu salariu de polițist:

„spațiu comercial de 134 mp pe Calea Aurel Vlaicu nr. 65 – 67; spațiu comercial de 35 mp pe Bulevardul Revoluției nr. 78, zona ultracentrală; vilă foarte impozantă pe un teren de 455 mp pe strada Gheorghe Sion, nou construită în ultimii ani, valoare de piață de peste 250.000 euro; apartament de 245 mp pe strada Octavian Goga nr. 3; teren intravilan de 550 mp; teren intravilan de 600 mp în comuna Livada; teren de 868 mp în comuna Sagu; spațiu comercial în str. Octavian Goga nr.3, ap.1, demisol”.

Sursa: bugetul.ro

LASA UN COMENTARIU