Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită:
INTERNATIONALMILITARSTIRI

Elicopter militar doborât în Afganistan. Cel puțin nouă morți

feg

Cel puţin nouă persoane şi-au pierdut viaţa după ce un elicopter militar a fost doborât în centrul Afganistanului, au anunţat joi autorităţile afgane, citate de France Presse, potrivit Agerpres.

Incidentul a avut loc miercuri seara într-un district al provinciei Wardak, unde forţele guvernamentale afgane luptă împotriva miliţiilor locale.

„Elicopterul nostru a fost doborât”, a declarat preşedintele afgan, Ashraf Ghani, în cadrul unei ceremonii la palatul prezidenţial, promiţând că cei responsabili „vor fi grav pedepsiţi”.

Ministerul afgan al Apărării comunicase anterior că „patru membri ai echipajului şi cinci membri ai forţelor de securitate” şi-au pierdut viaţa în atac.

Violenţele s-au intensificat în ultimele luni pe întreg teritoriul Afganistanului, în pofida începerii, în septembrie, la Doha, a negocierilor de pace între guvern şi talibani.

În zonele rurale continuă luptele, iar la Kabul exploziile sunt aproape zilnice.

Patru persoane şi-au pierdut viaţa joi şi nouă au fost rănite în explozia unui autobuz în estul capitalei afgane, potrivit poliţiei.

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Back to top button

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.