În lunga sa existență, omenirea a fost martora unor evenimente diverse, de la cele mai obișnuite și banale până la întâmplări extraordinare care au schimbat cursul umanității. Cu toate acestea, există evenimente atât de bizare, încât chiar și în prezent este greu de crezut că s-au petrecut cu adevărat. Aceste întâmplări extraordinare au ridicat întrebări și au alimentat speculații și teorii, provocând uimire și uneori neîncredere. Ne amintesc că lumea în care trăim este uneori plină de mister și că avem încă multe de descoperit și de înțeles despre universul nostru și despre noi înșine. Se știe că poveștile sunt întâmplări ireale, pură ficțiune. Au fost însă evenimente, de-a lungul istoriei, desprinse parcă din povești, dar care sunt sută la sută reale. Unele sunt de-a dreptul bizare și în mod normal pare greu de crezut că s-au întâmplat cu adevărat. Războiul pălăriilor, o revoltă în toată regula pornită de la modă Dacă cineva ar spune că la un moment dat în istorie oamenii s-au bătut în toată regula și au protestat cu zecile de mii doar pentru un detaliu minor legat de modul în care să-ți porți pălăria, cel mai probabil nu ar fi crezut. Ei bine, acum aproximativ un secol, „revolta pălăriei de paie” a fost un eveniment pe cât de incredibil pe atât de real. S-a petrecut în anul 1922, în Statele Unite. Totul a pornit de la o convenție nescrisă privind purtatul pălăriei. Mai precis, mulți americani obișnuiau vara să poarte pălării lejere, din paie, mai ales fermierii, cei care navigau sau cei care doreau să se protejeze de căldură. Ei bine, regulile nescrise privind moda din New York spuneau că, după 15 septembrie, nu mai este potrivit să porți pălărie de paie și trebuie să treci la cea din material textil. Cei care nu se conformau …
Citeste tot articolulUNA DIN PUȚINELE SPERANȚE PENTRU VIITOR: MAMELE
De-a lungul anilor când cineva mă întreba de cărțile mele favorite, aminteam de obicei de „Mother”, un roman scris în 1911 de Kathleen Norris. Deși întrucâtva obscur și datat, îmi place să recomand această carte deoarece mesajul său subtil se potrivește de minune vremurilor noastre și cred că atinge esența problemei din societatea noastră confuză și haotică. Romanul spune povestea lui Margaret, cea mai mare fată dintr-o familie numeroasă, care se plictisește de familia și de orășelul în care trăiește, pentru a merge într-un oraș mare ca să lucreze pentru o doamnă bogată și de succes. Perseverența și caracterul lui Margaret o ajută să descopere la rândul ei succesul, iar la scurtă vreme face ce-i stă în puteri pentru a-și ascunde identitatea și rădăcinile ei de la țară, în loc de asta prezentându-și imaginea unei fete profesioniste, de carieră. Perspectiva i se schimbă, totuși, în momentul în care o prietenă de la oraș merge să-i viziteze familia și îi arată că persoana adorabila care a devenit se datorează în întregime mamei sale și sacrificiilor pe care ea le-a făcut pentru copiii ei, în contrast evident cu multe femei din lume: „În vremurile noastre, când femeile ignoră cu seninătate problema copiilor, sau în cel mai bun caz, ca o concesie, fac unul sau doi copii – doar unul sau doi pe care veniturile să-i susțină confortabil – e ceva magnific să vezi o femeie ca mama ta, care grijește de opt destine, în loc de unul! Nu se strofoacă și se înfierbântă ca să se exprime prin poezie, prin muzică sau prin filosofie, ci își pune în evidență splendida sa filosofie în odaia copiilor. Responsabilite – de asta spun celelalte femei că se tem! Dar mi se pare că nu există o responsabilitate precum aceea de a declara că nu trebuie …
Citeste tot articolulPROFESORII ISI BAT JOC DE ELEVI. Ce decizie ABERANTA a fost luata in urma cu putin timp
Copiii trebuie însoțiți de părinți! Și cerere depusă cu 2 zile înainte! Directorii de școli din Buzău au izbutit să transforme curțile instituțiilor în cazemate în care nu va pătrunde picior de copil în weekend sau vacanțe. Reporterul buzoienii.ro a parcurs azi „regulamentul de acces” (s-au folosit ghilimelele pentru că în realitate e un regulament de interzicere), iar senzația a fost mai acută decât la parcurgerea, în tinerețe, a literaturii distopice. Etichetarea drept aberantă a regulamentului e un eufemism și vă veți convinge imediat de asta: A) Accesul în curtea școlii/terenul de sport se face pe baza unei declarații pe propria răspundere, depusă la secretariatul unității de către părinte/tutore/reprezentant legal al elevului, cu cel puțin 48 de ore înainte de intenția desfășurării activității sportive/recreative. B) Pe perioada practicării activităților sportive, copiii vor fi însoțiți obligatoriu de către un aparținător (părinte, bunic), pentru supravegherea minorilor. C) Este interzis jocul de fotbal amenajarea terenului nefiind destinată practicării acestui joc; Gică Hagi ar fi fost acum probabil agricultor, șef de restaurant sau meșter la uzină dacă regulamentul s-ar fi aplicat pe vremea lui. Vă dați seama, Gică ar fi trebuit să-l cheme de pe câmp pe tatăl lui, fermier în comuna Săcele (jud. Constanța), ca să stea agățat de gardul școlii în timp ce fiul său bătea mingea în curtea școlii cu copiii din sat. Iar nea Iancu Hagi trebuia, în prealabil, să fi scris o declarație pe proprie răspundere pe care s-o fi depus la secretariatul școlii cu două zile înainte! Cum ar trebuit să fie regulamentul ? Vă spune reporterul buzoienii.ro care atunci când era copil bătea mingea în curtea școlii nr. 5 fără niciun regulament și era tare bine așa. Acum, pe gardul școlii ar trebui să fie pus un banner mare pe care să scrie așa: „Toți copiii sunt …
Citeste tot articolulCălătoria în Lumea Poveștilor prin Desene de Colorat
Călătoria în lumea poveștilor nu a fost niciodată mai captivantă decât acum, prin intermediul fișelor de colorat. Coloratul nu este doar o activitate distractivă și relaxantă, ci și o metodă excelentă de a stimula creativitatea și dezvoltarea cognitivă a copiilor. Fișe de Colorat: Portalul către Lumea Poveștilor Atraversând paginile de colorat, copiii pot explora universuri fantastice, întâlni personaje minunate și trăi aventuri inimaginabile. De la basme clasice precum “Scufița Roșie” sau “Cenușăreasa”, până la povești moderne precum “Frozen” sau “Toy Story”, fișe de colorat ne permit să pășim în lumea poveștilor într-un mod interactiv și artistic. Beneficiile Coloratului pentru Copii Coloratul este mult mai mult decât o simplă activitate de divertisment. Studiile au arătat că această activitate joacă un rol important în dezvoltarea abilităților motorii fine, concentrării și recunoașterii culorilor. În plus, coloratul poate contribui la îmbunătățirea coordonării ochi-mână și poate ajuta la dezvoltarea gândirii creative. Înfrumusețează Poveștile cu Fișe de Colorat Fișele de colorat nu sunt doar o resursă excelentă pentru a le permite copiilor să-și exprime latura artistică, ci și o unealtă eficientă pentru a încuraja lectura și înțelegerea poveștilor. În timp ce colorează, copiii pot reflecta asupra evenimentelor din povești, legându-se astfel mai profund de materialul citit. În Concluzie: Fișe de Colorat, Cheia unei Lumi Pline de Imaginație Călătoria în lumea poveștilor prin intermediul fișelor de colorat este o experiență magică care îmbină arta, creativitatea și plăcerea lecturii. Acestea sunt nu doar un instrument de învățare și dezvoltare, ci și o poartă către un univers plin de imaginație, unde copiii își pot explora și exprima propria viziune artistică. Astfel, fișele de colorat oferă o modalitate minunată de a introduce copiii în lumea poveștilor, de a încuraja dezvoltarea abilităților lor și de a-i îndemna să își folosească imaginația. Înarmându-i pe cei mici cu creioane colorate și fișe de …
Citeste tot articolulDosarele X din orașul-fantomă al uraniului. Experiența paranormală trăită de un român în adâncuri. Ființa extraterestră din mina de uraniu
Minele de uraniu de la Ciudanovița (Caraș-Severin) au fost deschise de sovietici în anii ’50, iar de-a lungul timpului au lucrat aici mii de oameni. Unii au trecut prin experiențe demne de celebrul serial SF „Dosarele X“. În anii ’50, aproape 10.000 de oameni munceau în minele de uraniu de la Ciudanovița, un sat din Banatul Montan, la marginea căruia, ascunsă în munți, a fost înființată o colonie muncitorească. Fosta colonie, oraș-fantomă al minerilor „Șantierul”, așa cum era numit micul oraș al minerilor de la Ciudanovița, era gestionat de sovietici, care conduceau Sovrom Kvartit (societatea româno-sovietică a uraniului), iar mina s-a aflat la început sub controlul acestora și apoi al Ministerului de Interne din România socialistă. Minele de uraniu de la Ciudanovița au fost deschise în jurul anului 1952, iar în primii ani de funcționare minereul era încărcat în vagoane și transportat spre Uniunea Sovietică. După plecarea sovieticilor, exploatarea preluată de statul român a avut o activitate tot mai restrânsă, până la închiderea ei definitivă, din 1997. În ultimele decenii, satele din zonă s-au depopulat, iar comuna Ciudanovița a ajuns să numere mai puțin de 500 de locuitori. Blocurile fostei colonii muncitorești de la Ciudanovița, ridicate în anii ’50, s-au degradat, iar unele au fost demolate, împreună cu fostele clădiri ale minelor, spitalului, fostei gări, căminului cultural, fostelor magazine și cantine ale coloniei. Mulți dintre foștii mineri de la Ciudanovița (Caraș-Severin) au părăsit aceste meleaguri, luând cu ei amintirile vechilor mine. Publicistul Ben Todică, un fost localnic al Ciudanoviței, trăiește de mai mulți ani în Australia, însă a rămas atașat de locurile în care și-a petrecut copilăria și a lucrat în tinerețe. Pe canalul său de Youtube, Ben Todică a relatat câteva întâmplări stranii petrecute în mina de uraniu din Ciudanovița. În tinerețe, spune el, a observat un Obiect Zburător …
Citeste tot articolul252 de oameni UCIȘI de Jandarmerie!
