Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită:
GENERAL

Este ALERTA MAXIMA la cele mai înalte niveluri. Armata Rusiei VA INVADA zonele controlate de separatiști

armata rusa 29658400 1

Informație certă/Armata Rusiei va invada zonele controlate de separatiști/Este alertă maximă la cele mai înalte niveluri.

——

Federația Rusă a trimis, joi, răspunsul scris al Moscovei la propunerile SUA pe tema garanțiilor de securitate. Documentul de zece pagini a fost primit de Ambasadorul SUA în Rusia, John Sullivan. În scrisoare, Rusia susține că „partea americană nu a dat un răspuns constructiv” solicitărilor sale și că „va fi obligată să răspundă, inclusiv prin punerea în aplicare a măsurilor tehnico-militare”, relatează kommersant.ru.

Federația Rusă susține că Statele Unite nu au dat un răspuns constructiv la solicitările privind extinderea NATO, retragerea „formulei de la București” conform căreia „Ucraina și Georgia vor deveni membre NATO” și refuzul de a crea baze militare pe teritoriul statelor care anterior făceau parte din URSS și nu sunt membre ale alianței, inclusiv utilizarea infrastructurii acestora pentru desfășurarea oricărei activități militare, precum și în legătură cu revenirea Alianței Nord Atlantice la statul din 1997, când a fost semnat Actul Fondator Rusia—NATO.

„Aceste prevederi sunt de o importanță fundamentală pentru Federația Rusă”, se arată în document.

Ministerul rus de Externe a subliniat că „a fost ignorată natura pachetului de propuneri rusești, din care s-au ales în mod deliberat subiecte „conveniente”, care, la rândul lor, au fost „răsucite” în direcția creării de avantaje pentru Statele Unite și aliații săi. Această abordare, precum și retorica oficialilor americani, întărește îndoielile legitime că Washingtonul este cu adevărat angajat să repare situația de securitate europeană.”

Moscova este alarmată de creșterea activității militare a Statelor Unite și a NATO direct la granițele Rusiei, în timp ce „liniile roșii” ale Rusiei și interesele sale fundamentale de securitate, precum și dreptul suveran al Rusiei de a le proteja, continuă să fie ignorate.

„În absența dispoziției părții americane de a conveni asupra garanțiilor ferme, (…) Rusia va fi obligată să răspundă, inclusiv prin punerea în aplicare a unor măsuri tehnico-militare”, se arată în răspunsul ministerului rus de Externe.

Sursa: comisarul.ro

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Lasă un răspuns

Articole conexe

Back to top button

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.