Dramele sfâșietoare ale COVID-ului: Copii împinși să-și răpească părinții din aziluri

Măsurile de izolare, impuse pentru a opri răspândirea virusului, distrug familiile, rupându-le de bătrâni, pe care îi ucid fizic și sufletește.

Poliția din Marea Britanie a arestat o asistentă medicală pensionară, în vârstă de 73 de ani, pentru că a încercat să o scoată pe mama sa, de 97 de ani, dintr-un azil, deoarece nu mai avusese permisiunea să o vadă de nouă luni, din cauza epidemiei de COVID.

Actrița Leandra Ashton a filmat-o pe mama sa, Ylenia Angeli, pe bancheta din spate a unei mașini de poliție, cu cătușe la mâini, iar înregistrarea a devenit virală pe rețelele de socializare britanice.

În înregistrare apare și bunica sa, care suferă de demență senilă și despre care Leandra Ashton afirmă că a fost dusă „cu forța” la un azil din Market Weighton, Yorkshire, Anglia.

„Mama mea a fost arestată, spune Ashton pe înregistrare. Mama mea este aici, pe bancheta din spate a mașinii. Este o asistentă medicală perfect calificată care dorește să își îngrijească propria mamă. Și iată că avem o incredibilă intervenție a poliției care o duce pe bunica mea de 97 de ani la un azil, unde starea ei se degradează și unde nu am primit permisiunea să o vedem timp de nouă luni.”

Apoi actrița i se adresează bunicii sale, cu vocea întreruptă de suspine:

„Mamaie, te iubesc și o să lupt pentru tine.”

Ashton, în vârstă de 41 de ani, a declarat ziarului The Sun, că ea și mama ei au „scos-o” pe bătrână din azil și că, în timp ce plecau cu ea au văzut administrația instituției sunând la poliție.

Citiți și:  Scenariu negru pe COVID-19: România va trece de 5000 de infectări | Săptămâna viitoare, Bucureștiul intră în scenariul roșu

„Doamna a deschis ușa, iar mama a folosit florile pentru a-și face loc să intre. A spus: «Nu stați în drumul meu și al mamei mele, lăsați-mă să ajung la mama mea».”

„A îmbrățișat-o… A fost ceva înduioșător. Apoi s-a uitat spre mine, care eram afară, în timp ce administrația azilului suna la poliție.”

„A scos-o afară în scaunul cu rotile, în liniște și calm, nimeni nu ne-a împiedicat”, a mai spus actrița.

Poliția le-a oprit pe Leandra Ashton și pe Ylenia Angeli, care erau în mașini separate lângă o florărie din apropiere.

Pentru că Angeli a refuzat să o „predea” pe mama sa, poliția a arestat-o pe asistenta pensionară, în vârstă de 73 de ani. După puțin timp, femeia a fost eliberată, iar bunica, în vârstă de 97 de ani, a fost dusă înapoi la azil.

Ulterior, Ashton a explicat pe rețelele sociale că, deși familia are procură pentru utilizarea finanțelor bătrânei, nu are autoritate asupra „bunăstării” ei.

Poliția a confirmat incidentul, comisarul șef adjunct Chris Noble afirmând că a primit inițial un apel privind o „agresiune”. El a continuat: „Azilul a relatat și că o femeie pentru care avea răspundere legală a fost luată din instituție de către fiica acesteia”.

„Agenții de poliție le-au găsit pe ambele femei, împreună cu o a treia, și le-au informat că doamna trebuie să se întoarcă la azil, și că este datoria lor legală să facă acest lucru.”

Citiți și:  STUDIU pe 12 milioane de persoane: adulții nu sunt în pericol de covid de la copii. Închiderea școlilor a fost/este o greșeală

Ashton a descris povestea ca fiind un „coșmar kafkian” și a oferit numeroase amănunte despre cum familia sa a încercat să atragă atenția asupra deteriorării stării bunicii ei în perioada izolării, inclusiv printr-o adresă scrisă, însă „aceasta a dispărut”.

„Când vocea ta se pierde într-un labirint de birocrație, când poliția te informează că nu figurezi pe hârtiile rudei tale, când sistemul este atât de falimentar, trebuie să luăm atitudine și să-l schimbăm.”

Anglia a intrat într-o a doua carantină, joi, 5 noiembrie, bătrânii fiind obligați să suporte povara restricțiilor care le interzic să fie vizitați de rude.

O femeie în vârstă de 104 ani, dintr-un azil scoțian, a cerut să i se permită să își viziteze familia, în ciuda pandemiei.

„Este dreptul meu. Ajutați-mă, vă rog. Mi se sfâșie sufletul”, a spus Mary Fowler. „Trebuie să-mi văd copiii. Pentru mine, timpul se scurge. Trebuie să-mi văd copiii, trebuie ca lucrurile să fie din nou ca înainte. Vă rog, ajutați-mă, ajutați-mă. Vă rog, ajutați-mă.”

O altă bătrână, din Yorkshire, în vârstă de 83 de ani, intervievată pe stradă de BBC, când a fost întrebată despre măsurile de izolare ale guvernului, a declarat:

„Nu-mi pasă. Eu văd lucrurile așa: nu mai am mulți ani de trăit și nu am de gând să stau închisă într-un azil.”

Distribuie acest articol! Îți mulțumim!

Subscribe
Notify of
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile