Editorial – Despre industria de aparare

Discutile despre viitorul acestei ramuri strategice a economiei nationale se poarta inca pe coordonate paralele rau cu situatia reala si cu experienta altor tari din Europa si nu numai.

De curand in presa noastra de doi lei si ceva maruntis a aparut din nou informatia cu arieratele acestei industrii, ca vezi domne astia nu-si platesc impozitele si taxele catre stat dar tipa cat ii tine gura dupa bani de la buget! Asa cum am mai scris deja de cateva ori situatia este departe de intelegerea can-canista a unora si are la baza tot bugetul statului, adica o bulca a incompetentei si minciunii.

Pe de o parte TOATE facilitatile de productie militara din Romania mai mult stau decat produc, dar sunt obligate prin lege sa aloce bani pentru conservarea anumitor capacitati de productie, asa cum de altfel se intampla in orice tara civilizata, doar ca aceste fonduri pentru conservare nu sunt obligatia intreprinderilor ci ar trebui sa vina, tot conform legii, direct de la MApN si Ministerul Economiei, doar ca in realitate aceste ministere nu aloca deloc bani pentru conservare si aceasta povara cade pe bugetele si asa rahitice ale respectivelor companii. Iar in caz de privatizare, aviz amatorilor, obligatiile pentru conservare raman valabile.

 

Nici un director nu-si permite sa nu aloce fonduri pentru conservare pe motiv ca-l paste puscarie direct si fara prea multe intrebari. De asemenea nici nu poate sa se ia de gat cu guvernul pentru ca ar fi dat afara imediat, asa ca datoriile catre buget ale companiilor din cadrul Romarm sunt in imensa lor majoritate rezultatul neseriozitatii guvernului in sine, care pe de o parte nu aloca fonduri de loc pentru conservare, iar pe de alta parte vrea sa-i execute silit.

In privinta privatizarii acestor fabrici, idea este buna, salutara, exceptionala, insa doar pe hartie. Aceste intreprinderi sunt decapitalizate cronic, traiesc de pe o zi pe alta, au utilaje din anii “60 si cel mai grav n-au nici un viitor in fata. Pentru necunoscatori vom face urmatoarea precizarea; atunci cand cineva cumpara o facilitate de productie nu achita suma in bani a activelor acelei facilitati ci cumpara potentialul afacerii, piata de desfacere, forta de munca, etc, nu achizitioneaza o lista de inventar ci o afacere, care afacere in acest moment, este sublima dar lipseste cu desavarsire, asa ca cine ar cumpara o astfel de fabrica din alt motiv decat terenul sau fierul vechi?!

Daca privatizam in aceste conditii, cum ne invata tot felul de berbeci, ramanem si fara fabrici si fara orice potential viitoar al acestei ramuri strategice si foarte banoase a economiei nationale, asa cum de altfel am ramas si fara alte zeci si sute de facilitati de productie industriale, privatizate dupa aceeasi filosofie.

Ori fabricile noastre nu au comenzi, nu au contracte semnate cu MApN-ul (si care au nu sunt respectate – precum UM Bucuresti cu mentenanta tancurilor TR-85/M1), nu au practic nimic din ceea ce le-ar putea face atractive pentru investitori seriosi. In lumea normala o fabrica de armament este privatizata cu un contract semnat in portofoliu, cu un  anumit sortiment de produse contractat. Sa arunci o astfel de fabrica in piata sa-si caute singura client…ei bine trebuie sa fii extrem de talamb sa gandesti asa.

Privatizarea unitatilor romanesti se poate face foarte simplu, prin acordarea de catre statul roman de contracte de R&D si achizitie. Moreniul nu poate fi privatizat fara un contract ferm pentru TBT, contract pe baza caruia fabrica si-ar putea gasi si finantare si un eventual comparator, Avioane Craiova nu poate fi scoasa la licitatie fara ceva concret in portofoliu, decat daca ai in intentie inchiderea definitiva a acestor capacitati. Si bineinteles guvernul trebuie sa fie primul client al acestei industrii (asa cum este peste tot in lume), mai ales ca majoritatea acestor intreprinderi sunt in situatia de fi furnizori captivi pe o piata inchisa de achizitile second-hand.

Industria de aparare nu este fabrica de confectii s-o scoti la licitatie ci dimpotriva ea trebuie sa aiba in spate statul roman, tot asa cum si companiile americane – private 100% – sunt puternic sprijinite de catre guvernul federal. Nicaieri in lume industria militara nu are un regim egal cu celelalte facilitati industriale civile tocmai datorita caracterului strategic si al pietei de desfacere careia i se adreseaza si trebuie sa fi ori rau intentionat, ori total tampit sa ceri privatizarea in orice conditii sau sa sustii ca aceste intreprinderi trebuie sa se descurce singure., atat timp cat aceasta industrie are regim special: nu vinde cui vrea, nu produce ce-i trece prin cap.

As dori un singur exemplu in care industria militara se descurca singura in alta parte, dar pana atunci hai sa nu mai dam cu pietre in propria noastra tara si economie, mai ales daca nu ne duce capul sa dam asa mai smechereste…

SAUR 2 & “Friends”, care daca nu-i avea bine mai traia 🙂

In privinta SAUR 2 voi mai  face cateva precizari fata de arhitectura interioara a trasportorului, desi Dumnezeu mi-e martor, m-am cam plictist sa tot repet la infinit lucruri de bun simt, observabile oricui are un pic de pregatire, sa nu zic minte.

Astfel daca ai fante de tragere pe laterale (ambrazuri), bunul simt ne indica ca nu ai cum sa pozitionezi scaunele tot  pe lateralele vehicului (fata-n fata), ca poate fi foarte greu sa tragi peste umar :) . De ce sunt scaunele pe laterele?! Pai pentru ca MApN-ul, clientul adica, doreste ca trasportorul sa aiba fante de tragere, iar pe de alta parte din studiile facute in Afganistan si Irak (studii efectuate de Armata si de catre cei de la Moreni), peste 80% din IED-uri au explodat la contact, sub roata vehiculului, ori in acest caz preferabil este sa nu fi deasupra rotii, ci undeva spre centrul vehiculului.

Pe de alta parte scaunele de pe SAUR 2  au o structura de rezistenta deformabila la impact, cu alte cuvinte sunt proiectate sa preia din suprasarcina (acceleratia) dezvoltata de podea la explozie si sa protejeze astfel ocupantul de trasmiterea fortei de catre podea militarului din scaun.

Aici deschidem o paranteza pentru fanii scaunelor prinse de plafonul vehiculului! Pai bai fratilor, carcasa oricarui trasportor este o structura rigida, adicalea plafonul, podeaua si peretii, formeza o cutie foarte rigida, astfel ca degeaba legi matale scaunele de plafon, socul fiind oricum foarte mare, nu la fel de mare ca in cazul fixarii rigide in podea, da oricum destul de mare sa-l tii minte tota viata. Astfel scaunele, la vehiculele moderne, prinse in plafon sau in podea sunt DEFORMABILE, adica au o structura deformabila la impact si prin aceasta carateristica ele protejeaza infanteristul calator cu TAB-ul. Cuvantul cheie aici este DEFORMABIL, nu prinse in plafon. Incheiem paranteza.

Tot SAUR 2 are transmisia pe centrul masinii, iar acest lucru ii confera o mica protectie suplimentara, solutie folosita si de alti constructori.

Si ca tot poporul sa priceapa ce-i cu protectia la trasportoarele blindate, pe care multi o considera similara cu cea de pe MRAP-uri, ar trebui sa spunem ca in toata lumea TBT-urile sunt definite la capitolul rezistenta anti-mina, printr-un raport numit “ kg TNT/roata”, nu pe cm patrat de podea, iar din acest punct de vedere SAUR are un nivel de protectie 2 la podea si poate fi crescut, la cererea clientului, prin montarea asa-numitei podele in “V”, destinata sa creeze un unghi cat mai ascutit intre directia fortei exploziei si podeau trasportorului.

Iar romanii nu sunt singuri “prosti” care doresc o astfel de arhitectura.

La DefExpo 2014 cei de la Tata Motors, aia cu Nano de 2000$, au scos pe piata o platforma 8×8 denumita “Kestrel”. Prin platforma intelegem (la fel ca in cazul SAUR 2/TBT) de fapt un trasportor amfibiu blindat care se preteaza la dotarea cu diverse sisteme de lupta, de la turela automata cu mitraliera calibrul 7,62, la sisteme integrate AT si AA sau chiar tun de 120mm ori obuzier.

Kestrel_8x8_wheeled_amphibious_armoured_vehicle_platform_Tata_Motors_India_Indian_defense_military_technology_640_001

La expozitia, Kestrel a fost prezentat cu o turela norvegiana Kongsberg PROTECTOR MCT-30R cu tun calibrul 30mm plus o mitraliera jumelata cu tunul de 7,62 si o turela telecomandata – M151 cu mitraliera calibrul 12,7mm, de asemenea doua rachete Javelin apar si ele pe partea dreapta a turelei principale.

Datele tehnice ale TBT-ului arata o masina medie ca masa – 22,5 tone spre maximum 26 de tone, un echipaj format din doi militari plus 10 soldati trasportabili si la fel ca la SAUR 2 (se pare ca si indienii sunt la fel de “prosti” ca noi 🙂  ) scaunele sunt asezate pe  mediana longitudinala  vehiculului, spate-n spate, iar pe fiecare latura a TBT-ului sunt cate patru locasuri de tragere pentru grupa de infanterie trasportata.

Tot la fel ca SAUR 2 scaunele militarilor sunt proiectate special sa absoarba o parte din energia degajata de un eventual IED sub carcasa, iar nivelul protectiei standard este Stanag 4569 Nivel I si poate urca pana la IV in functie de misiune, in timp ce protectia la nivelul podelei este din fabrica la nievelul III, mai mare decat la SAUR 2 care este doar nivelul II.

Propulsia este asigurata de motor diesel de 600cp iar pe apa de doua motoare cu jet, viteza maxima fiind de 100km/h respectiv 10km/h in plutire libera.

Revenind acum la privatizarea intreprinderilor din domeniul apararii, privatizare sa fie, dar nu in orice conditii si util ar fi sa mai si gandim din cand in cand, sa ne mai uitam si la ce au facut altii si cam ce inseamna industria militara moderna, care fara un guvern in spate nu functioneza nicaieri in lume. Dar este usor sa ceri tampenii fara sa sti de fapt despre ce vorbesti, pentru ca oricum multi citesc putini pricep, astfel ca lumea ar putea cred ca sti despre ce aberezi.

Iar ca o fabrica din aceasta industrie sa se poata implica intr-un contract cu o firma privata pentru orice tip de lucrare are nevoie de aprobari peste aprobari, este obligata sa calculeze costuri uriase cu regia, si poate astepta peste sase luni pentru primirea ok-ului. Costurile de regie sunt impuse prin lege si sunt efectiv gigantice, blocand orice sansa pentru obtinerea unui contract, asadar cine este de vina?! Fabricile sau guvernul?! Aveti macar idee ce inseamna amortizarea intr-un contract intre o fabrica Romarm si o firma privata?!

Dar, asa cum am mai spus, este usor sa arunci cu minciuni si prosti intr-o mana de oameni, este usor sa te alaturi majoritatii corului celor care lovesc in tot ce a mai ramas romanesc inca…

Si pentru cunoscatori o intrebare. De ce vrea MApN din Romania si cel din India fante laterale de tragere?! La ce “e” ele bune?! Raspunsul, mai surpinzator decat ati putea crede, in alt articol.

GeorgeGMT

Sursa:  Rumanian Military

Distribuie acest articol! Îți mulțumim!

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

https://barikada.ro/