Dimineața zilei de 22 septembrie 1939 nu a fost una ca oricare alta. În zori, pe străzile orașelor din toate județele României se aflau câte două, trei sau patru cadavre expuse. În jurul lor, grupuri mari de cetățeni oripilați se adunau discutând și indignându-se. Victimele fuseseră arestate de Jandarmerie în timpul nopții și executate sumar. Între cei asasinați, o mare parte erau intelectuali, unii dintre ei minți strălucite ale României acelor ani. Regimul nu s-a sfiit să ucidă chiar și preoți. De exemplu, din cei patru legionari executați în județul Constanța, trei erau clerici. Chiar și un membru al familiei Cantacuzino s-a aflat printre victime: Alexandru era descendent direct al domnitorului Șerban Cantacuzino. Conform ordinelor primite de la Guvern, trupurile acestora au fost expuse, în locuri publice, cu interdicția înhumării timp de trei zile. În noaptea de 21 spre 22 septembrie 1939 au fost asasinaţi fără judecată, în lagăre şi pe tot cuprinsul ţării, din ordinul regelui Carol al II-lea, 252 de legionari. Despre acest episod, istoricii preferă să nu vorbească, fie din teamă, fie urmare a unor angajamente politice. Iar multora dezbaterea acestui eveniment le displace profund. Dar să vedem care este povestea acestui eveniment care a murdărit iremediabil istoria noastră recentă și obrazul omeniei românești. Pretextul masacrului S-ar putea spune că pretextul acestui masacru, care a distrus cea mai mare parte a elitei Mişcării Legionare, a fost împuşcarea premierului Armand Călinescu, în 21 septembrie 1939, la Bucureşti, de către o echipă legionară. Legionarii care au comis acest asasinat și-au justificat actul prin responsabilitatea lui Călinescu în asasinarea fără judecată a lui Corneliu Codreanu, fondatorul şi liderul Legiunii Arhanghelul Mihail, precum şi altor zeci de lideri legionari. Evident, din ordinul lui Carol al II-lea. Însă circumstanțele sub care s-a petrecut asasinatul contrazic această teză. Armand Călinescu fusese membru al …
Citeste tot articolulMIHAI EMINESCU: Ilegitimitatea istorică a pretențiilor evreiești
Cine ştie cât de departe suntem de-a urî pe evrei – şi aceasta o poate pricepe orice om cu privirea clară – acela va vedea că în toate măsurile noastre restrictive numai dreapta judecată şi instinctul de conservare au jucat singure rolul principal […]. Pericolul nu este în împrejurarea că evreii ar acapara toată proprietatea, ci într-aceea că ei nu sunt – nu pot fi români, precum în genere nu sunt nici pot fi germani, englezi , franţuji, italiani. De ce să ne înşelăm de bună voie, arătând că înlăuntrul altor naţii ei a ajuns la cutare sau cutare grad de cultură? Nu vedem azi că simţământul de rasă e mai puternic în ei decât patriotismul, decât iubirea pentru naţia în mijlocul căria trăiesc? Nu-i vedem formând prin ,,alianţa izraelită” o internaţională curat ebraică, după a noastră părere mai periculoasă, pentru că mai mincinoasă, decât cea a lucrătorilor sau aceea a iezuiţilor? […]. Dar ce reprezintă ,,alianţa izraelită” cu filiale [le] ei din America, Anglia, Austro-Ungaria, Franţa, Italia, România? Se pretinde că, fiind evreii pretutindene oprimaţi, această alianţă are de scop să-i scape de opresiune […]. Punând o dată mâna pe presa europeană, care în genere nu mai are de ţintă luminarea, ci escitarea urelor între clase şi popoare, uşor li-e să spună orice minciună patentă. Publicul cafenelelor, blazat de ipercultura europeană şi setos de noutăţi de senzaţie, găseşte plăcere în citirea monstruozităţilor ce se vor fi petrecând în România. Evreii fac din jurnalistica europeană ceea ce au făcut din băuturile spirtoase la noi – otravă […]. Evreul care redigează „Pester-Lloyd” şi sumuţă pe maghiari contra germanilor şi a celorlalte naţionalităţi este acelaş care prin „Neue freie Presse” sumuţă pe germani contra maghiarilor. În toate ţările ţin cu cel tare, niciodată cu cel apăsat, şi se unesc cu acela întru …
Citeste tot articolulMișcarea Legionară – Între Realitate și Mistificare (VIDEO)
Florin Dobrescu, in direct la Tomis TV, vorbeste despre Miscarea Legionara: via Incorect Politic
Citeste tot articolulAcad. Ioan Aurel Pop – „Ne amăgim dacă credem că cineva poate să conducă o ţară fără Dumnezeu şi fără Carte”
Academician Ioan Aurel Pop: „Ne amăgim dacă credem că cineva poate să conducă o ţară fără Dumnezeu şi fără Carte” Prezent în municipiul Beiuş cu prilejul unui dublu eveniment – primirea titlului de cetăţean de onoare al capitalei Ţării Beiuşului şi participarea la lansarea, sub egida Centrului de Studii Transilvane al Academiei Române, de către Ioan Degău şi coautorii a celui de al VI-lea volum din seria enciclopedică „Beiuşul şi lumea lui”, intitulat „Oameni de seamă ai Ţării Beiuşului”, preşedintele Academiei Române, acad. Ioan Aurel Pop a electrizat realmente asistenţa cu o magistrală lecţie de istorie despre cum au reuşit înaintaşii să ridice o ţară, care până nu demult, cu multă trudă şi nenumărate sacrificii, a reuşit a avea de toate şi din care azi ne-a mai rămas ceea ce se vede şi, mai ales, ceea ce simt românii, ca al doilea cel mai sărac popor din Uniunea Europeană. Am redevenit imediat un student sârguincios pasionat de istorie şi am început să iau notiţe. Prin ceea ce voi spune nu fac politică, a ţinut să menţioneze de la bun început, distinsa personalitate academică, pe care bună parte a românimii o consideră omul trimis de providenţă pentru a ne reda demnitatea naţională şi recunoaşterea internaţională a ceea ce însemna cândva România, cotată drept cea de-a patra putere diplomatică a lumii. Pentru ca afirmaţia din titlu, concluzie a alocuţiunii rostite cu prilejul amintit, în esenţă cu profunde semnificaţii politice naţionale şi cu evidentă adresabilitate în actualitatea politică românească, să fie liberă de orice conotaţii politice partizane, reputatul istoric a invitat auditoriul la un excurs prin secolele al XVI-XVIII-lea ale afirmării mişcării naţionale româneşti, când poporul era condus de preoţi, iar preoţimea transilvăneană era iobagă. Şi, pentru a clarifica nişte lucruri privind mişcarea memorandiştilor şi unirea cu Roma a Bisericii Ortodoxe din Transilvania, …
Citeste tot articolulGeorge Coșbuc, Patria
George Coşbuc (n. 20 septembrie 1866, satul Hordou din Districtul Năsăud, comitatul Bistriţa-Năsăud, azi, comuna Coşbuc, judeţul Bistriţa-Năsăud; d. 9 mai 1918, Bucureşti) poet, critic literar şi traducător, membru titular al Academiei Române din anul 1916. Patria ne-a fost pământul Unde ne-au trăit strămoșii, Cei ce te-au bătut pe tine, Baiazide, la Rovine, Și la Neajlov te făcură Fără dinți, Sinane,-n gură, Și punând dușmanii-n juguri Ei au frământat sub pluguri Sângele Dumbrăvii-Roșii. Asta-i patria română Unde-au vitejit strămoșii! Patria ne e pământul Celor ce suntem în viață, Cei ce ne iubim frățește, Ne dăm mâna românește: Numai noi cu același nume, Numai noi români pe lume Toți de-aceeași soartă dată, Suspinând cu toți odată Și-având toți o bucurie; Asta-i patria română Și ea sfântă să ne fie! Patria ne-o fi pământul Unde ne-or trăi nepoții, Și-ntr-o mândră Românie De-o vrea cerul, în vecie, S-or lupta să ne păzească Limba, legea românească Și vor face tot mai mare Tot ce românismul are: Asta-i patria cea dragă Și-i dăm patriei române Inima și viața-ntreagă PATRIA ROMÂNA GEORGE COŞBUC
Citeste tot articolulSite-ul științific al elevilor Liceului Andrei Mureșanu din Brașov nu funcționează pentru că directoarea refuză să plătească o taxă de 51 de lei pe an
Elevii Liceului Andrei Mureșanu din Brașov sunt lipsiți de un proiect de succes în care au pus suflet, împreună cu profesorii lor, pentru o sumă modică: doar 51 de lei pe an. Atât ar costa plata numelui de domeniu pentru revista științifică, bine optimizată, pe care directoarea refuză să îi plătească, susține profesorul Dan Crăciun. „Site-ul Revistei de Științe CROMATIC a Liceului Andrei Mureșanu din Brașov vă cere ajutorul!” a scris pe contul său de Facebook unul din profesorii colegiului, Dan Crăciun, care a vrut să atragă atenția asupra nedreptății care care sunt supuși elevii instituției „Vă rog în special pe elevii, părinții și absolvenții Liceului nostru, să participați la acest sondaj de opinie și să dați Like cei care apreciați http://revista-cromatic.ro iar cei care nu – dislike. De mai bine de o lună site-ul este suspendat pentru neplata domeniului. Ambele numere tipărite până în prezent printr-un efort considerabil al doamnei profesoare Daniela Radu, alături de întregul colectiv de redacție, au fost publicate pe site-ul dedicat și au fost laureate cu Premiul I în cadrul concursului național de reviste și site-uri școlare de la Iași, așa cum o arată diplomele postate pe site… Prin efortul pe care l-am depus cu dăruire în acest proiect, am obținut COSTURI ZERO pentru site, prin negocierea unui contract AddOn cu providerul de internet. Din 2019, când autoritatea națională ROTLD a decis să introducă și un cost anual pentru fiecare domeniu .ro am plătit 51 de lei/an, ceea ce reprezintă aproximativ 50% din cheltuielile minime cu menținerea activă a unui site. Webdesigner-ul cu care am colaborat a realizat un efort semnificativ, fără a fi recompensat nici măcar cu 1 leu din partea liceului” a relatat profesorul Dan Crăciun. Elevii Liceului Andrei Mureșanu din Brașov nu mai pot publica revista științifică a liceului. Prin eforturile elevilor, profesorilor și …
Citeste tot articolulVIDEO | FIII LUPILOR: Primul film despre daci făcut în ultima jumătate de secol
„Fiii lupilor“ este primul film despre viaţa dacilor din ultima jumătate de secol şi, aşa cum explică scenaristul Constantin Lăpuşneanu, îşi propune să prezinte faptele istorice aşa cum au fost, dure, necosmetizate, aşa cum nu se învaţă la şcoală. La 53 de ani de la lansarea celebrului film „Dacii“, în regia lui Sergiu Nicolaescu, Decebal revine pe marile ecrane din România. „Fiii lupilor“ este un proiect al Asociaţiei Culturale Geto-Dacii din Moldova în parteneriat cu mai multe asociaţii de reconstituire istorică. Producţia va prezenta evenimente reale, petrecute cu 2.000 de ani în urmă, şi surprinde momentul în care Decebal învinge armata romană la sud de Dunăre şi este încoronat rege. Constantin Lăpuşneanu, vicepreşedintele Asociaţiei Culturale Geto-Dacii din Moldova şi scenaristul filmului, a povestit pentru „Weekend Adevărul“ cum a fost gândit acest proiect astfel încât să reproducă fidel adevărul istoric despre viaţa geto-dacilor. El spune că scopul principal al filmului este să educe publicul, chiar cu riscul ca unele detalii să şocheze.
Citeste tot articolulCine a descoperit teoria relativității, Einstein sau Eminescu?
Ştiaţi că, în poeziile lui Eminescu, se găsesc indicii ale teoriei relativităţii ? Că sunt sugestii ale unor concepte din mecanica cuantică? Că manuscrisele lui Eminescu conţin celebra formulă a lui Einstein E=mc2, cu zeci de ani înainte ca ea să fie descoperită ? Să fi descoperit Eminescu teoria relativităţii, înaintea lui Einstein? Haideți să lămurim misterul ! Lună tu, stăpâna mării, pe a lumii boltă luneci Şi gândirilor dând viaţă, suferinţele întuneci; Mii pustiuri scânteiază sub lumina ta fecioară, Şi câţi codri-ascund în umbră strălucire de izvoară! De câte ori ascult versurile acestea, mă trece un fior. Eminescu parcă îmi ştia cele mai adânci gânduri şi vise. Să fi fost el alături de mine la Lăpuşata, satul în care am copilărit? Să fi văzut acolo Luna deasupra Cernei care curge? Să fi privit el din depărtare luminile caselor din Gătejei, satul de peste Cerna? Să fi văzut el Luna strălucind deasupra pădurii din deal ? Să fi descoperit şi el izvoarele ascunse ale pădurii, acolo unde apa îngheaţă iarna iar copacii par crescuţi direct din gheaţă ? Să fi pândit şi el căprioarele după urmele lăsate în zăpadă? Eminescu este fratele meu, al tău, al tuturor celor care vorbim şi înţelegem limba română. Un frate care nu numai că a stăpânit la perfecţiune limba română, dar a fost şi măcinat de întrebările noastre fundamentale : pe ce lume trăim, unde mergem? Ca să înţeleagă ceasul cosmic, Eminescu a apelat nu numai la istorie sau filozofie, dar şi la ştiinţă. Asta știu și cititorii mei, pentru că vin adesea la mine cu diferite versuri ale lui Eminescu, spunându-mi : « Iată, Cristi, versul ăsta, nu descrie el dilatarea timpului, aşa cum a descoperit-o Einstein ? Poezia « La steaua » nu conţine teoria luminii descrisă de Einstein? Oare să fi …
Citeste tot articolulPoezie INTERZISA: „Oltenii la Iași” de Ion Creangă
Oltenii la Iaşi de Ion Creangă Ce răsună? Ce s-aude? Ce glas dulce românesc? Ce flăcăi ca bradul verde Ochii noştri îi uimesc? Sunt olteni,scăparea noastră Bucuraţi-vă, ieşeni Voi cu inima creştină, Cumpăraţi de la olteni. Oltul falnic prin copiii-şi Zice Prutului scârbit: – Dulce frate,fii pe pace, Steaua ta a răsărit…..! La cel glas de mângâiere Geme sufletu-n duşmani Voi cu inima creştină Nici un ac de la jidani Mică e lumina încă Dar credinţa-n Cel de sus În Părintele dreptăţii Şi-ntunericu-i răpus Soarele frumos luci-va…. Bucuraţi-vă, ieşeni ! Voi cu inima creştină, Cumpăraţi de la olteni Iazmele otrăvitoare, Duhul rău şi necurat, Vai, destul ne-au supt puterea Şi viaţa ne-au secat. De pe ochii voştri rupeţi Pânza-ntinsă de duşmani! Voi cu inima creştină, Nici un ac de la jidani! Fraţii certe-se-ntre dânşii Fiii cu părinţii lor! Dar blăstăm cu foc s-ajungă Pe acel cutezător, Care fără de iubire S-ar uita la cei munteni! Ascultaţi români cuvântu-mi : Cumpăraţi de la olteni! Şi atunci viaţa noastră Precum râul cristalin, Se va scurge limpezită De otravă şi venin. Morţii noştri n-or mai plânge Sub călcâie de duşmani. Sus dar, inimile voastre! Nici un ac de la jidani! Publicată în Scrieri, ed I, Iaşi 1892, vol.II pag.187-189 Postumă. Poezia a mai fost publicată, în perioada interbelică, la Editura Cugetarea – Georgescu Delafras, în volumul „Ion Creangă – OPERE COMPLETE” (Ediţie îngrijită de Lucian Predescu).
Citeste tot articolulCretinizarea merge înainte. Ce vrea sa faca noul Ministru al Educatiei
Noul Ministrul al Educației le cere public profesorilor să facă „evaluări prietenoase la tezele de sfârșit de semestru, pe care copiii să le întâmpine cu confort”. Scăderea standardelor în învățământul românesc și nu numai este o realitate. Din păcate, trendul este încurajat de la vârful statului, iar ultimul exemplu în acest sens este reprezentat de către îndemnul noului Ministrul al Educației, Monica Anisie(FOTO). Ea le-a cerut profesorilor ca să dea dovadă de „vocație și tact pedagogic” în aceste zile, în care majoritatea elevilor trec prin teze. „Sunt convinsă că veți realiza evaluări prietenoase, pe care copiii să le înțeleagă și să le întâmpine cu seriozitate și confort”, a scris ea pe facebook. Iată mesajul integral: „Dragi colegi profesori, După cum bine știți, anul școlar 2019-2020 are o altă structură față de anii anteriori. Semestrul I este de doar 15 săptămâni, cu toții fiind puși în situația de a ne replanifica activitățile, astfel încât să asigurăm un bun proces de predare-învățare-evaluare. Astfel, aflându-ne în perioada susținerii tezelor, consecventă principiului pe care l-am expus în nenumărate rânduri, acela de a pune în centrul atenției ELEVUL, vă rog, să ne amintim cu toții că: … emoțiile sunt parte din viața școlii și copiii învață aici să le gestioneze; … tranzițiile (clasa a V-a, clasa a IX-a) reprezintă o etapă importantă în viața fiecărui copil, ce necesită un sprijin la începutul școlarității, pentru a le putea îmbunătăți șansele de reușită; … și, nu în ultimul rând, că la începutul de drum al formării noastre, am învățat că profesorul este definit de două trăsături fundamentale: vocație și tact pedagogic, puse în slujba elevilor. Pentru toate acestea, dragi colegi, sunt convinsă că veți realiza evaluări prietenoase, pe care copiii să le înțeleagă și să le întâmpine cu seriozitate și confort. Vă mulțumesc și vă asigur de …
Citeste tot articolul21-22 septembrie: Unul dintre cele mai odioase acte de terorism ale statului român. 252 de persoane au fost ucise fără judecată. Autoritățile au expus cadavrele victimelor pe STRĂZILE orașelor țării
După alegerile din 1937, conflictul dintre Regele Carol al II-lea și Mișcarea Legionară s-a acutizat. Scrutinul, care a făcut din Legiunea Arhanghelul Mihail în cea de-a treia forță politică a țării, l-a făcut pe Rege să-l perceapă pe Corneliu Zelea Codreanu ca pe un rival la conducerea țării. În urma refuzurilor lui Codreanu de a veni la guvernare cu condiția de a-i ceda Regelui conducerea Mișcării Legionare, suveranul decide eliminarea Căpitanului. Scrie istoricul Ioan Scurtu: “La sfârșitul lunii februarie 1937, a avut loc o întâlnire secretă între Carol al II-lea și Corneliu Zelea Codreanu. Cu acest prilej, Regele a afirmat că “simpatizează foarte mult” Mișcarea Legionară, că vrea să înlăture guvernul Tătărescu și să instaureze un regim personal, bazat pe Mișcarea Legionară. Suveranul i-a cerut lui Corneliu Zelea Codreanu să-l proclame “Căpitanul” Mișcării Legionare, iar el îl va numi șeful guvernului. Corneliu Zelea Codreanu nu a acceptat însă oferta, afirmând că legionarii nu erau încă pregătiți pentru guvernare, iar în privința șefiei a arătat că legionarii i-au jurat lui credință, nu altcuiva, și că această credință nu putea fi obiectul unui trafic politic. La 10 februarie 1938, Carol al II-lea a recurs la o lovitură de stat, prin care a pus capăt regimului democratic, pluripartidist din România. Noul regim era îndreptat împotriva legionarilor, acuzați că au pus în pericol ordinea de stat. Corneliu Zelea Codreanu a sesizat dificultatea în care se afla și, la 21 februarie 1938, a adresat legionarilor o circulară în care arăta; “Noi am înțeles să acționăm în cadrul legal, manifestându-ne credințele noastre. Lovitură de stat nu voim să dăm. Prin esența însăși a concepției noastre, noi suntem contra acestui sistem. Ea însemnează o atitudine de bruscare, de natură exterioară, pe când noi așteptăm biruința noastră de la desăvârșirea în sufletul națiunii a unui proces de perfecțiune …
Citeste tot articolulEchinocțiu de toamnă 2019. Ce efecte ciudate va avea asupra oamenilor?
Echinocţiul de toamnă, momentul care marchează începutul toamnei astronomice, se va produce în acest an luni, 23 septembrie, la ora 10.50. În fiecare an, la începutul ultimei decade a lunii septembrie, în emisfera nordică, are loc echinocţiul de toamnă. Asta înseamnă că, toamna vine şi din punct de vedere astronomic şi bineînţeles „meteorologic”. De cele mai multe ori până în preajma acestei date vremea rămâne caldă şi stabilă, cu aspecte de vară, după, însă sezonul rece îşi face simţită prezenţa tot mai mult. Echinocţiul este momentul în care ziua este egală cu noaptea, în orice loc de pe pământ, iar anul acesta are loc astăzi, pe 23 septembrie. Soarele, în mişcarea sa aparentă, trece prin punctul autumnal, unul dintre cele două puncte în care ecliptica intersectează ecuatorul ceresc şi trece din emisfera nordică a sferei cereşti, în cea sudică. Acest context face ca Soarele să răsară și să apună chiar în punctele cardinale est și vest. După echinocţiu, durata zilelor va continua să scadă, iar cea a nopţilor să crească, până în jurul datei de 21 decembrie. Ca efect, dacă până acum temperaturile maxime se realizau târziu, pe la orele 17, 18, după această dată, acestea vor creşte doar până spre orele 14, 15, uneori chiar mai devreme. Totodată, creşterea nopţilor va favoriza temperaturi minime tot mai scăzute. Echinocţiul are loc de două ori pe an.
Citeste tot articolulRomânii nu l-au uitat pe Mihai Eminescu! Iata si SINGURA IMAGINE de la inmormantarea de pe 17 iunie 1889
Acum 130 de ani, pe 17 iunie 1889, Mihai Eminescu, cel mai mare poet român, era condus pe ultimul său drum. Din singura imagine păstrată de la înmormântarea poetului – un desen realizat de cunoscutul grafician Constantin Jiquidi – se poate observa că Eminescu a fost înmormântat pe o vreme ploioasă și mohorâtă, unii dintre cei prezenți având în mână umbrele. Mihai Eminescu nu a fost uitat ! in 2019 mormântul lui este acoperit cu flori. Au trecut 130 ani de când Mihai Eminescu, „omul deplin al culturii române“ – după cum l-a numit Constantin Noica, sau romanul absolut după cum l-a numit Petre Tutea, a trecut în lumea celor drepţi. La vârsta de 39 ani s-a mutat la Domnul, fiind înmormântat în cimitirul Bellu din Capitală, cu o mică ceremonie de la care avem câteva fotografii. Singura fotografie de la inmormantare: Citeste si: Cine erau jidovii? – de Mihai Eminescu De o bună perioadă de timp Eminescu este atacat şi insultat constant, numit de Patapievici cadavrul din debara, mulţi au aşteptat cu înfrigurare dispariţia marelui om de cultură din conştiinţa poporului. Deşi conducerea statului nu se mai implica activ în promovarea lui Eminescu poporul nu l-au uitat. În fiecare an mormântul său devine loc de peregrinaj pentru mii de romani. Televiziunile încearcă să nu prezinte fenomenul la adevărata să proporţie. Citeste si: De ce in manualele de astazi continua prezentarea deformata a adevarului despre Eminescu? Şi în 2019 la 130 ani de la mutarea lui M. Eminescu la Dumnezeu mormântul său a fost acoperit de flori, poezii si coroane de flori. Este o performanţă pe care multe dintre cei care s-au perindat prin istoria noastră în ultimii 130 de ani nu se bucură. Citeste si: DOINA (Necenzurată) de Mihai Eminescu
Citeste tot articolul„Rusaliile Negre”. Dramă pentru zeci de mii de români
Se împlinesc 68 de ani de la cea mai amplă acțiune având drept scop deportarea populației, în speță locuitorii din Banat, duși cu forța în Bărăgan. În istorie a rămas ca momentul ”Rusaliilor negre”. Totul a început în noaptea de 17 spre 18 iunie 1951. Așa-numita igienizare a zonei din apropiere de frontiera cu Iugoslavia se petrece în contextul relațiilor tensionate cu țara vecină. Între cei ridicați cu forța armelor erau români, germani, bulgari, dar și refugiați din Basarabia și din Nordul Bucovinei, cei din urmă veniți în partea asta de țară după 1940. Sursele documentare arată că cel puțin 45.000 de oameni au fost duși în Bărăgan, unde au apărut peste noapte, pur și simplu, comunități unde, la început, doar bordeiele țineau de acoperiș deasupra capului. Explicația pentru întreaga operațiune e legată de faptul că oamenii din apropierea graniței cu Iugoslavia ar fi avut un potențial mare de risc, arată portalul www.reporterglobal.ro. După 1990 au fost întreprinse ample cercetări de către specialiști de la ”Memorialul Sighet”, care au scos la lumină atrocitățile din urmă cu mai bine de șase decenii. Se știe că în data de 15 martie 1951 se pune la cale planul, concretizat în Directiva Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Român. Ocazie cu care se constituie și o Comisie Centrală care va avea ca scop controlul asupra operațiunii. Regimul comunist pune în mișcare un complex vast, pentru a putea strămuta atâția oameni. Nu mai puțin de 10.000 de soldați sunt dispuși în zona din Banat care trebuia ”curățată”. Cei deportați au fost urcați în 2.656 de vagoane de tren și în 6.211 camioane. Oamenii au avut posibilitatea să ia cu ei numai strictul necesar. Practic, numai hainele de pe ei. Cei care au trecut prin acel calvar au povestit ulterior că au fost duși în mijlocul Bărăganului, …
Citeste tot articolulCuvantul Capitanului Codreanu. Traiasca Legiunea si Capitanul.
Coborând cu micul tren de la Bistra spre Turda, în aceeasi încãpere a vagonului s-a urcat si directorul fabricii din Bistra. Un jidan gras pe care abia îl mai tineau hainele si care dãdea impresia unei vieti trãite în abundentã. Nu cred cã unul ca acesta, mãcar o singurã datã în viata lui, sã fi cunoscut ce este foamea. În statia urmãtoare s-a mai urcat un tânãr cam de seama mea. Din primele momente am înteles cã sunt cunoscuti si prieteni si se aflã în foarte bune raporturi, si cã acel tânãr e român. Jidanul si-a turnat cafea cu lapte dintr-un termos si a scos niste bucãti de cozonac dintr-un pachet. A început sã mãnânce. Observam la el o poftã de lup. S-a repezit la mâncare înainte de a-l invita pe cunoscutul sãu. Imediat însã, l-a invitat. Acesta a primit o felie de cozonac si o ceascã de cafea cu lapte si a început a mânca putin cam sfios, arãtându-se recunoscãtor si respectuos fatã de bogãta sul jidan pentru „atentia” pe care i-o arãtase. Era pe la cinci dimineata. Încã nu se luminase bine. Vineri, înainte de Pasti. Vinerea Patimilor. Mã întrebam îndurerat: Oare cine va fi fiind canalia aceasta de tânãr român, care în aceastã zi, când toatã lumea crestinã tine post negru, mãnâncã alãturi de jidan, alãturi de cãlãul românilor, cozonac? Din discutiile între aflu cã acesta era un inginer silvic. Jidanul avea o poftã de vorbã nemãsuratã. Tot timpul vorbea si glumea. La un moment dat, scoate un pate fon, aseazã rând pe rând plãcile si-l pune sã cânte. Tot ce-si poate imagina mintea mai necuviincios. Eu stau într-un colt de vagon. Ascult fãrã a spune nici un cuvânt. Mã uit pe geam. Începe sã se lumineze. Pe soseaua de alãturi coboarã, tãcuti si tristi,motii, mergând fiecare …
Citeste tot articolul”Dragii mei, păstraţi-vă credinţa indiferent de ce va urma!” – Preot Dumitru Balasa
M-au luat în 1959, m-au dus la Securitate pe 16 septembrie. “Ai o puşcă acasă. Să ne dai puşca!” A fost un motiv. Ne-am dus până acasă, au făcut percheziţie, pe urmă m-au luat şi ne-au ţinut aci în Drăgăşani într-un beci acolo, nu ştiu cât. Ne-au dus într-o noapte la Piteşti. Şi acolo a început calvarul. Cea mai cumplită pedeapsă de pe lume! Chinuri, bătaie! De la ora 1 la 3 noaptea era oră de bătaie. Ce s-a întâmplat? De la ora 1 la 3 noaptea te băteau aşa, în prostie. Te scoteau doar în chiloţi, desculţ, îţi puneau ochelarii ăia chinezeşti la ochi şi te duceau într-o sală, acolo unde era numai ciment şi câţiva te băteau: ăsta-l bătea pe ăla, ăla îl bătea pe ăla. Pe noi ne bătea unul Cetăţeanu Dumitru. Şi ne cerea ca să declarăm că eu am cumpărat un pistol cu butie şi că Gh. Grecu a cumpărat un pistol Steier de la nemţi, că noi am vrut ca să împuşcăm pe Gheorghiu Dej. “Păi, domnule, eu pe Gheorghiu Dej nu l-am văzut decât în poză.” “Nu e nevoie, dar să declaraţi!” Păi cum era să declar, dacă nu era aşa? Cum să scriu eu treaba asta dacă nu era aşa? Sigur că da, a fost bătaie! După 6 luni de zile, Gh. Grecu a declarat săracul! Nu a mai putut să mai ţie. Şi la urmă mă luaseră pe mine. “Păi dacă ăsta a declarat! N-auzi? Ăsta spune că aţi vrut să împuşcaţi pe Gherghiu Dej!” Bine! Între timp îmi dă ăsta un pumn aşa în nas, şi am căzut cu capul pe ciment. Când am căzut cu capul de ciment, m-a podidit sângele pe nas şi atunci cu mâna căutam să iau sângele de pe nas ca să pot să respir, …
Citeste tot articolulDOINA (Necenzurată) de Mihai Eminescu
DOINA de Mihai Eminescu De la Nistru pân’ la Tisa Tot românul plânsu-mi-s-a, Că nu mai poate străbate De-atâta străinătate Din Hotin şi pân’ la Mare Vin Muscalii de-a călare, De la Mare la Hotin Calea noastră ne-o aţin Şi Muscalii şi Calmucii Şi nici Nistrul nu-i înneacă Săraca ţară, săracă! Din Boian la Cornu Luncii Jidoveşte-nvaţă pruncii Şi sub mână de jidan Sunt românii lui Ştefan. Că-ndărăt tot dă ca racul Fără tihnă-i masa lui Şi-i străin în ţara lui. Din Braşov pân’la Abrud Vai ce văd şi ce aud Stăpânind ungurul crud Iar din Olt până la Criş Nu mai este luminiş De greul suspinelor De umbra străinilor, De nu mai ştii ce te-ai face Sărace român, sărace! De la Turnu-n Dorohoi Curg duşmanii în puhoi Şi s-aşează pe la noi; Şi cum vin cu drum de fier Toate cântecele pier Zboară paserile toate De neagra străinătate Numai umbra spinului La uşa creştinului Codrul geme şi se pleacă Şi izvoarele îi seacă Săraca ţară, săracă! Cine ne-a adus jidanii Nu mai vază zi cu anii Şi să-i scoată ochii corbii Să rămâie-n drum ca orbii Cine ne-a adus pe greci N-ar mai putrezi în veci Cine ne-a adus Muscalii Prăpădi-i-ar focul jalei Să-l arză, să-l dogorească Neamul să i-l prăpădească, Iar cine mi-a fost mişel Seca-i-ar inima-n el, Cum duşmanii mi te seacă Săraca ţară, săracă! Ştefane, Măria ta, Lasă Putna, nu mai sta, Las’ arhimandritului Toată grija schitului, Lasă grija gropilor Dă-o-n seama popilor La metanii să tot bată, Ziua toată, noaptea toată, Să se-ndure Dumnezeu Ca să-ţi mântui neamul tău… Tu te-nalţă din mormânt Să te-aud din corn cântând Şi Moldova adunând Adunându-ţi flamurile Să se mire neamurile; De-i suna din corn odată Ai s-aduni Moldova toată De-i suna de două ori Vin şi codri-n ajutor; …
Citeste tot articolulBreaking News. SE MODIFICA STRUCTURA ANULUI SCOLAR. Alertă pentru părinți
Clasa 0 va deveni clasa I. Clasa a IX-a trece în structura gimnaziului. Acestea sunt o parte a propunerilor Ministerului Educaţiei pentru schimbarea structurii anului şcolar. Practic, va dispare conceptul de clasa 0, astfel că şcoala va începe de la vârsta de şase ani, aşadar de atunci copiii vor intra de la grădiniţă direct în clasa I, arată portalul www.edupedu.ro, citând din propunerea ministerului de resort. Mai sunt însă şi alte schimbări propuse. Ciclul primar va fi de trei ani, deci de la clasa I la clasa a III-a. În clasa a IV-a elevii vor avea şi învăţătoare, ca în primele trei clase primare, dar şi profesori, la diverse materii. Vor exista mai multe evaluări naţionale. Prima, după clasa a a III-a. A doua testare, după clasa a VI-a. Evaluarea Naţională care se dă acum după clasa a VIII-a se va organiza la finele clasei a IX-a. Apare un cadru didactic cu atribuţii noi, anume consilierul de carieră. Acesta va lucra cu elevii din clasele gimnaziale, adică de la a VII-a până la a IX-a.
Citeste tot articolulAstazi are loc echinoctiul de primavara! Ce trebuie sa stii despre fenomenul astronomic
In aceasta zi de miercuri, pe 20 martie 2019, are loc echinoctiul de primavara. Astfel, este marcat sfarsitul iernii astronomice, dar si inceputul primaverii. Astazi are loc echinoctiul de primavara. Ziua si noaptea vor fi egale, in noaptea care urmeaza, spre 21 martie. Dupa aceasta data, ziua se va mari, iar natura se va trezi la viata. Acest fenomen mai simbolizeaza si sosirea primaverii, din punct de vedere astronomic. Perioada va dura aproximativ 92 de zile. Totodata, marcheaza si momentul in care Soarele trece prin punctul de intersectie al eclipticii cu ecuatorul ceresc. Astfel ca, ziua este egala cu noaptea, in orice loc de pe Terra. Astazi are loc echinoctiul de primavara De la un an la altul, echinoctiul de primavara nu pica pe aceeasi data, pentru ca anul calendaristic nu este egal cu anul tropic. Cat va dura echinoctiul de primavara, totul se va trezi la viata, si va tinde sa iasa la suprafata, cat sa se bucure de energia primaverii. Astrologii sustin ca in aceasta perioada, cand ziua devine egala cu noaptea, simbolizeaza o stare de armonie, dar si de transformare profunda. Este valabil atat pentru natura cat si pentru natura umana. Echinoctiul de primavara – sfarsitul iernii astronomice Echinoctiul de primavara marcheaza momentul in care Pamantul este cel mai aproape de Soare si incepandc cu aceasta data, durata fiecarei zile va fi intr-o continua crestere. Mai mult, noaptea va fi in continua scadere, pana la data de 21 iunie. Atunci va avea loc solstitiul de vara. A inceput primavara astronomica. Ce se intampla cu zilele de acum inainte! Cel de al doilea echinoctiu al anului este in momentul in care soarele traverseaza ecuatorul ceresc si trece in emisfera cereasca nordica, in cea sudica, in jurul datei de 23 septembrie. Acest moment este reprezentat de echinoctiul de primavara …
Citeste tot articolulMasoneria din Biserică – CARTEA „Pântecul Desfrânatei”
Biserica, între puterea Iubirii şi iubirea Puterii: „Pântecul desfrânatei” Puterea este cea care e întotdeauna adorată… (Gustave Thibon) „Pântecul desfrânatei” „Pântecul desfrânatei” (Edit. Aldine, 2006, reed. Edit. Sf. Gheorghe-Vechi, 2008), e titlul cărţii de debut a lui Ciprian Mega, un tânăr despre care vom mai auzi, fiindcă un debut atât de promiţător e puţin probabil să rămână fără urmări. Fiu duhovnicesc al valorosului (dar incomodului) preot şi scriitor Ion Buga (care semnează şi prefaţa), Ciprian Mega, proaspăt licenţiat în teologie, a avut curajul aproape nebunesc de a aborda un subiect pe care nu cred să-l mai fi abordat cineva până acum în literatură – cel puţin nu atât de tranşant: acela al relaţiilor dintre ierarhia bisericească şi masonerie. Titlul insolit al cărţii nu-i va surprinde pe cei familiari cu lectura Apocalipsei: imaginea halucinantă a desfrânatei – îmbrăcată în purpură şi ţinând în mână un potir de aur (Apoc. 17: 4-6), continuă să bântuie conştiinţa creştină a ultimelor decenii. Dacă pentru cei mai mulţi dintre comentatori, desfrânata e simbolul decadenţei puterii imperiale (Roma), alţii recunosc în ea însăşi Biserica creştină, care a făcut pactul cu puterea seculară, trădându-şi astfel menirea divină în istorie. În această cheie trebuie „citit” şi titlul cărţii lui Ciprian Mega. Povestea acoperă un interval delicat din istoria bisericii ortodoxe române: anii ’40-’80 ai secolului trecut, când transformările care au afectat societatea românească şi-au pus amprenta şi pe viaţa bisericească. Mărturisirea Episcopului Adrian (personajul central al cărţii, amestec de realitate şi ficţiune, în orice caz, un erou verosimil), e provocată de vocea insidioasă a Demonului, care îi „ordonă” să aştearnă pe hârtie viaţa lui aşa cum a fost. E un supliciu care în final se va dovedi salvator pentru bătrânul episcop. Dar iată pe scurt conţinutul poveştii: la începutul anilor ’40, Adrian e un tânăr înzestrat şi entuziast care se pregăteşte pentru preoţie. Prins în vâltoarea evenimentelor, nu încetează să creadă în puterea iubirii lui pentru Hristos, pentru …
Citeste tot articolulSimulare Bacalaureat 2019 | Subiecte
Simulare Bacaluareat 2019. Modele de subiecte pentru simularea la Bacalaureat publicate pe edu.ro – Română, Matematică, Istorie, Anatomie, Biologie, Chimie, Economie, Fizică, Filosofie, Geografie, Informatică, Logica, Psihologie, Sociologie. În perioada 18-21 martie elevii claselor a XI-a și XII-a vor susține simularea la Bacalaureat 2019. Pentru elevii de clasa a XI-a, simularea va conține 30% subiecte grilă, la proba de matematică. Materiile simulărilor la probele scrise pentru elevii claselor XI-XII sunt: limba română, limba maternă, matematică și istorie. Proba E) d), cea la alegerea profilului și specializării va fi susținută doar de elevii clasei a XII-a. Calendar Simulare Bacalaureat 2019 18 martie 2019 Proba E) a) – probă scrisă – Limba şi literatura română 19 martie 2019 Proba E) b) – probă scrisă – Limba şi literatura maternă 20 martie 2019 Proba E) c) – probă scrisă – proba obligatorie a profilului 21 martie 2019 – Proba E) d) – probă scrisă – proba la alegere a profilului 29 martie 2019 Afișarea rezultatelor la simularea bacalaureatului 2019 În continuare, vă prezentăm modele de subiecte la simulare, afișate și pe site-ul Ministreului Educației, www.edu.ro. Simulare BAC XII. Modele de subiecte Proba E.a) Limba și literatura română Proba E.b) Limba și literatura maternă Proba E.c) Matematică, Istorie Proba E.d) Anatomie și fiziologie umană, genetică și ecologie umană, Biologie vegetală și animală, Chimie, Economie, Fizică, Filosofie, Geografie, Informatică, Logică, Psihologie, Sociologie Simulările la Bacalaureat 2019 ar putea fi valabile pentru toate clasele de liceu Deși în acest an școlar simularea la Bacalaureat 2019 va fi susținută atât de elevii clasei a XI-a, cât și cei de clasa a XII-a, Ministrul Educației, Ecaterina Andronescu, a afirmat posibilitatea introducerii, în viitor, a simulărilor pentru toți elevii de liceu, respectiv clasele IX- XII, cu scopul de a-i familiariza pe școlari cu examenu maturității. „Avem evaluări la clasele …
Citeste tot articolulPrograma SIMULARE 2019. Matematică și Limba română (EN martie 2019)
PROGRAMA SIMULARE Evaluarea Națională 2019 Matematică și Română -clasa a 7-a: Ministerul a aprobat prin Ordin de ministru PROGRAMA la MATEMATICĂ și LIMBA ROMÂNĂ pentru SIMULAREA examenului de Evaluare Națională 2019, pentru clasa a 7-a, din martie 2019: PROGRAMĂ SIMULARE clasa a 7-a la LIMBA ROMÂNĂ și la MATEMATICĂ: CALENDAR SIMULARE clasa a 7-a: Limba română –11 martie 2019; Matematică –12 martie 2019; Limba maternă -13 martie 2019; Afișarea rezultatelor –22 martie 2019.
Citeste tot articolulTRADITII DE MARTISOR. 1 martie 2019
Tradiţia mărţisorului veche de 8000 de ani! Care sunt originile simbolului si ce tradiţii si obiceiuri se respectă de 1 MARTIE. Traditia Martisorului, veche de circa 8.000 de ani, este legata de prima zi de primavara, de credintele si practicile agrare ale dacilor, care confectionau, peste iarna, siraguri de pietricele albe si rosii, purtate la gat incepand cu 1 martie. In vechime, pe data de 1 martie, martisorul se daruia inainte de rasaritul soarelui, copiilor si tinerilor – fete si baieti deopotriva. Snurul de martisor, alcatuit din doua fire de lana rasucite, colorate in alb si rosu, sau in alb si negru, reprezinta unitatea contrariilor: vara-iarna, caldura-frig, fertilitate-sterilitate, lumina-intuneric. Snurul era fie legat la mana, fie purtat in piept. El se purta de la 1 martie pana cand se aratau semnele de biruinta ale primaverii: se aude cucul cantand, infloresc ciresii, vin berzele sau randunelele. Atunci, martisorul fie se lega de un trandafir sau de un pom inflorit, ca sa ne aduca noroc, fie era aruncat in directia de unde veneau pasarile calatoare, rostindu-se: “Ia-mi negretele si da-mi albetele”… In credintele dacilor, aceste amulete erau purtate pana cand infloreau copacii, pentru ca apoi sa fie atarnate de crengi, pentru a aduce fertilitate si spor in gospodarie (iata de unde vine obiceiul, pastrat inca in zonele rurale, de a atarna snurul alb-rosu de ramuri!). Si romanii sarbatoreau inceputul primaverii la 1 martie, luna care purta numele zeului Marte, ocrotitor al campului si al turmelor, personificare a naturii ce renaste. La romani Martisorul este aducator de sanatate si noroc. In trecut, cu aceasta credinta in gand, mamele legau la mainile sau la gatul copiilor, in dimineata de 1 martie, snurul bicolor impletit chiar de ele, din lana. De snur atarnau un banut de argint, pentru ca pruncii sa fie sanatosi si curati …
Citeste tot articolulTERAPIA PRIN MĂRȚIȘOR
Frumusețea primăverii se amplifică prin trăiri maxime, iubirea se înalță în univers prin simboluri mici ca dimensiune, însă mari ca însemnătate. Să ne amintimi fiorii dăruirii primului mărțișor pe când eram fetițe din partea băieților care se îndrăgosteau prima dată în viața lor! Ce emoții! Să dea Dumnezeu ca fiecare dintre noi să trăim la peste 50 de ani emoțiile dăruirii primului mărțișor și vibrației inimii de atunci! Trecerea timpului nu poate să șteargă trăirile fericirii. Poate șterge dureri, supărări, poate fi o terapie prin mărțișor, împletirea Alb-Roșu, adică suflet pur și inima bătând fericită. Terapie. Bucurie. Liniște. Prin forța gândului că poți dărui un mărțișor. Există suflete în suferință,în spitale, etc. Energia iubirii înlătură durerea, ne poartă pe aripi spre înălțimi, ființele dragi vin spre noi luminate de bucurie. Doresc cititorilor “Gorjanul” să aibă parte de iubire în stil gorjenesc! Terapia prin mărțișor să-i înalțe cu suflet cu tot! Iată câteva aspecte ale artei, căci mărțișorul este creat artistic, cu mult suflet! Valentine s Day nu are emoția puternică a primăverii Poezia, pictura, toate sunt iubire. După Valentine’s day şi Dragobete, florile s-au ofilit, cutiile de bomboane în formă de inimioară au fost deja savurate, sticlele de şampanie au tot curs până s-au golit, iar jucăriile de pluş cu “Te iubesc” au ajuns probabil într-un ungher mai mult sau mai puţin prăfuit. A venit vremea mărţişorului, care poate vindeca iubiri destrămate, poate readuce zâmbetul în vieţi triste sau poate crea o atmosferă veselă şi mereu prietenoasă. Credeţi sau nu, există terapie prin mărţişor! Speranţă şi iubire De 1 Martie în aer pluteşte parfum de primăvară, de viaţă nouă. Atunci ne recăpătăm speranţa, optimismul, credinţa. La simpla privire a unui mărţişor, se instalează în noi starea de bine. Nu degeaba se spune că mărţişorul este triumful reînvierii. În cazul îndrăgostiţilor, el va fi mereu asociat cu romantismul şi dragostea curată. Pentru …
Citeste tot articolulMihai Eminescu – ANTISEMITUL (partea I)
Un dusman al natiunii e, dupa Eminescu, si Evreul. Mihai Eminescu cunoastea bine chestia israelita, isi da seama de insemnatatea ei si o dezbatu in multe articole. Aceasata chestie a preocupat mult pe toti reprezentantii vietii politice si culturale ai vremii. Evreul e considerat ca o primejdie de foarte multi, e privit cu ingaduinta de altii. Problema e veche si a atrass de multa vreme atentia oamenilor nostri. Chiar si în proiectul de Constituţie liberală din 1882 se prevăd măsuri împotriva Evreilor, al căror număr creştea în mod serios. Epoca regenerării a cunoscut antisemitismul lui Costache Negruzzi , dar şi umanitarismul lui Russo. Acesta cerea soluţionarea problemei prin acordarea drepturilor depline. Epoca lui Eminescu a manifestat mai puţin idealism decât Russo. În această epocă problema evreiască a avut darul să enerveze pe toată lumea, să pună 1n mrşcare pana şi talentul retoric a1 multora. Rezultatul a fost dezbaterea chestiunii pe toate feţele, înainte dea i se da 0 soluţiune potrivită cu starea noastră socială. Tara a cunoscut în această epocă mişcări antisemite. Străinătatea a protestat, I. Brăteanu era arătat ca vinovat. Acum încep să apară lucrări asupra chestiunii -unele pentru lămurirea străinătăţii, altele de atac împoriva noastră artele, hreşte, de apărare în faţa opiniei publice străine. Acum pentru apărarea guvernului Brăteanu, Eugen Carada publică o scrisoare către Le Siécle‘. În altă scriere atribuită tot lui Carada, La propagande russe en Orients, se explică măsurile luate de guvernul Brăteanu împotriva vagabondajului, măsuri care trecuseră drept persecutii contra evreilor. Ernest Desjardins publică lucrarea Les Juifs de Moldavie şi arată că Evreii rămân cu totul străini de viaţa naţiunii în sânul căreia trăiesc că nu urmează şcolile noastre, se sustrag serviciului militar şi se ocupă cu camăta În 1863 Emile Picot si publică studiul său, lămurind opinia publică occidentală asupra articolelor din legile …
Citeste tot articolulORORILE TALMUDULUI! Ce Învață Evreii la Vârsta de Zece Ani (I)
„Studiul zilnic al Talmudului, la ovrei, începea de la zece ani, pentru a se sfârşi cu viaţa” (A Darmesteter, I. cit, p. 393.) Marele rabin Menachem zice că însuşi Dumnezeu consultă pe hahamii de pe Pământ, dacă se întâmplă, în cer, vreo neînţelegere asupra legilor. (Ad Pent, p.28, f. 129, c. 3 – Vezi Rohling, I. Cit. p. 34. ) (hahami= rabini). I. – Patima de proprietate Talmudul hărăzeşte numai jidovilor întreg pământul, cu toate bunurile din lume. „Dumnezeu a măsurat pământul şi a dat ovreilor pe goimi (adică pe cei ce nu sunt ovrei) cu toate avuturile lor”. „Dumnezeu a dat iudeilor putere asupra averii şi a vieţii tuturor popoarelor..Israel este ca stăpâna casei, căreia bărbatul îi aduce bani. Într-adevăr, fără să îndure greutatea muncii, el trebuie să primească bani de la toate popoarele din lume”. „Când va veni Mesia, ovreii se vor îmbogăţi enorm, pentru că toate tezaurele popoarelor vor trece în mâinile lor”. În consecinţă, Talmudul dă jidovilor dreptul de a fura pe goimi. „Este permis să despoi pe un goi”. După MAIMONIDE, preceptul biblic „să nu furi” înseamnă „să nu furi pe nici un om, adică pe nici un ovrei” – goimii nefiind oameni. De altfel, când un jidan fură pe un goi, e vorba de un iudeu care a pierdut ceva. Dacă lucrul este al unui Akum, ovreiul care l-a găsit nu este obligat să i-l mai dea; ba, ce e mai mult, este un păcat mare să restitui ceva unui Akum. [Notă explicativă: Iudeii susţin că numele de Akum, de Nohri, – sinonime cu cuvântul Goi, – nu desemnează pe creştini, ci numai pe adoratorii de stele. La aceasta se poate răspunde că aceste nume se găsesc în Şulhan-Aruk, şi că în timpul când această carte a fost scrisă (1567), ovreii nu mai trăiau …
Citeste tot articolulProfesor Român Realizează Teleportarea Unei Particule
Sandu Popescu poartă un nume întâlnit la mii, poate zeci de mii de români. Însă este românul cu rezultatele cele mai importante în fizică din toate timpurile. Peste mulţi savanţi de prestigiu ai lumii. Are o expresie a feţei blândă, ascunsă parcă în spatele unei figuri comune. Cu un fizic departe de idealul bărbătesc a dus la perfecţiune noţiuni importante ale fizicii. Primul Popescu al lumii Fenomenul de teleportare ar trebui să-i poarte numele. Teleportarea Popescu. Pentru că ideea savantului român a dus la realizarea primei teleportări a unei particule. Fizicianul nostru a avut cea mai mare contribuţie la primul experiment de acest fel. Realizările sale şi ale echipei de cercetare din care a făcut parte ar putea duce, în viitorul apropiat, la realizarea unui super-computer. Este vorba despre calculatorul cuantic. Performanţele acestuia vor fi uluitoare. Informaţiile ştiinţifice consultate arată: cu ajutorul său vom putea realiza într-o săptămână ceea ce un computer obişnuit face în 1000 de ani! Aşadar, vom putea avea un computer de 52.000 de ori mai puternic decât unul clasic, cu ajutorul rezultatelor românului ce a reuşit performanţa teleportării unei particule. Fizicianul Raymond Laflamme afirmă că teleportarea reprezintă un pas important în realizarea calculatoarelor cuantice, în următorii 20 de ani. Deja există un prototip de calculator cuantic la Los Alamos, care este capabil să transmită informaţie la zeci de kilometri. Realizarea pe scară largă a calculatoarelor cuantice va face posibilă rezolvarea unor probleme mult mai rapid decât permit calculatoarele clasice. Acest lucru nu este posibil fără utilizarea unor resurse ale mecanicii cuantice cum ar fi “entanglementul”. Aşa se explică de ce numeroase agenţii guvernamentale şi militare din lume alocă fonduri uriaşe pentru realizarea calculatoarelor cuantice, pentru scopuri civile şi de apărare. Pe astfel de teme am discutat cu profesorul fizician român Sandu Popescu, care acum este profesor …
Citeste tot articolulSe Face Sau Nu Propagandă în Școlile Românești?
Nota editorului: Următorul articol este scris de un elev de 15 ani, în cadrul proiectului de expunere a propagandei neomarxiste din școli, Incorect Politic fiind singura publicație din țară care găzduiește astfel de articole, direct din perspectiva elevilor. – S.C. Se face sau nu propagandă în școlile româneșți? În luna octombrie, când toată lumea era ocupată cu dezbateri despre referendum (care din păcate a fost o șansă ratată de a ne desprinde de ramură neo-marxistă a vestului, fix în an centenar), mai mereu auzeai faptul că în școli se face propagandă progresistă. Același lucru era afirmat și de protestatarii Noua Dreaptă, în protestele și manifestațiilor recente (amintesc Mitingul pentru Normalitate, Marșurile împotriva Colonizării României). Dar oare ce înseamnă acest lucru și este sau nu adevărat ? Da, este. Începând cu simpla introducere a noțiunii de egalitate în clasă, și încheind cu grandioasele proiecte dedicate (((acceptării))) și (((toleranței))), propaganda neo-marxistă este omni-prezentă în școlile din România. Va propun să analizăm mai îndeaproape acest subiect pentru a înțelege efectele și pentru a vedea cum ne putem proteja. Să începem cu începutul. Cea mai banală formă de propagandă, care deseori trece neobservată fiindcă nu pare atât de dubioasă decât alte forme, este conceptul de egalitate, când ți se spune că toți suntem egali și că ai datoria de a respecta drepturile celorlalți. Simplu, nu ? Pare simplu, dar efectele sunt complicate. Prin argumentele deseori false, rupte de realitate, care câteodată chiar contrazic ideologia profesorilor, te face să ai senzația că au dreptate, că suntem egali și că trebuie să respectăm drepturile celorlalți. Aceasta este fundația, cheia de pornire a gigantului aparat propagandistic alături de următoarele forme. Dacă te opui egalității, deja celelalte forme sunt banale pentru tine. După egalitate, profesorii te expun la diverse cântece, poezii, pilde, poveșți care să te sensibilizeze. Dar …
Citeste tot articolulDe unde provin refrenele „Leru-i Ler!”, „Ler-împărat!” și „Leru-i Doamne!” auzite în colindele românești?
SCRISOARE DESCHISĂ adresată domnului GEORGICĂ SEVERIN, Președinte – Director general al Societății Române de Radiodifuziune Sunt convins că Dumneavoastră cunoașteți foarte bine textul articolului 31, alin.4 din Constituția României care prevede că: „mijloacele de informare în masă, publice si private, sunt obligate să asigure informarea corectă a opiniei publice.” În cursul zilei de 21 decembrie a.c., doamna Anca Șurian Kaproș, de la Radio România Actualități, a sfidat această prevedere constituțională și i-a indus în eroare pe milioanele de radio-ascultători în legătură cu refrenele întâlnite numai în colindele românești: „Leru-i Ler!”, „Ler-împărat!” și „Leru-i Doamne!”. Dânsa a spus că aceste refrene provin din cuvântul aleluia sau de la împăratul Aurelian al Imperiului Roman. În plus, a precizat că și academicianul Rosetti a avut o explicație identică. Dar, toți românii știu ca la înmormântări preoții cântă aleluia, aleluia, adică s-a sfârșit, s-a terminat. Amin! Este evident că aleluia nu are nicio legătură cu Nașterea Domnului nostru Iisus Hristos, este o blasfemie pe care o susțin numai alogenii din neamul de mincinoși și necredincioși, cei fără Cruce și fără Dumnezeu. În legătură cu refrenele din colindele românești: „Leru-i Ler!”, „Ler-împărat!” și „Leru-i Doamne!”, Adevărul istoric și religios este următorul: Dintre împărații din istoria Imperiului Roman au fost 41 de origine Geto-Dacă, adică mai mult de jumătate. Doi dintre ei, respectiv Galeriu cel Bătrân (293-305 d.Hr.), împăratul Maximiam Galerius și Galeriu cel Tânăr (305-311 d.Hr.), împăratul Galerius Maximiamus, originari din Romula unde se află curțile lui Ler Împărat, au schimbat denumirea Imperiului Roman în Imperiu Dac, timp de 18 ani. Ca urmare, Geții și Românii au introdus și păstrat în colinde referenul „Ler-împărat!”, de la împărații Galeriu și „Leru-i Ler!”, care provine de la cei doi Galeriu. 2. Împăratul Galeriu cel Tânăr a dat, în ziua de 30 aprilie 311, la Nicomidia, primul Edict …
Citeste tot articolulLocalitatea din România unde oamenii trăiesc peste 100 de ani. Aerul este atât de curat cum rar ţi-e dat să întâlneşti
Într-o zonă a țării de o rară frumusețe se află un sat ai cărui locuitori trăiesc în medie 100 de ani. Aerul curat și apele izvoarelor sunt doar câteva dintre elementele care contribuie la longevitatea locuitorilor. Localnicii din Cărpineţ, judetul Bihor se pot lăuda cu multe lucruri demne de cinste şi mândrie, care să îi plaseze oricând în prima parte a unui top al superlativelor autohtone. Se spune că strămoşii carpineţenilor ar fi trăit peste 100 de ani fiecare. Cu ocazia anchetei din 9 noiembrie 1619, pentru a se dovedi printr-o hârtie dată, se pare, de împăratul Sigismund (1382-1438) că preotul Pîrvu este scutit de slujba oştirii şi de plata dării după pământul bisericii, se ascultă peste 20 de bătrâni din 6 sate, dintre care mulţi sunt trecuţi de 100 de ani. Toţi depun mărturie în favoarea preotului Pîrvu. Printre aceşti martori se aminteşte unul, Lupu Basa, de circa 225 de ani, vârstă notată de două ori în actul de judecată. Oamenii de aici au o viaţă activă până la vârste înaintate, ocupându-se cu lucrul pământului, cu oieritul, cu meşteşuguri uitate în alte părţi ale ţării sau cu alte treburi gospodăreşti, de la a căror rutină nu se abat. În plus, pe lângă faptul că sătenii din Cărpineţ respiră un aer curat, cum rar ţi-e dat să întâlneşti, aceştia îşi procură hrana de zi cu zi din propria gospodărie, consumând produse 100% naturale, care le conferă vitalitate şi îi ţine departe de boli. Departe de a junge la longevitatea de altădată a strămoşilor, şi astăzi locuitorii din Cărpineţ ating vârste venerabile, care depăşesc uneori cifra 100.Se crede că longevitatea oamenilor care traiesc aici este dată de alimentaţia sănătoasă, de aerul curat şi de apa din izvoarele Codrului Moma. Izbucul de la Călugări sau Apa Momii, cum l-au numit localnicii (după …
Citeste tot articolul