Dr. Fauci, experiment GENIAL cu masti. Alerta medicala

De ce este importantă masca, deși este incomodă pentru toată lumea? Realizatorii unui program popular care rulează pe YouTube au demonstrat acest lucru printr-o tehnică specială de filmare. Ei au arătat cât de mult diferă cantitatea de particule, dacă purtăm sau nu mască.

„Aceasta este înregistrarea pe care am făcut-o, de 1.000 de cadre pe secundă, adică aproximativ de 40 de ori mai lent decât în timp real. Asta, în timp ce număram de la 1 la 4. Asta înseamnă numerele pe care le puteți vedea la baza ecranului. Am fost stupefiat de cantitatea de particule care ieșeau din gura mea. Nu numai când scuipam, nu doar la începutul fiecărui cuvânt, ci și când terminam de vorbit. Mai ales la cuvântul patru, puteți vedea aburul fin care iese din gura mea. A fost cu adevărat surprinzător. Se poate vedea cu ochiul liber: particulele sunt atât de mici, încât nici nu cad (pe sol – n.r.), nici măcar nu vorbeam foarte tare. Era un volum mediu”, a explicat realizatorul experimentului.

Citiți și:  Trump, declaratii SOCANTE: Oamenii s-au săturat să audă de Fauci şi de toţi aceşti idioţi

„Cred că ceea ce tocmai ne-ați arătat este o demonstrație foarte frumoasă din punct de vedere grafic a importanței purtării măștilor, pentru că, așa cum vedem și din înregistrare, spuneți același lucru: unu, doi, trei, patru… și foarte puține particule trec de mască. Așadar, noi tot spunem și cred că demonstrații grafice de genul celei pe care ne-ați arătat-o întăresc acest lucru, că unul dintre motivele pentru care este atât de important să ne acoperim fața este că acum știm că 40-45% din persoanele infectate nu au simptome. Și totuși, virusul este prezent în partea nazală a faringelui. Mai știm că o parte substanțială a infectărilor provine de la persoane fără niciun fel de simptome. De aceea, mulți oameni au o interpretare lesne de înțeles, deși greșită, potrivit căreia poți transmite virusul doar când tușești sau strănuți lângă altcineva. Ceea ce nu înțeleg oamenii este faptul că atunci când vorbești, chiar dacă nu vorbești tare, sau când cânți, ceea ce este mult mai rău decât simpla vorbire, există aceste particule eliminate din gură, care pot rămâne în aer pentru un anumit timp, unele pică pe sol, motiv pentru care recomandăm distanța de doi metri între persoane, dar unele dintre ele sunt purtate de aerosoli și pot pluti așa o vreme. Iată de ce este atât de important să purtăm măști, mai ales când credem că ne aflăm într-o situație în care nimeni nu tușește sau strănută. Ați demonstrat asta foarte frumos, doar rostind: unu, doi, trei, patru”, a declarat reputatul specialist.

Citiți și:  Bill Gates, declarații categorice despre pandemie. ”Cred că trebuie să le spunem adevărul oamenilor”

Dcnews.ro

Distribuie acest articol! Îți mulțumim!

Subscribe
Notify of
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile