Dr. Aristide Lefa – Prigoana satanica impotriva Miscarii Legionare

Corneliu Zelea Codreanu – Capitanul Miscarii Legionare

…Sã încercãm a prezenta o micã parte din crimele si fãrãdelegile sãvârsite sau patronate de incarceratii de la Jilava, in mod pe cât posibil cronologic.

– La 27 noiembrie 1933, la Constanta, este ucis studentul Virgil Teodorescu, când un politist îl împuscã pe la spate, in timp ce lipea afise electorale. Politistul este trimis într-o altã regiune spre a i se pierde urma.

– La 28 noiembrie 1933, este împuscat legionarul Nitã Constantin, de meserie sofer pentru cã a aruncat o pâine unor studenti baricadati în cãminul Râpa Galbenã din Iasi unde protestau sub aceastã formã, contra ilegalitãtilor sãvârsite de autoritãti, sub guvernul I.G. Duca. Nu s-a luat nici o mãsurã.

– La 9 decembrie 1933, este ucis in bãtãi, de cãtre jandarmi, în judetul Vlasca, tãranul Nicolae Bãlãianu, pentru cã fãcea propagandã legionarã. Ucigasii, ca de obicei, n-au avut nimic de suferit.

– La 10 decembrie 1933, conform unui jurnal al Consiliului de Ministri, I.G. Duca dizolvã Miscarea Legionarã si, in urma acestui act neconstitutional, sunt arestati in toatã tara, 12.000 de legionari. De mentionat cã Duca îsi luase obligatia, la Paris, ca, în schimbul numirii sale ca prim ministru, sã dizolve Garda de Fier, sã aresteze cât mai multi legionari si sã primeascã in tarã peste o sutã de mii de evrei, refugiati în mare parte din Germania, unde venise Hitler la putere. De atunci, fortele oculte de la Paris dirijau politica României.

– La 29 decembrie 1933 Victor Iamandi, în calitate de subsecretar de stat la interne, ordonã noi arestãri, incât numãrul celor închisi ajunge la 18.000.

– Tot la 31 decembrie 1933 este ridicat in toiul noptii, de la domiciliu, economistul Sterie Ciumetti, casierul Miscãrii Legionare si secretar al lui Corneliu Codreanu. Comisarul Ion Panova, dupã ce îl schingiuieste bestial pentru a spune unde se aflã Corneliu Codreanu, fãrã a obtine nimic, îl asasineazã in pãdurea Andronache si îl aruncã in lacul Fundeni, sub gheatã, unde este descoperit dupã 2-3 sãptãmãni.

Bilantul acestei prigoane, dezlãntuitã la ordinul lui Victor Iamandi pe atunci ministrul de Justitie: 18.000 arestati, 300 îmbolnãviti si 16 morti.

– in toamna anului 1935, Vasile Vlad din Sibiu, înceteazã din viatã în urma bãtãilor suferite. Fãptasi: politisti si jandarmi.

– La 10 iulie 1936, Gheorghe Gligor, student, originar din Bucovina, este ucis de comunisti la Cernãuti.

– in lunile noiembrie – decembrie 1937, în timpul prigoanei asupra Miscãrii Legionare, cu ocazia alegerilor, au fost ucisi de cãtre autoritãti (ministrul de Interne – R. Franasovici) urmãtorii legionari:

– Ion Tãrcolea, în comuna Sãveni – Ialomita;

– Mihai Turcanu, student din Siret – Bucovina;

– Nicolae Turcanu, muncitor, împuscat la Rãdãuti – Bucovina;

– Dumitru Soroceanu din Suluta – Hotin;

– Constantin Brumaru – tãran din Dobrogea.

– in ziua de 6 februarie 1938 este împuscat studentul Florin Popescu de plutonierul de jandarmi Paraschiv Coman.

– in satul Mãineasa este împuscat de jandarmi Mijea Dumitru.

– in comuna Lãzãreni – Bihor sunt atacati de jandarmi cu baionetele si împuscati la ordinul lui Armand Cãlinescu, ministrul de Interne, mai multi legionari, iar Lãzãreanu moare la spital si Hendrea Vasile este grav rãnit.

– La 8 februarie 1938 este ucis la Ploiesti legionarul Varjac.

În urma acestor violente si asasinate, sãvãrsite de organele de stat la ordinul guvernului, Corneliu Codreanu decide retragerea Miscãrii Legionare din propaganda electoralã.

La 11 februarie 1938, d-l Emilian , avocat si prefect de Neamt, dã în vileag faptul cã juristul Istrate Micescu, ministru de Justitie in guvernul Goga, i-a cerut sã-l suprime pe Corneliu Codreanu, promitându-i anumite avantaje. De asemenea, generalul Schitm îi destãnuie lui Corneliu Codreanu cã Armand Cãlinescu a pus la cale asasinarea lui. În toatã aceastã perioadã nu s-a înregistrat nici o violentã legionarã.

La 12 februarie 1938, regele Carol al II-le instituie o dictaturã regalã, dizolvã partidele politice si, numeste prim ministru pe patriahul Miron Cristea. La Interne rãmâne Armand Cãlinescu, iar la Justitie Victor Iamandi.

La 21 februarie 1938, pentru a evita convulsii interne, Corneliu Codreanu dizolvã partidul „Totul pentru Tarã”. El explicã acest gest printr-o circularã, in care, printre altele spune:

„Suntem aruncati dintr-un raport de drept într-un raport de fortã. Pe acesta însã noi nu-l primim. Noi am înteles sã actionãm in cadru legii, manifestându-ne credintele noastre…

Nu voim sã întrebuintãm violenta”…

Dupã autodizolvarea partidului „Totul pentru Tarã” si încetarea activitãtii legionare, comertul legionar functiona legal, fiind înregistrat pe numele unor persoane particulare.

Corneliu Codreanu anuntase lichidarea comertului, dar pentru recuperarea cel putin partialã a banilor investiti, o bunã parte împrumutati, erau necesare aproximativ 2-3 luni. În luna martie 1938, Nicolae lorga, cu o vehementa iesitã din comun, a cerut prin presã lichidarea imediatã a restaurantelor si magazinelor legionare. A sugerat chiar lichidarea Miscãrii Legionare prin suprimarea conducãtorului ei.

Camarila regalã si cei ce se puseserã in slujba ei, erau hotãrîti sã distrugã Miscarea, pionul principal fiind Armand Cãlinescu. Au socotit cã distrugând sefii vor reusi sã distrugã aceastã miscare, ce se bucura de o mare popularitate. Dupã inscenarea unor mari procese fãrã nici o acoperire legala, Corneliu Codreanu si fruntasii Legiunii au fost întemnitati. Conform planului, in noaptea de 29 – 30 noiembrie 1938, sunt asasinati prin strangulare Corneliu Codreanu si 13 camarazi ai sãi, cu toate cã fiind condamnati; puterea era obligatã sa le asigure securitatea si viata. Miselescul gest a umplut de revoltã opinia publicã româneascã.

Dar abuzurile si fãrãdelegile nu s-au oprit aici. Arestarea, schingiuirea si asasinarea legionarilor continuã.

– Gheorghe Cuma din Ploiesti, închis la Brasov sub acuzarea de propagandã legionarã, este dus la Siguranta din Bucuresti, unde este torturat si asasinat, dupã care este ars in crematoriu.

– in toamna 1938, legionarii Nicolae Moraru si Gheorghe Ulãrasu sunt schingiuiti in mod barbar si ucisi in beciurile Politiei Bucuresti.

– La 3 decembrie 1938, Nicolae Fãgãdaru, Bica Anania si Petre Andrei , condamnati ca apartinând Miscãrii Legionare, sunt scosi din închisoarea Cluj si împuscati la marginea unui drum de Brigada Mobilã a Sigurantei Bucuresti, din care fãceau parte, printre altii, Gheorghe Comsa si Nicolae Lescenco.

– La 23 ianuarie 1939, Titi Constantinescu din Hârsova – Constanta, student medicinist, este ucis de comisarul Bujor împreunã cu comisarul Streja, ambii fãcând parte din Siguranta din Bucurestl.

– Locotenentul chimist Dr. Dumitrescu Nicolae, împreunã cu ajutorul sãu inginer Coculescu, dupã ce au suferit groaznice schingiuiri, sunt asasinati in beciurile Prefecturil Politiei Capitalei si apoi arsi in crematoriu, la 26 ianuarie 1939.

– Tot la 26 ianuarie 1939, prof. univ.Vasile Cristescu este împuscat de cãtre agentul de politie Constantin Boulet in casa unde îsi gãsise refugiul si ars la crematoriu in aceeasi zi.

– La 29 ianuarie 1939, studenta Lucia Grecu este torturatã de comisarul Otto Reiner pentru a denunta comandamentul legionar de prigoanã, cu care lucrase. Neputând obtine nimic de la ea, acesta o violeazã, o chinuieste in mod barbar, o ucide, dupã care o aruncã de la etajul IV al Prefecturii de Politie, pentru a simula o sinucidere.

– in ziua de 16 ianuarie 1939, ing. Dumitru Crihanã din Galati, este arestat la Timisoara si schingiuit pânã a murit.

– La 13 februarie 1939, Petre Fleschin, student, Aurel Hodrea profesor, Petre Stãnescu student, Ion Popa muncitor si Dumitru Borzea ofiter, sunt bãnuiti cã ar fi aruncat o grenadã într-un teatru din Timisoara, unde juca o trupã de evrei. Dupã o versiune ar fi fost rãnite 2 persoane , dar nu s-a deschis nici o anchetã pentru clarificarea cazului. Sunt asasinati la Huedin.

– Grutã Victor elev, Borzea Zenovie ofiter, bãnuiti cã ar fi aruncat o grenadã asupra unei sinagogi din Alba-lulia, unde s-au produs stricãciuni neînsemnate, sunt asasinati împreunã cu ceilalti la Huedin.

– Tot in 1939 mai sunt asasinati: Enache Nadoleanu medic, Dragos Popovici student, Martin Vucu medicinist, Nicolae Gherman student teolog, Ioan Lovin medic, Octavian Bãlan, Stefan Frank student din Tg. Ocna, Ion Mihalache si diaconul Isichie Antohi din Tg. Ocna si Ion Rãdulescu tot din Tg. Ocna.

– La 10 iunie 1939, Nicoleta Nicolescu, sefa femeilor legionare, este anchetatã si schingiuitã bestial in beciurile Prefecturii Politiei de comisarul Pavel Patriciu, care in final o ucide. Este arsã in crematoriu, la 10 iulie 1939.

– in vara anului 1939, Nicolae Câmpianu, este împuscat de jandarmi în comuna Sâncrai-Turda, Maria Dogaru tarancã legionarã este maltratatã si apoi ucisã de politia din Comisrul Bãnãtean.

Dupã cum se dovedeste, prin faptele criminale sãvârsite pe tot cuprinsul tãrii asupra legionarilor, Armand Cãlinescu era hotãrât sa-si continue actiunea de distrugere a Miscãrii Legionare. Pentru aceste motive se hotãrâste eliminarea pionului principal, socotindu-se cã prin acest act, crimele si fãrãdelegile se vor opri. Dar n-a fost sã fie asa! Dupã împuscarea lui la 21 septembrie 1939 de cãtre echipa lui Miti Dumitrescu, formatã din 9 legionari, echipã ce s-a predat cu intentia de a fi singurii care sã suporte consecintele faptelor, represaliile întrec orice închipuire. Un cumplit genocid se dezlãntuie pe tot cuprinsul tarii. Legionari cunoscuti ca mai proeminenti in cadrul Miscãrii, au fost vânati de organele de politie si jandarmerie si asasinati câte 3 – 4 in fiecare judet, precum si in lagãrele si închisorile pline cu legionari arestati si închisi fãrã nici o condamnare. Astfel, într-o singurâ zi au fost ucisi 256 de legionari.

– in primul rind sunt schingiuiti bestial si asasinati cei 9 legionari din echipa lui Miti Dumitrescu. Au fost expusi in LOCUL unde l-au executat pe Cãlinescu, cu pancarte pe care scria: ,Asa vor fi pedepsiti trãdãtorii de tarã.” Aceeasi inscriptie va fi afisatã pe tot cuprinsul tãrii la cãpãtâiul celor asasinati. Nicolae Steinhardt, in ,Jurnalul Fericirii” scrie „Pelicula îl aratã pe Nicolae Iorga care, venit la spectacol, intoarce cu piciorul unul din cadavre”.

– în lagãrul de la Râmnicul Sãrat au fost ucise 13 cãpetenii legionare:

Gheorghe Clime – inginer

Paul Craja – medic

Alecu Cantacuzino – avocat

Nicolae Totu – avocat

Alexandru Cristian Tell – avocat

Gheorghe Furdui – doctor in teologie

Bãnicã Dobre – licentiat

Mihail Polihroniade -avocat

Sima Simulescu – profesor

Gheorghe Apostolescu – comerciant

Gheorghe Istrate – licentiat

Ion Banea – medic si avocat

Aurel Serafim – inginer

Legionarul Gheorghe Topa descrie astfel îngrozitoarea scenã:

– ,Prin geamul meu se vedea curtea inchisorii cu peretii pe care se profilau umbrele lor, insiruite in noapte. Cãlãul îsi verificã din nou pistolul mitralierã, diabolic mânuit de asasin. Sfintii Neamului intr-o supremã încordare, înaltã ultima rugãciune Domnului, cerând binecuvântarea Sa. Furdui apeleazã la ucigasi sã indeplineascã operatiunea odioasã fara a-i supune la chinuri. Cu fruntile sus, cu ochii pierduti in nemarginitele inãltimi ale boltei înstelate, gândind poate la destinul tragical lui Horia, Tudor, Cãpitanul, oameni sortiti mortii asteaptã senini trecerea de la viatã la moarte! Linistea mormântalã a noptii este sfâsiatã de urletul sinistru al gloantelor oprite in zidul de oameni din fatã. Brazii s-au prãbusit in sânge la pãmânt. Doar unul mai striga: trage, trage, cã n-am murit!”

Sã scrii despre ce-am simtit în acele momente: o prãbusire în neant! Oameni, religie, credintã? Absurditãti. Hârtia refuzã a primi mai mult. Sufletul neputincios al muritorului, tot la izvorul vietii, in lisus Hristos îsi regãseste echilibrul. in acelasi Hristos, Fiul lui Dumnezeu, in care ing. Clime si dr. Banea credeau nemãrginit – si pentru dreptatea cãruia si-au dat viata. Prin moarte, învierea ! Treisprezece Titani si-au dat viata rãpusi in închisoarea Rm. Sãrat. Sângele lor strigã peste ani: Dreptate! Dreptate? Dreptate!”

– in spitalul militar Brasov au fost asasinate 7 cãpetenii legionare:

Traian Cotigã – avocat; Eugen lonicã – inginer; Emil Siancu – ofiter; Grigore Pihu – licentiat; luliu Susman `functionar; Ion Herghelegiu – avocat; Gheorghe Proca – functionar.

De modul cum au stiut sã moarã cei de la Brasov, voi reproduce in continuare cele mentionate in ziarul BUNA VESTIRE din 22 septembrie 1940, sub semnãtura doctorului Serban Milcoveanu si a inginerului Tache Funda, martori oculari, bolnavi si ei, internati in acelasi spital, la data sãvârsirii odiosudui mãcel. Articolul poartã titlul: „NOAPTEA MÃCELULUI IN SPITALUL MILITAR DIN BRASOV”:

„Extragem aici tabloul culminant al despartirii, care caracterizeazã atitudinea in fata mortii a camarazilor nostri…

In patul din dreapta dormitorului, sta întins ing. Eugen Ionicã.

Pumnii îi erau înclestati, gândurile îl absorbeau; m-am dus la el, i-am întins mâna si i-am strâns-o cald in ale mele. N-am avut puterea decât sa-i soptesc: Domnule inginer, domnule inginer… Si-a deschis ochii lui mari si m-a privit blând, ca un inger care absolvã un frate. Mi-a spus:

– „Serbane, Serbane, sã nu crezi cã mi-e fricã de moarte. Nu, sã nu crezi asta! Dar este asa de greu sã te desparti de ai tãi!” Mi-a strâns mâna într-a lui. Am simtit cã tulburasem un suflet care se împãca cu Dumnezeu, un suflet ce se rupea de pãmânt si-si pregãtea intrarea in cer… La plecare, Eugen Ionicã ne-a îmbrãtisat pe fiecare in parte. Ne-a strâns in brate si, sãrutându-ne pe rând ne-a spus:

– „Dragul meu dacã vreodatã te-am jignit cu ceva, te rog sã mã ierti!?”…

– „Domnule inginer, domnule inginer, cum puteti vorbi asa ceva!?”…

A iesit pe usa de unde a fost luat între baionete de jandarmi…

Din camera de alãturi, vine sa-si ia rãmas bun de la noi cãpitanul Siancu.

A apãrut masiv, cu privirile fulgerând in spatele ochelarilor. Falca îi era înclestatã. Apropriindu-se de noi, nea strigat:

– „Ticãlosii ãstia ne împuscã pe toti, dar nu-i nimic!”

Ne-a îmbrãtisat pe rând pe toti. Am auzit ca un suierat, printre dinti:

– „Asasinii ! Asasinii !”

A iesit cu pasul lui apãsat de stãpân.

Stoica atitudine a comandantului Traian Cotigã

Traian Cotigã se repede la cãpitanul de jandarmi si-Il prinde de piept:

– „Spune dumneata, d-le cãpitan, ce este?”

Sub presiunea întrebãrii, cãpitanul sovãie, îsi duce batista la ochi si fuge afarã.

-„Am înteles”… Apoi, adresându-se colonelului:

– „Ei bine, d-le colonel, dacã trebuie sã ne împuscati, sa mergem la moarte! D-le colonel, legionarului nu-i este fricã de moarte, legionarul sfideazã moartea. Eu sunt comandant legionar si am îmbrãcat cãmasa mortii din momentul când am intrat in Legiune. Vã dau cuvântul meu de legionar cã nu voi incerca nici un gest de evadare. Vã cer in schimb o favoare: sã fiu împuscat primul, din fatã, si nelegat, cãci vreau sã arãt cum moare un comandant legionar. D-le colonel duceti-vã si comunicati regelui, cu care am stat de vorbã într-o audientã de cinci ore ca nu are gloante pentru dusmani, are gloante si împuscã pe cei mai buni ostasi ai tãrii, pe legionari”…

Apoi cãtre soldati:

– „Iar tu, frate jandarm, sã mã lovesti drept in frunte. Sã stii cã nu-mi este fricã de moarte însã sã nu uiti cã împusti un frate de-al tãu, un frate care ar fi putut lupta alãturi de tine împotriva dusmanului. Sã nu uiti niciodatã cã esti sluga miseilor care duc tara la pieire!”

La despãrtire, întorcându-se cãtre noi, în pozitia legionarã pentru onor:

-„Camarazi, Trãiascã Legiunea si Cãpitanul! Duceti flacãra sfântã a Legiunii înainte spre biruintã. Este singura mângãiere ce o puteti aduce peste mormintele noastre proaspete. Trãiascã Legiunea si Cãpitanul!”

Apoi, în pas apãsat de defilare, cu capul înainte, se îndreaptã spre usã înconjurat de jandarmi. Bolnav de un an de zile, Grigore Pihu zãcea in camera de alaturi. M-am dus sã-l îmbrãtisez pentru ultima oarã.

– „Mori mãi frate Funda, sau nu?” Fu întrebarea pusã de Pihu când am intrat pe usã.

– „Nu sunt pe listã” i-am rãspuns…

– „N-ai avut parte de o moarte frumoasã!”

Colonelul stãtea in pragul usii.

– „Îti multumesc, d-le colonel, pentru moartea frumoasã pe care mi-ai adus-o”.

Micsorat, sub povara fãrãdelegii pe care o sãvârsea, colonelul rãspunse:

– „Ce sã fac, d-le Pihu, eu m-am purtat frumos cu dumneata, dar trebuie sã execut ordinele care mi se dau.”

– „Lasã, d-le colonel, acum, in fata mortii, sã stii cã te iert, chiar dacã ai gresit. Moartea pe care mi-a hãrãzit-o Cel de Sus prin d-ta este moartea cea mai frumoasã. Dumnezeu mi-a dat suprema fericire, din moment ce m-a fãcut sã trãiesc alãturi de Cãpitan si el sã mã cunoascã si sã mã iubeascã. O viatã de continui binefaceri dumnezeiesti nu putea sã ia sfârsit decât printr-o moarte legionarã. Este cel mai bun dar!”

In acest timp eu îl ajutam sã se îmbrace, întrucât puterile îi erau sleite de o lungã suferintã. Dupã ce s-a îmbrãcat a turnat untdelemn in candela ce ardea mereu in camera lui si îngenunchind si-a fãcut ultima rugãciune. S-a ridicat si, îmbrãtisãndu-ma pe mine, a îmbrãtisat pe toti legionarii aromâni.

– „Sã mergeti pe drumul Cãpitanului pânã la unul si sã cãutati sã secati in voi tot rãul!”, a fost ultimul lui sfat cãtre dragii camarazi.

Apoi a luat o cruce in brate si a pornit spre usã, ducându-si greu trupul istovit de boalã.

– „Ce-i asta, d-le Pihu?” a întrebat colonelul.

– „Asa merge legionarul, cu crucea în brate!” Apoi ca pentru sine sopteste:

– „Mergem in Rai. Ne cheamã Cãpitanul la el!”…

George Proca era neschimbat. De mult se împãcase cu gândul mortii. Dupã ce, retras într-un colt, si-a fãcut rugãciunea, fãrã vorbe, fãrã zbucium si-a îndreptat pasii cãtre usã…

Ca intodeauna, Iuliu Susman tãcea. În el era o furtunã stãpânitã. Pe deasupra ei pãrea cã un gând venea sa-i lumineze despãrtirea. Stia cã dupã el va veni un copil care îi va continua in aceeasi credintã.

– „Las dupã mine un Susmãnel !”

Ne-a strâns mâna voiniceste si s-a dus.

Ion Herghelegiu pãrea coplesit de grija sotiei si a celor cinci copii pe care îi lãsa dupã el fãrã nici un sprijin. Imbrãtisându-ne cu nesfârsitã dragoste, ne-a soptit la despãrtire: „Trãiascã Legiunea si Cãpitanul !”

Despre tragicul sfârsit a lui Ion Herghelegiu, ing. Tache Funda consemneazã: „suferea de o afectiune a aparatului locomotor, care îi provoca mari dureri. In curtea spitalului militar, unde ne era rezervat un spatiu pentru plimbare, Ion Herghelegiu nu putea ajunge decât transportat de ostasii din pazã sau de cei dintre noi. Acolo îsi petrecea timpul stand pe o bancã. Cei sapte, escortati de o puternicã pazã alcãtuitã din subofiteri de jandarmi, au fost transportati într-o pãdure din apropierea orasului Râsnov. Acolo, dupã ce au fost mitraliati, fiecare dintre ei a mai primit si un glont de gratie, tras in cap, mai putin avocatul Herghelegiu, pe care stiindu-l cu picioarele aproape anchilozate, deci in imposibilitatea de a evada, l-au lãsat probabil sã moarã lent, ca moartea sa-i fie – mai „plãcutã”. Operatia se petrecuse noaptea.

A doua zi, asasinii s-au dus la fata locului pentru ridicarea cadavrelor, care urmau sã fie expuse la rãscruce de drumuri pentru ca românii sã poatã vedea care este soarta „trãdãtorilor de tarã” si mai ales copii de scoalã, în constiintele cãrora acest spectaco! trebuia sã constituie un avertisment, ca nu cumva sã fie tentati sã se încadreze in Frãtiile de Cruce.

Surprizã mare! Ion Herghelegiu evadase!

Alarmã! La posturile de radio s-a comunicat cã din Spitalul Militar din Brasov a evadat Ion Herghelegiu, unul din „principalii complici” la asasinarea lui Armand Cãlinescu. Salonul nostru a fost invadat de câtiva ofiteri sî subofiteri de jandarmi care s-au dus drept la patul lui Herghelegiu.

Cãutau eventual adresa la care s-ar fi putut refugia temutul evadat.

A fost zarvã mare in toatã tara. In sfârsit, a doua zi a fost dat comunicatu! linistitor. Fugarul fusese prins. Ion Herghelegîu, fiind numai rãnit, s-a putut târî, poate 100 – 150 de metri, învingându-si durerile, s-a cocotat într-un pom stufos unde, in cele din urmã a fost descoperit.

S-a aflat mai târziu cã bietul Herghelegiu i-ar fi implorat sã nu-l ucidã, întrucât are cinci copii mici de crescut ! Oamenii puterii insã, nedorind sã lase grija pentru cei cinci copii pe seama unui pãrinte „complice la crimã”, l-au vânat din pom ca pe o pasare si au cules „trofeul” care se prabusise din pom.

În lagãrul de la MIERCUREA CIUC au fost asasinati 44 de legionari:

  1. Constantin Bene (student)
  2. Ovidiu Biris (avocat)
  3. Titus Borzea (student)
  4. Vasile Buhai (functionar)
  5. Marius Cioflec (student)
  6. Stefan Comjic (student)
  7. Cosmin C-tin Coman (student)
  8. Ghitã Constantin (student)
  9. Dumitru Constantinescu (medic)
  10. Vasile Corbeanu (student)
  11. Liviu Dobrin (student)
  12. Afilon Dorca (student)
  13. Dumitru Ducaru (subinginer)
  14. Ion Enescu (functionar)
  15. Vasile Felecan (muncitor)
  16. Vasile Filipov (student)
  17. Florin Gârcineanu (ofiter)
  18. Iosif Grama (student)
  19. Nicoarã Iprdache (asist. univ.)
  20. Ion Macoveschi (student)
  21. Augustin Micu (inginer)
  22. Ilie Mincã (ofiter)
  23. Ion Miter (student)
  24. Virgil Noaghea (student)
  25. Aurel Nutiu (student)
  26. Gheorghe Pavelescu (avocat)
  27. Tibedu Popa (student)
  28. Marîn Popescu (student)
  29. Anton B. Popescu (student)
  30. Nicolae Prodea (muncitor)
  31. Virgil Rãdulescu (ziarist)
  32. Constantin Raicu (licentiat)
  33. Eugen Stamate (student)
  34. Constantin.Stegãrescu (student)
  35. Nicolae Strugaru (avocat)
  36. Vasile Susai (licentiat)
  37. Gheorghe Teodorescu (sculptor)
  38. Gheorghe Tiponut (elev)
  39. Coriolan Todan (student)
  40. Corneliu Ungureanu (licentiat)
  41. Ion Ursu (student)
  42. Galus Gh. I. Vasiliu (ofiter)
  43. Adam Vilmos (muncitor)
  44. Petre Zache (functionar)

Cei 44 camarazî au fost cititi de pe o listã de cãtre un ofiter. Li s-a spus ca trebuie sã plece in alt lagãr. In fata portii de sârmã ghimpatã s-a format coloana. Legati unul de altul de mâini cu funii, au pornit. Inainte de iesirea din lagãr camaradul Iordache Nicoarâ, cel mai iubit de toti pentru necuprinsa dragoste si bunãtate ce se revãrsa in jurul lui, spuse Tatãl nostru. Între tufãriile din apropierea lagãrului îi astepta mitraliera. Aici începu sã spunã o altã rugãciune, mitraliera insã n-a lãsat-o sã se sfârseascã.

Iatã ce scrie ziarul Universul de luni 23 septembrie 1940 sub titlul:

PUTEREA CREDINTEI

„Ultima noapte la Miercurea Ciucului.

Citãm din descrierea legionarului Irimia Socariciu: Li se spusese celor detinuti cã o parte vor fi trimisi in lagãrul de la Vaslui. Ei bãnuiau ce înseamnã acest transport la miezul noptii. In curte Iordache Nicoarã comandã: in genunchi si, in tãcerea noastrã si a noptii, camaradul Todan a început sã spunã Tatal nostru. De peste sârme, glasul maiorului sfârtecã tãcerea: „sã nu mai facem pe copiii cã nu se va întâmpla nimic .” Apoi a început sã strige lista. Treceau bãietii câte unul dincolo, unde era imediat legat. Au fost apoi cetluiti doi câte doi, iar o funie groasã a înconjurat toatã coloana de mars. Primii doi si ultimii doi camarazi au fost împiedicati. În tãcere urmaream mâna destinului. Ne asteptam si noi rândul când sublocotenentul din garda se apropie si strigã sa intrãm inãuntru si sã ne culcãm cã are el grija sã ne trezeascã. L-am ascultat. Am intrat in lagãr apoi, de la fereastrã ne-am urmat cu ochii camarazii.

Coloana se pusese in mars, înconjurati de jandarmi. Un mers încet, greoi, sinistru. Îti fãcea impresia cã se tãrãste o reptila. Si o beznã de mormânt. Douã felinare rosii se luptau macabru cu perdeaua noptii. Si convoiul înainta, înainta. Încet, încet ca si când moartea nu se grãbea sã-i primeascã. Apoi deodatã, la vreo 200 de metri de lagãr, pe soseaua spre oras, lângã o pãdurice, la o cotiturã, i-a primit rãpãiala plinã a mitralierelor. Sub focul omorâtor primul rând s-a prãbusit. Cu el, dar neatins, si bãdita Nicoarã. S-a înãltat atunci dintre camarazii ucisi sau in agonie si strigãtul lui a cutremurat adâncurile viitorului: „Trãiascã Legiunea si Cãpitanul.” Mai mult n-a mai avut glas sã spuie. Cu un glont in inimã Iordache Nicoarã pãrãseste lumea aceasta pentru o alta mai bunã. Si focul cotropitor al mitralierelor cosea trupurile tinere din care se înãltau dramatic strigate: „Trageti, trageti canalii”. A durat mãceiul aproape o jumãtate de orã. Strigãtele si vaietele se amestecau cu rãbufnetul detunãturilor. In jurul lagãrului sentinelele dementizate descãrcau si ele, foc dupã foc, care incotro vedea. Apoi s-a 1ãsat linistea. Linistea mortii si a întunericului. In lagãr toti îngenunchiasem. Ne rugam, rugam. Apoi asa ne-am târît spre camera de rugãciuni unde pãrintele Glicherie ne-a slujit ultima slujbã, slujba pentru cei ce muriserã, slujba pentru cei ce aveau sã moarã.”

In lagãrul de la Vaslui au fost împuscati 33 de legionari.

  1. Ion Antoniu Pâsu (avocat)
  2. Ion Belgea (avocat)
  3. Constantin Boboc (studeni)
  4. Virgil Borzea (ofiter)
  5. Spiru Bujgoli (student)
  6. Ion Busuioc (student)
  7. Mihai Calapãr (Student)
  8. Valenu Cârdu (poet)
  9. Traian Clime( – )
  10. Nicolae Comãnescu (student)
  11. Josim Danielescu (student)
  12. Radu Ion Dobre (s.t.b. – ist)
  13. Constantin Ocrin (student)
  14. Victor Gârcineanu (avocat)
  15. Mircea Goga (student)
  16. Nicolae Maricari (ofiter)
  17. Chiriac Caratasu (student)
  18. Alexavdru Moraru (student)
  19. Mircea Motoc (student)
  20. Gheorghe Nicolicescu (inginer)
  21. Spiru Popescu (student)
  22. Vasile Popescu (student)
  23. Gogu Recman (student)
  24. Petre Rosianu (inginer)
  25. Iordache Spânu (student)
  26. Teodor Stahu (avocat)
  27. Stave Sola (student)
  28. Pollsperhon Supilã (student)
  29. Mlrcea Teohari (student)
  30. Boris Stucan (student)
  31. Teodor Tudose (avocat)
  32. Gheorghe Volocaru (functionar)
  33. Radu Zus (student)

Sublocotenentul de jandarmi Cinghitã Traian, care mânuia mitraliera, incepe sã-i rostogoleascã unii peste altii, fiind legati de mâini toti cu aceeasi funie, in timp ce fanfara reg.25 infanterie cântã un mars pentru a masca rãpãitul mitralierelor si gemetelor celor asasinati. Lui Teodor Tudose gloantele îi taie mãiniie. Simtindu-se dezlegat de legãtura comunã, mai are puterea sã fugã. Din urmã il ajung cãlãii, il impuscã din nou apoi îl aruncã peste celelalte cadavre. Dascãli primeau ordin sã aducã pe rând scolile pentru ca elevii sã priveascã acest spectacol macabru.

Autorul acestor rânduri era elev in clasa a sasea la liceul din localitate. În dimineata zilei de 22 septembrie, când s-a auzit de cele întâmplate la lagãr, ca la o comandã, intreg liceul a alergat sã se convingã de odioasele crime. În ziua respectivã nici nu s-au mai tinut cursuri. Spectacolul era mai mult decât înspãimântãtor. Însirati unul dupã altul de-a lungul soselei din fata lagãrului, descoperiti la locul pe unde pãtrunse gloantele, cadavrele tinere aveau la cãpãtâi inscriptia: „Asa vor fi pedepsiti trãdãtorii de tarã”. Atunci am început sã-mi pun anumite întrebãri la care am gãsit rãspuns trãind in spiritul aceleiasi credinte pentru care se jertfiserã cei care zãceau morti la marginea drumului. Viata mea intra pe un nou fãgas.

DE VIU ÎN CREMATORIU

Ziarul BUNA VESTIRE din 23 septembrie 1940, dã urmãtoarele amãnunte in articolul cu titlul de mai sus, cu privire la moartea de martir a lui Victor Dragomirescu, cel cãruia fatalitatea „i-a frânt aripile avionului când se pregãtea sã pãrãseascã tara”, in care se instaurase crima:

„Victor Dragomirescu era închis la Vãcãresti. Spre searã, directorul închisorii primeste ordin de la Prefecturã sã-l tinã la dispozitie pe Victor Dragomirescu. Peste putin timp, într-o masinã deschisã, sosesc câtiva agenti condusi de comisarul Al. Davidescu. Victor Dragomirescu este ridicat, iar masina porneste spre oras. La jumãtatea drumului, conformându-se unui ordin, comisarul Davidescu îl strânge de gât pe acela care astãzi ar fi fost scopul cãlãtoriei funebre. Dupã ce cãlãul l-a omorãt pe Victor Dragomirescu, masina si-a continuat drumul spre crematoriu; aici cuptorul era încins, pregãtit. Deci fuseserã mai multi premeditori, complici. Trupul celui ucis atât de miseleste este asezat in cosciugul de azbest pentru a fi aruncat in cuptor. Dar in clipa când se deschide usa Gheenei, Victor Dragomirescu, revenit la viatã, deschide ochii. Ura, care înclestase degetele comisarului Davidescu pe gâtul martirului nu reusise sã-i omoare si sufletul legionar. Dar ura este nesfârsitã în sufletul canaliei. În timp ce Victor Dragomirescu îsi revenea la viatã, comisarul impinge in cuptor cu piciorul sicriul in care era un om viu. Nelãmurirea din ochii lui Victor se stinge apoi in svãrcolirea crâncenã a flãcãrilor. A fost ars de viu întocmai ca un martir de altãdata al crestinâtãtii. (Comisarul Davidescu face parte dintre „victimele” împuscate la Jilava).

UN COPIL DE DOUÃ ORI MARTIR: FLOREA GÃMAN DIN SLATINA

Extras din ziarul BUNA VESTIRE din 25 septembrie 1940.

,,Am luat parte la parastasul de un an al lui FLOREA GAMAN, elev de liceu, in vârstã de 16 ani si jumãtate, asasinat in noaptea de 21 – 22 septembrie 1939 in orasul Slatina. Mi-am amintit scena asasinãrii lui. În dupã amiaza zilei de 21 septembrie 1939, un agent de politie îl ridicã de acasã, din mijlocul familiei. Nimeni nu se alarmeazã. Cine ar putea socoti drept vinovat un copil. Elev de liceu si fiul unei familii respectatã in oras. Este dus in beciul chesturii de politie, unde curând sunt adusi aproape 10 legionari gãsiti tot asa la intãmplare. Spre searã vin ordine de la Bucuresti sã fie asasinati, unul din oras si doi din judet (perfect col. Brosteanu, seful Siguranjei Gãlbenus). Cei arestati stãteau tãcuti si îngrijorati laolaltã. Usa se deschide si seful politiei (Marinescu n.n.) alege cu privirea victima ce trebuie sã cadã. Ce groaznice momente trebuie sã fi trãit acestia stiind cã alegerea atârnã de impresia subiectivã a unei priviri! Soarta si rãutatea omeneascã a ales pe Florea Gãman. Era un copil chipes, voinic, cu fata luminoasã si atâta viata trãia in el! Îngrijora pe cei ce-si apãrau prin crimã propriile pãcate. A fost luat, mai curând smuls, din mijlocul camarazilor sãi si dus de seful gardienilor in pãdurea Straharet, de la marginea orasului. Ajurtsi aici i s-a spus sã caute un alt legionar într-un tufis. Florea Gãman a cerut sã fie împuscat imediat si sã nu mai fie chinuit. Gura gardianului s-a umplut de acel binecunoscut rânjet profesional. Nu dupã mult a fost omorât cu câteva gloante de revolver. La câteva ore dupã plecarea gardienilor, Florea Gãman s-a trezit la viatã. Dumnezeu nu voia sã primeascã un suflet de copil. Nevinovãtia lui îi cerea sa mai traiasca. Cu sângele tâsnind pe gurã si pe unde îi mai intrase gloantele, s-a târãt pânã la marginea orasului. Aici s-au adunat oameni multi in jurul lui, mai multe femei miloase l-au luat si l-au dus la spital. Aici medicii au vrut sã-i opreascã hemoragia, însã politia aflând, au venit si l-au luat ca sã-Il expunã publicului in curtea spitalului. Astfel a murit copilandrul Florea Gãman.

Familia a venit sa îi ia trupul fãrã viatã. Cu multa greutate au putut sã-Il ia. Politia n-a mai avut ce sã facã: familia era numeroasã si lucrurile se petreceau la spital. A doua zi, Florea Gãman a fost inmormântat in cimitirul orasului. Preotul a adus binecuvântarea lui Dumnezeu. Lacrimile unui tata, a unei mame si a unei surori, in veci nemângâiati, au udat sicriul care l-a acoperit.

Noaptea ce a venit dupã înmormântare, strigoii au iesit la vânãtoare de suflete. Omorîserã trupul, dar sufletul încã trãia. Politistii care l-au ucis in ajun nu puteau dormi, chinuiti de gândul ca acolo, in mormânt, îi priveste un nevinovat. Si in miez de noapte au venit la cimitir. Au dezgropat mortul. Lau suit într-o trãsurã, s-au dus la malul Oltului si l-au aruncat, cu un bolovan legat de gât, in apã. Au gândit cã, in fundul râului, nu va mai sta mult si, de aceastã datã, familia si oameni nu vor mai sti nimic. Dar dupa câteva zile, râul a scos la mal trupul. Câtiva tãrani l-au recunoscut. S-au dus la d-l Gãman – tatãl si i-au spus. Acesta a venit si si-a gãsit copilul umflat de apã si mâncat de pesti.

Aceastã cumplitã soartã si groaznicã crimã a fost posibilã (fãrã ca ucigasii sã dea socotealã pentru fapta lor n.n.). Si astfel Florea Gãman, de douã ori martir, a fost înmormântat incã o datã”.

 

CUM A FOST ASASINATÃ COMANDANTA LEGIONARÃ ELENA BAGDAD

 

Extras din ziarul BUNA VESTIRE din 6 septembrie 1940. „Zorile acelui plin de crimã 22 septembrie, inrosite deja de sângele martirilor legionari asasinati peste noapte, venirã. Elena Bagdad, grav bolnavã in sanatoriul t.b.c. Bârnova, suferindã de opt luni, fu smulsã din patul de suferintã si dusã pe soseaua Bãrnova – Iasi. Rece in fata mortii, cu privirea pierdutã in zãri, pãsi dreaptã curiera Cãpitanului. Ajunsã la locul executiei, îngenunchie si ridicã o rugãciune cãtre bolta pe care se stingeau ultimele stele. I se de-te ordin sã se întoarcã cu spatele.

– De ce? întrebã Elena Bagdad.

– Ca sã vã executãm.

Atunci toatã mândria ei de legionarã se revoltã.

– Cum credeti cã unei legionare îi este fricã de moarte? Sã mã împuscati din fatã, drept in inimã. Trageti si sã nu vã tremure mâna.

Dar mâna jandarmului a tremurat. Cinci gloante nu o doboarã.

– Ce Dumnezeu, nu sunteti in stare sã trageti? Vreti sã vã arãt eu cum se trage?

Plutonierul S., o brutã care îi fãcuse multe necazuri, luã arma si o ucide cu trei gloante, stingând in pieptul ei strigãtul: „Trãiascã Legiunea si Cãpitanul!”

Elena Bagdad, ucisã miseleste, fu lãsatã sã moarã pe sosea. Un pãdurar o gãseste odihnindu-si capul pe un brat.

La vederea fecioarei adormitã întru Domnul, se închinã si fugi. Fu îngropatã noaptea, ghemuitã, mai mult in picioare, la locul zis „Lotul Dumbrava”. In timpul noptii câinii scurmarã tãrâna. Dimineata tãranii puserã pãmânt deasupra, ca sa-i acopere crestetul capului. Bolnavii de la sanatoriu au numit-o „Sfânta Domnisoarã prigonitã.”

Iatã numai o parte din crimele sãvârsite de „înaltii demnitari de Stat, guvernamentali, judecãtoresti, administrativi, militari”, dupã care plânge d-l Neagoe.

Procesul de sfidare a legilor si a unui stat de drept, a mers progresiv, începând din anul 1933 si culminând cu anul 1939, când s-au sãvârsit cele mai abominabile fãrãdelegi, un cumplit si inimaginabil genocid. Cu timpul, si Justitia a suferit acelasi proces de degradare, punându-se in slujba ceior ce aduceau tara spre prãpastia ce a culminat in anui 1940, când am pierdut o treime din trupul tãrii, datoritã politicii gresite dusã de cei ce aveau in mânã destinele neamului.

In aprilie 1934, când s-a judecat procesul celor ce îl impuscaserã pe I. Gh. Duca si când guvernantii au încercat sã încrimineze întreaga Miscare Legionarã, Justitia i-a condamnat doar pe cei trei vinovati de crimã, absolvind conducerea Miscãrîi de orice responsabilitate. Iatã ce scrie D. Banea in amintirile sale ca martor ocular la acest proces. Citez:

„…Revenind la proces, nu mai citez oamenii politici si sefii de particle, fosti prim ministri, de exemplu: Maresalul Al. Averescu, Iuliu Maniu, Al. Vaida Voevod etc. , etc., cãrora, dupã depunerea jurãmântului, presedintele completului le punea întrebarea: „Cum vedeti dizolvarea Gãrzli de Fier?”, iar rãspunsul era:

– „Nelegalã si abuzivã hotârârea”…

La sedinta de dupã masã se întãmplã un incident penibil. Soseste Armand Cã1inescu, omul care l-a tradat pe Maniu numai ca sã-Il slugãreascã pe rege si sã împuste pe legionari. ,,La prima întâlnire cu Rex, a spus cã el este pentru exterminarea prin orice mijloace a Miscãrii Legionare!”

În fata celor 6 generali din completul de judecatã si a unei sãli arhipline de avocati si lume, iatã ce a declarat:

– „De când eram la Ministerul de Interne (fusese subsecretar de stat n.n.) mereu aveam incidente cu aceastã Miscare.

Iatã ce scrie in Cãrticica sefului de cuib la paragraful 64, (si citeste cãci avea cãrticica in buzunar): – vom introduce pedeapsa cu moartea contra tuturor fraudatorilor banului public… (si închide cãrticica).

Cãpitanul, care era in banca întâi, se ridicã in picioare (un brad pe lângã mãrãcinele de Armand Cãlinescu), si zice:

– Citeste mai departe, d-le Cãlinescu, citeste „toate pedepsirile se vor face pe cale legalã”. Aceastã frazã a uitat dumnealui s-o citeascã!

Atunci generalul Comãnescu, cu o voce mai mult decât imperativã, îl apostrofeazã pe Cãlinescu:

– Ce gãsesti d-ta rãu in programul acestei Miscãri? cã vor sã fie pedepsiti acei care furã tara sãracã?

Cãlinescu a vrut sã spunã ceva, dar generalul îl întrerupe:

– Nu ascult nimic!

S-a produs rumoare in salã. Unul strigã:

„Tot ticãlos ai rãmas”, altii huiduiau. Presedintele sunã clopotelul: „Liniste cã evacuez sala !”

Aveam senzatia cã un sarpe a intrat in sanctuarul Justitiei!”

Verdictul a fost corect. Câtã deosebire fatã de degradarea la care s-a ajuns in 1938, când asa-zisa Justitie a dat un verdict de condamnare la 10 ani închisoare pentru înaltã trãdare lui Corneliu Codreanu, care era complet nevinovat! Toate acuzatiile erau imaginare, fãrã nici o bazã juridicã, lucru dovedit la rejudecarea procesului in 1940.

Distribuie acest articol! Îți mulțumim!

loading...

Lasa un comentariu