“Jurnalism înseamnă să publici ceea ce cineva nu vrea să fie publicat. Orice altceva e publicitate.” - George Orwell

DETALII AICI.
ISTORIENOUTATI

Enigmele teroriștilor: Ciungul de la Radio care trăgea de pe clădire

cc55

Era în 24 decembrie 1989. La televizor, unul dintre crainicii diversioniști ai TVR anunțase că la Radio, în zona străzii Nuferilor, s-a deschis foc puternic.

Informația că un bărbat ciung, îmbrăcat într-o salopetă închisă la culoare, trage de pe o clădire, s-a întins cu repeziciune. Nimeni nu reușea să-l oprească, deși în zonă fuseseră dislocate importante efective de militari de la Armată. Mulți civili se duseseră să apere Radioul, la repetatele îndemnuri ale crainicilor de la TVR.

Bărbatul ciung, ”teroristul” care declanșase un adevărat război urban pe strada Nuferilor, a fost prins după împușcarea soților Ceaușescu.

Curios a fost ceea ce s-a petrecut după ce noua putere, în frunte cu Ion Iliescu, s-a instalat, iar instituțiile și-au reluat activitatea. Procuratura și Poliția au început anchetele cu privire la evenimentele petrecute în timpul Revoluției.

Ca și în alte cazuri ( răniți sau morți de la Spitalul Floreasca, bărbații în combinezoane negre de pe clădirea Gării de Nord sau un individ care trăgea continuu dintr-o macara din Piața Victoriei, prins și dus la secția 4 Poliție) n-am aflat mare lucru despre ciungul de la Radio de la procurorii care instrumentau la începutul anilor 90 ”Dosarele Revoluției”. Prima oară mi s-a spus că omul fără o mână era un muncitor, venit și el să apere Radioul, și care s-a trezit cu o armă în mână, de la gărzile patriotice sau de la revoluționari. Le-a declarat procurorilor că atunci când a început să se tragă spre casa în care se refugiase, a ripostat, crezând că împușcă teroriști, nu soldați.

Reportaje sau povești despre ”teroristul ciung” au apărut în multe ziare ale vremii, dar nimeni nu l-a văzut pe acest bărbat declarând ceva și nici ziariștii nu i-au aflat identitatea. Mai târziu, însă, am găsit un material de sinteză al Procuraturii Militare, prezentat de către procurorul general Mihai Ulpiu Cherecheanu și adjunctul său, generalul Mugurel Florescu, în decembrie 1992, într-o conferință de presă la care am fost prezentă. Există în acest raport un capitol aparte despre ”suspecții” din timpul revoluției și despre teroriști. Este extrem de interesant cum vedeau procurorii, în urmă cu 23 de ani, ce se întâmplase în decembrie 89, cine a tras și ce elemente de diversiune au fost folosite.

”Una dintre problemele extreme de controversate are în vedere persoanele suspectate de terorism, ori activități diversioniste. Fără a mai discuta noțiunea de ”terorism”, care necesită unele observații și detalieri, trebuie specificat faptul că în rândul persoanelor care au făcut obiectul cercetărilor, nu au fost identificate unele care să fi fost reținute în circumstanțe concrete, de natură a demonstra efectuarea cu bună știință a unor activități de tip terorist”, s-a consemnat în documentul Procuraturii. Anchetatorii militari au fost de părere că acțiunile armate din stradă au fost de fapt diversiuni. Au ajuns la această concluzie după ce au cercetat 1.873 de persoane, din care 1.146 în orașe reședință de județ și 727 în restul teritoriului. Dintre acestea, un număr de 1.024 au fost militari și 849 civili.

Procurorii au prezentat în raport și câteva cazuri de notorietate în acele zile, prezentate ca acțiuni ale unor teroriști, și au aratat că i-a identificat pe bărbații luați drept teroriști.

Civilii ”au arestat” un ciung, un surdo-mut și un fals medic

În raportul din 1992, procurorii au consemnat:

”Guță Sile – surdo-mut, care nu putea să vorbească, scoțând sunete nearticulate, a fost considerat cetățean strain, vorbitor al limbii engleze și deci a fost reținut ca suspect de terorism * Au existat mai mulți cetățeni arabi (iranieni, sudanezi, iordanieni), studenți la IMF, care au fost reținuți, uneori în mod repetat de populație, pentru simplul fapt că, judecând după aspectul lor, păreau arabi și, deci, potențiali teroriști * La fel se prezintă situația și în cazul lui Lupu Cristian de la Spitalul de Urgență, considerat terorist arab * Există și cazul falsului doctor care a acordat asistență medicală răniților din sediul CC. Acesta, în realitate medic stomatolog, a fost denunțat de către o asistentă medicală ca fiind un fals medic și, în consecință, a fost arestat și depus ca terorist *Roșioanu Alexandru a primit armă în mod legal de la locul de muncă (Gărzi Patriotice), după care a transportat cu mașina proprietate personală un rănit la Spitalul Municipal. În drumul de întoarcere a fost reținut * Au existat, de asemenea, bolnavi psihici a căror conduită a părut suspectă și au fost reținuți. Edificator în acest sens sunt: Pârvulescu Adrian – ciungul, Olaru Ion, trimis la Spitalul 9 pentru că făcea agitație pe data de 25.12.1989 în fața fostului sediu al CC sau Chichioarcă Carmen, zisă și ”Sperlă Ana”, internată la Spitalul de Urgență, bolnavă psihic și care a fost prezentată ca teroristă într-un film realizat de Televiziunea cehoslovacă. Aceasta susținea că a văzut-o pe Maricica Puică (n.r. campiona noastră la atletism) deghizată în bărbat și că are cunoștință de multe depozite cu ”grenate” și dinamite”.

Deci, ciungul de la Radio, care a tras sute de cartușe, se numea Adrian Pârvulescu și era bolnav psihic, așa cum au constatat oficial procurorii militari. Rămâne, însă, o enigmă: cine l-a înarmat? Pentru acest aspect, procurorii au următoarea explicație: ”Exemplele nenumărate demonstrează un lucru cert: organele de urmărire penală nu au primit spre anchetare elemente care să fi fost capturate în împrejurări certe, de natură a demonstra că au fost prinse în timp ce trăgeau”.

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

Mai multe DETALII găsiți aici: SUSȚINEȚI PROIECTUL "NATIONALISTI.RO".

DONEAZĂ MAI JOS:

Lasă un răspuns

Back to top button

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.