Drama superbei Vivien Leigh, actriţa care a făcut istorie cu replica „Şi mâine e o zi“. De ce a fost tratată cu şocuri electrice eroina filmului „Pe aripile vântului“

O legendă a Hollywood-ului, rămasă în istoria filmului ca actriţa care întruchipat-o pe Scarlet O’Hara, eroina tragică a Sudului Americii din “Pe aripile vântului”, Vivien Leigh a avut o existenţă tumultuoasă, marcată de suişuri şi coborâşuri.

O legendă a Hollywood-ului, rămasă în istoria filmului ca actriţa care întruchipat-o pe Scarlet O’Hara, eroina tragică a Sudului Americii din “Pe aripile vântului”, Vivien Leigh a avut o existenţă tumultuoasă, marcată de suişuri şi coborâşuri. A fost supusă la şocuri electrice pentru o tulburare bipolară prost diagnosticată şi a murit de tuberculoză la 53 de ani, după cum scrie José Madrid în cartea biografică ŢVivien Leigh, tragedia lui Scarlett O’Hara”.Actriţa a împărtăşit acelaşi destin nefericit ca eroina filmului, nota ziarul La Verdad, citat de Agerpres.

Încăpăţânarea şi rebeliunea împărtăşită cu acest personaj au ajutat-o pe Vivien să obţină rolul principal, după ce citise pe nerăsuflate, din cauza unui accident de schi, cartea lui Margaret Mitchell care revoluţionase SUA în anul 1936. Când a aflat că David O. Selznick caută actriţe pentru a o interpreta pe Scarlet, şi-a căutat agent în SUA pentru a obţine o întrevedere cu legendarul producător care începuse deja filmările.

Poveste de dragoste cu Laurence Olivier Atât de hotărâtă era să obţină rolul, care i-a adus primul Oscar, încât a refuzat oferta lui Cecil B. de Mille de a juca în “Union Pacific” şi un contract cu studiourile Paramount pentru patru filme, doar pentru a fi disponibilă.

Actriţa, deşi căsătorită, l-a urmărit cu aceeaşi obstinaţie pe Laurence Olivier, convinsă că este marea dragoste a vieţii sale. Vivien a simulat o întâlnire din întâmplare la acelaşi hotel din Capri unde actorul îşi petrecea câteva zile alături de soţia lui. A început o lungă şi furtunoasă poveste de dragoste, presărată cu infidelităţi de ambele părţi, care s-a terminat la puţin timp după ce Laurence Olivier i-a dăruit actriţei, la împlinirea a 45 de ani, un Rolls Royce albastru.

Crize de isterie De mult temperament a dat dovadă Vivien Leigh, în 1957, când a condus protestele împotriva demolării lui Saint James Theater şi construirii în loc a unor apartamente. Ea a ajuns să intre şi să vocifereze chiar şi în Camera Lorzilor, fapt care l-a determinat pe însuşi Winston Churchill să-i scrie o scrisoare actriţei în care îi lăuda curajul, dar îi dezaproba modul de acţiune.

Vivien nu a avut asemănări în viaţa reală doar cu Scarlet, ci şi cu nefericita eroină Blanche Dubois din filmul „Un tramvai numit dorinţă”, prin impulsurile sexuale şi dezechilibrul său mental. Acel rol epocal alături de Marlon Brando i-a adus al doilea premiu Oscar, dar i-a accentuat crizele. În următorul său film a fost înlocuită cu Elizabeth Taylor, după mai multe crize de isterie şi uitare a replicilor.

Leigh s-a simţit adesea limitată datorită frumuseţii sale foarte apreciate, despre care credea că o împiedică să fie luată în serios în cariera sa ca actriţă. Sănătatea ei şubredă s-a dovedit a fi, însă, cel mai mare obstacol. Fiind afectată de tulburare bipolară de-a lungul perioadei adulte, Vivien Leigh a câştigat reputaţia unei persoane foarte dificile, acest lucru afectând serios o carieră care avea să cunoască şi perioade de declin. Odată cu înaintarea în vârstă, actriţa a fost slăbită de reveniri frecvente ale tuberculozei, boală diagnosticată pentru prima oară la mijlocul anilor ’40.

A fost incinerată

„Ăsta-i bărbatul cu care o să mă căsătoresc!” îi spune Vivien Leigh unei prietene. Se aflau la un teatru din Londra, iar pe scenă juca Laurence Oliver, în spectacolul cu piesa “Romeo şi Julieta” de W. Shakespeare. „Nu fi stupidă, doar sunteţi amândoi căsătoriţi” îi răspunde amica. „Nu are importanţă, tot o să mă mărit cu el. Ai să vezi tu!” o contrazice Vivien. Liegh şi Olivier s-au căsătorit la 21 august 1940 la Santa Barbara, lângă Hollywood, în secret. Martori le-au fost doar Katharine Hepburn şi Ronald Colman. În 1958, considerând mariajul său încheiat, Leigh a început o relaţie cu actorul John Merivale, care ştia despre condiţia medicală în care se afla aceasta şi l-a asigurat pe Olivier că va avea grijă de ea.Pe 8 iulie 1967, după disperate încercări de a-şi face viaţa normală, actriţa se stinge din viaţă, La Londra, la 53 de ani, în urma tuberculozei avansate. La funeralii, timp de un minut, luminile rampelor tuturor teatrelor din Londra s-au stins în semn de reculegere. Trupul ei a fost incinerat şi cenuşa răspândită deasupra unui iaz de pe domeniul actriţei din East Sussex. (SURSA)

Distribuie acest articol! Îți mulțumim!

nicio vizualizare
loading...
Subscribe
Notify of
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile