Este confirmat oficial! Riscul pe care-l are vaccinul AstraZeneca

Agenţia franceză a Medicamentului confirmă un risc rar de tromboză în urma vaccinării cu vaccinul anti-Covid AstraZeneca-Oxford.

Agenţia franceză a Medicamentului (ANSM) a confirmat existenţa unui risc „rar” de tromboză „atipică”, cauzată de vaccinul împotriva Covid-19 AstraZeneca-Oxford, după apariţia unor noi cazuri în Franţa, nouă cazuri de tromboză, cu şase mai multe decât săptămâna precedentă, inclusiv două decese între 12 şi 18 martie, însă a subliniat că raportul între beneficii şi riscuri este „favorabil”.

Risc rar de tromboză în urma vaccinării cu AstraZeneca
„Nouă cazuri de tromboze grave ale venelor groase, atipice prin localizarea lor (cerebrală, în majoritatea lor, dar de asemenea digestive), care pot fi asociate unei tromobocitopenii (o scădere a nivelului trombocitelor în sânge) sau unor tulburări de coagulare au fost declarate„, cu şase mai multe decât săptămâna precedentă, a anunţat vineri ANSM în ultimul bilanţ al situaţiei cu privire la monitorizarea vaccinării împotriva Covid-19.

Citiți și:  CINE SE VACCINEAZA PRIMEȘTE PĂPICĂ: Burgeri și gogoși gratis, pentru vaccinați. Companii ca McDonald’s sau Krispy Kreme oferă produse celor care au primit serul anti-Covid

„Caracterul foarte atipic al acestor tromboze, tablourile lor clinice detaliate şi intervalul omogen la care au loc determină Comitetul de monitorizare să confirme producerea, foarte rară, a acestui risc trombotic la persoane vaccinate cu vaccinul AstraZeneca„, anunţă agenţia sanitară franceză.

Vaccinarea cu vaccinul dezvoltat de laboratorul suedezo-britanic AstraZeneca a fost suspendată la 15 martie de către mai multe state membre UE, după semnalarea unor cazuri de formare a unor cheaguri de sânge, care au condus în unele cazuri la moarte.

LASA UN COMENTARIU