Elena Udrea, TERMINATĂ! A turnat pe cine nu trebuia!

Elena Udrea

Informațiile de ultimă oră intrate în posesia noastră arată că Elena Udrea a redevenit ”ținta în mișcare” care era atunci când i se cerea să se lepede de Băsescu. Mai ales dacă își dorea ca astfel viața ei tihnită din Costa Rica să rămână neobservată în continuare, conform national.ro.

Numai că, alarmat de posibilitatea ca femeia pe care a încercat să o impună chiar președintele României și căreia în ultima perioadă a celui de al doilea său mandat îi predase practic întreg aparatul operativ al regimului băsist, fostul șef al statului a făcut o mutare surprinzătoare. De fapt o vizită surpriză… Pentru că, așa după cu dezvăluiam în ”lovitura” intitulată ”A fost la Udrea în Costa Rica”, vizita incognito a lui Băsescu ar fi avut loc la mijlocul lunii martie, 2018. Iar chiar dacă mulți pot pune riscanta escapadă a lui Băsescu pe seama unei noi slăbiciuni sentimentale față de blonda sa preferată, inițiații sistemului au decodat la acel moment gestul ca fiind unul extrem de pragmatic.

Și prin care Traian Băsescu a vrut să se asigure că femeia care îl putea ”îngropa” definitiv dacă deschidea gura, nu o va face! Sau o va face doar pentru a turna un alt ”obiectiv” de interes major pentru anchetatori. Cei americani, care de altfel au și preluat-o informativ pe Elena Udrea, după spectaculoasa reținere a acesteia de către Interpol, pe străzile din Costa Rica.

Mîndruțescu s-a sacrificat pentru Gitenstein
”Arestarea lui Udrea, operațiune 100% a SUA” dezvăluiam în ”lovitura” titrată ”Udrea – FBI : Țintă ORACLE”. Atunci când insistam că Elena Udrea deja a intrat în pâinea de martor protejat al FBI, după oferta de nerefuzat venită din partea ”Biroului” pentru a își negocia libertatea strict în condițiile ”turnării” așa-numitului ”Lot Proprietatea”. Totul într-un moment în care Administrația Trump forța eliminarea ultimelor rămășițe democrate aflate încă al butoanele operative ale obedientului stat român. Astfel că, după ce Udrea a rezistat mai eroic decât toți ceilalți ”bărbați de stat” la un loc presiunilor de a îl ”sifona” pe Traian Băsescu, aceasta a acceptat însă să dezvăluie tot ceea ce știa în legătură cu Fondul Proprietatea și privatizările astfel girate. Fond condus de fostul ambasador al Administrației Democrate la București, Mark Gitenstein. Iar după primele ”stropeli” ale Elenei Udrea, s-a putut trece la următorul nivel al planului.

Și anume stoarcerea informativă, sub presiunea anchetei DNA a primului lider al Lotului Proprietatea. Pentru că nu trebuie uitat că, dincolo de succesul în afaceri al companiei ORACLE, Sorin Mîndruțescu era mai ales … președintele Comitetului Reprezentanților Fondului Proprietatea! Astfel că , beneficiind de clemența controlului judiciar la care a fost plasat la acea dată, Mîndruțescu a avut tot timpul din lume să se gândească bine dacă merită sau nu să se sacrifice pentru adevărata țintă a anchetei, Mark Gitenstein.

Elena Udrea

Cert fiind însă acum doar că niciun procuror DNA nu s-a dovedit în cele din urmă a avea ”cojones” să se dea la colosul american ”ORACLE”. Astfel că ancheta a fost ”lălăită” până ce democrații s-au întors la Casa Albă iar Gitenstein nu doar că a răsuflat ușurat, dar s-a și întors în Europa mai avid de răzbunare ca oricând.

Charles Michael nu îi refuză nimic!
Numai că, la sfârșitul lunii iulie, Elena Udrea a primit cea mai proastă veste posibilă. Și anume că omul pe care l-a turnat ca să rămână în libertate a fost numit de către președintele democrat Joe Biden ambasador al Statelor Unite ale Americii la Uniunea Europeană. Acolo unde fostul ambasador american în România și apoi conducător al Fondului Proprietatea este deja așteptat cu brațele deschise de președintele Consiliului European, Charles Michael declarând că abia așteaptă să lucreze cu el.

Elena Udrea
Udrea nu l-a trădat pe Băsescu, dar…

Insistând și că au deja de pus în practică o agendă transantlantică și globală amplă. În timp ce Gitenstein a promis deja că Administrația Biden va consolida relația cu aliații europeni ai SUA, spre deosebire de mult mai sceptica Administrație Trump. Gitenstein având un cuvânt cu atât mai greu de spus în tabăra democraților, cu cât el este un apropiat al președintelui Joe Biden, cu care a lucrat în calitate de consilier al Comisiei Judiciare a Senatului la respingerea de către Senat a candidatului ultraconservator la Curtea Supremă, Robert Bork.

Chiar îi lasă banii…?
Acum, că o fi intervenit tradiționalul exces de zel românesc sau Mark Gitenstein chiar o fi apucat să se intereseze la Bruxelles de soarta celei pe care a identificat-o drept denunțătoarea sa, cert este doar că pe Elena Udrea o așteaptă din nou zile grele. De fapt, la un anumit nivel al sistemului vorbindu-se chiar că ”blonda lui Băse” este terminată!

Elena Udrea
Îi lasă proiectul imobiliar pus pe numele partenerului Alexandrov…?

Singura întrebare care se pune acum la acest nivel fiind doar dacă Elena Udrea va mai fi lăsată sau nu să își plaseze banii în siguranță, în cadrul proiectului imobiliar Transilvania Smart City, din Cluj Napoca. Acum, ce este drept, primarul Emil Boc s-a dus deja pe fenta acestui proiect imobiliar de fițe și în care Elena Udrea ar participa cu nu mai puțin de 20 de milioane de euro, ”bani împrumutați”… Primăria clujeană eliberând deja autorizațiile necesare. Într-adevăr, nu direct pe numele Elenei Udrea, ci a partnerului acesteia, Adrian Alexandrov. Cel care însă, oricât de om de afaceri s-ar da el, tot nu are cum să își justifice potența financiară de a dezvolta cel mai mare și mai modern proiect imobiliar din întreaga Românie.

Elena Udrea
În Costa Rica, preluată de FBI de la Interpol

Este vorba de Transilvania Smart City, care va include nu mai puțin de 10.000 de apartamente, un mall, școli, clădiri de apartamente în sistem hotelier, spații de birouri , parcuri și săli de conferință. Ca să nu mai vorbim că proiectul prevede și telegondole și drone de supraveghere, cu o investițiue totală aproximată la un miliard de euro! Așa că Elena Udrea nu riscă doar o condamnare definitivă la închisoare sau deschiderea a noi dosare, după ce a turnat pe cine nu trebuia, dar și o veritabilă ”daună totală” din punct de vedere financiar.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *