E timpul să mai şi citim tratatele!

Articolul 5 al Tratatului NATO este probabil cea mai invocată chestiune în materie de securitate. Încă de la intrarea în NATO(de fapt chiar înainte de aceasta) ni s-a spus că din momentul aderării apărarea ţării nu mai e problematică. Oricine ar îndrăzni s-o facă se va lovi de pumnul de fier al celei mai mari alianţe militare din istorie. Liniştitor, ce să spun? Atât de liniştitor încât noi ne-am făcut întreaga armată varză. Am denumit-o profesionistă, dar ea probabil nu e bună nici de scos la munci agricole, aşa cum se întâmpla pe vremea răposatului. Iar asta singuri o puteţi remarca, urmărind inflaţia de generali de pe canalele TV care, treptat, de la propagandă militară în favoarea Ucrainei(şi NATO, automat) s-au dedat mai nou inclusiv la comentarii pe marginea evenimentelor mondene. Probabil şi-n ceea ce priveşte operaţiunile din zonele genitale e nevoie de niscaiva strategii melitare care, aliniate fiind la standard NATO, garantează victoria fără drept de apel asupra chiloţilor scoşi la mezat.

Să nu ne îndepărtăm însă. V-aţi întrebat ce prevede acel celebru Articol 5? Hai să-l analizăm, traducându-l de la sursă:

„Părțile convin ca un atac armat împotriva unuia sau mai multora dintre ei, în Europa sau America de Nord, să fie considerat un atac împotriva tuturor acestora și, în consecință, sunt de acord că, dacă are loc un astfel de atac armat, fiecare dintre ele, în exercitarea dreptului individual sau colectiv de autoapărare recunoscut de articolul 51 din Carta Națiunilor Unite, va sprijini partea sau părțile atacate prin luarea de îndată, individual și de comun acord cu celelalte părți, a acțiunilor pe care le consideră necesare, inclusiv utilizarea armelor pentru a restabili și a menține securitatea zonei Atlanticului de Nord.”

Nu ştiu ce înţeleg alţii, însă eu cred că este absolut limpede ceea ce e scris aici. Aşadar, presupunând că mâine ne-ar ataca Transnistria, Rusia, Vanuatu sau mai ştiu eu ce alt stat, NATO va considera că acel atac este un atac îndreptat împotriva sa, adică a tuturor membrilor componenţi ai alianţei. Până aici este cât se poate de clar. OK, ce se întâmplă de-aici înainte? Fiecare membru, ne spune articolul în cauză, îşi exercită dreptul de autoapărare prin sprijinirea părţii atacate. OK, cum sprijină partea atacată? Păi e spus limpede: prin luarea acţiunilor pe care le consideră necesare, inclusiv utilizând armele. Aşadar, nu este obligatorie utilizarea armelor, adică intrarea directă în război. E limpede!

Revenind la ipoteza atacului extern, conform celebrului articol aş tratatului, membrii componenţi ai NATO pot inclusiv să-i bată obrazul atacatorului rugându-l să fie mai blând şi să promită în faţa clasei(adică a Consiliului de Securitate al ONU) că nu va mai face şi că va fi blând cu victima. Însă, cel mai probabil, membrii alianţei, constatând că s-a produs un atac asupra unui membru, vor fi obligaţi să sprijine „prin acţiunile pe care le consideră necesare”, adică, cel mai probabil, prin furnizarea de arme. OK, în aceste condiţii, care-i diferenţa dintre noi şi ucraineni? Vă spun cât se poate de franc: absolut niciuna! Suntem transformaţi în carne de tun fără drept de apel!

Şi, ca să înţelegeţi mai bine situaţia, vă voi spune că după ce Belarusul a anunţat că intră în război de partea Rusiei, Polonia şi Letonia şi-au masat trupele la graniţele lui Lukaşenko. Atitudinea belicoasă a Poloniei, aşa cum am mai spus, în scurt timp îi va atârna ca o piatră de moară la grumaz. E de neînţeles atitudinea radicală adoptată, dar, mă rog, acestea sunt dileme care nu merită deocamdată o analiză. Chestiunea interesantă vine însă abia acum: conform presei britanice, Ben Wallace, ministrul Apărării de acolo, tocmai ce a confirmat ceea ce v-am spus. Iată ce spune vorbind despre un prezumtiv atac asupra Poloniei: „Articolul 5 este foarte clar: un atac asupra unuia este un atac asupra tuturor. Este specificat solid, concret și va fi susținut! Însă articolul 5 nu înseamnă neapărat război total, uneori oamenii cred că înseamnă totul, dar, cu toate acestea, va exista un răspuns la un atac asupra NATO”.

Vreţi ceva mai limpede de-atât? Staţi liniştiţi! Încă de când am intrat în NATO am făcut achiziţii de armament expirat de aproape 100 mld. $, ne-am distrus armata transformându-ne ţara într-o colonie de efeminaţi, iar acum avem în faţă realitatea pe care ne-o traduce englezul fără drept de apel. Ei bine, dacă englezul decide că în cazul unui atac, pentru a ne sprijini, e cazul să se care de-aici, cum va fi interpretat? Nu-mi dau seama cum, dar avem ilustrarea expresiei „a o şterge englezeşte”. Şi, cum în americană(sic!) nu există un echivalent, moştenirea îşi va spune cuvântul, iar americanii o vor şterge la fel de englezeşte.

Acum, la final, vă spun că nu-i cazul să vă îngrijoraţi. Chiar dacă s-ar întâmpla o nenorocire, sunt ferm convins că vom fi apăraţi de Radu Tudor şi Lucian Mândruţă. Eventual împuşcându-se, cu inteligenţa caracteristică, unul pe celălalt.

Dan Diaconu

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real, daţi subscribe canalului noastru de Telegram!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *