Erdogan le dă peruci migranților trimiși în Grecia pentru a fi luați drept femei și a afirma apoi că este o catastrofă umanitară

Regimul de la Ankara a suplimentat cu încă o mie de grăniceri forțele de la frontiera cu Grecia pentru a împiedica imigranții să se întoarcă în Turcia.

Măsura a fost anunțată de ministrul turc de Interne Suleima Soylu, care a declarat că trupele suplimentare au fost poziționate pentru a împiedica guvernul grec să îi forțeze pe refugiați să revină pe teritoriul Turciei.

Ministrul Soylu a afirmat de asemenea că grănicerii greci au rănit cel puțin 164 de imigranți, în ultimele zile, scrie ziarul grec Kathimerini.

„Au rănit 164 de oameni. Au încercat să împingă 4900 de persoane înapoi în Turcia”, a spus Soylu, adăugând: „Desfășurăm 1000 de oameni din forțele speciale de poliție la frontieră… pentru a împiedica să fie retrimiși înapoi.”

Citiți și:  Papa Francisc: „Fiecare țară aparține și imigrantului”, iar Imamul Al-Azhar îl felicită

Măsura regimului Erdogan vine după ce au apărut mai multe informații că militarii turci i-au ajutat pe migranți să treacă frontiera în Grecia, acționând ca niște traficanți de oameni.

„Am verificat ca totul să meargă bine și ca traficanții să nu supraaglomereze prea mult. Avem informații despre unde și când se poate trece în siguranță”, a declarat un militar turc ziarului suedez Dagens Niheter în această săptămână.

Alte informații arată că regimul turc a folosit autobuze neînmatriculate și trenuri de stat pentru a transporta migranți în zona de frontieră.

Ziarul grec Proto Thema a relatat de asemenea că regimul Erdogan le-a dat migranților masați în zona de frontieră peruci, pentru a putea astfel să afirme că se află numeroase femei care doresc să intre în Europa.

Citiți și:  Papa Francisc: „Fiecare țară aparține și imigrantului”, iar Imamul Al-Azhar îl felicită

Ziarul scrie că armata greacă a descoperit perucile pe malurile râului Evros, lângă localitatea Feres.

De asemenea, armata greacă susține că turcii i-au marcat pe migranți pentru a putea controla mișcările și numărul lor.

De când Erdogan a deschis granițele către Europa săptămâna trecută pentru toți migranții care doresc să intre în UE, ministrul de Interne turc, Suleiman Soylu, a afirmat că peste 100.000 de migranți au venit la frontieră, iar Erdogan însuși a amenințat că alte milioane urmează.

Distribuie acest articol! Îți mulțumim!

Subscribe
Notify of
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile