Efectul războiului din GAZA. Un medic belgian a refuzat să trateze o bătrână evreică: Să se ducă în Gaza, unde nu va mai simți nicio durere

no-jews-allowed

Un medic belgian din orașul Anvers a refuzat să trateze o bătrână de origine evreiască, cu o fractură de coastă, sugerîndu-i să meargă în Gaza, unde nu va mai simți nicio durere.

Trimiteți-o câteva ora în Gaza și veți vedea apoi că nu o va mai durea nimic”. Acesta a fost răspunsul pe care un medic belgian l-a dat unei femei de origine evreiască, în vârstă de 90 de ani, care sunase la serviciul de urgență pentru a cere asistență medicală. Incidentul a fost reclamat la poliție de nepotul femeii, care s-a plâns de acest act de rasism și xenofobie, scrie site-ul Il Giornale.

Cel care a chemat medicul a fost fiul femeii, fiind convins că mama sa, care plângea de durere, își fracturase o coastă. Numai că, imediat după ce a auzit numele femeii – Bertha Klein, doctorul a spus că nu vrea să vină și a înnchis telefonul.

Bărbatul a revenit cu un telefon, iar medicul belgian i-a făcut recomandarea să-și trimită mama în Gaza, unde, după doar câteva ore, nu va mai simți nicio durere.

Incidentul are loc în contextul conflictului sângeros din Fâșia Gaza și al operațiunii militare israeliene împotriva Hamas, soldată până acum cu moarte a peste 1.300 de palestinieni, evenimente care au determinat o boicotare israelienilor din Belgia.

Incidente similare au avut loc recent în orașul belgian Anvers, când unei femei israeliene i-a fost refuzat accesul într-un magazin de haine, iar într-un alt caz, la Liege, poliția a intervenit pentru a scoate un afiș în limba franceză și turcă, dintr-o cafenea, pe care scria ”Câinii au acces liber, nu și evreii și sioniștii”.

Distribuie acest articol! Îți mulțumim!

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

https://barikada.ro/