DOSARUL REVOLUȚIEI la Curtea Supremă | Zi crucială pentru „Nemuritorul” Ion Iliescu

Magistrații de la Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) trebuie să hotărască, astăzi, dacă vor menţine decizia de restituire la Parchetul Militar a dosarului Revoluţiei.

Magistrații de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) vor decide, miercuri, dacă menţin decizia de restituire la Parchetul Militar a dosarului Revoluţiei în care fostul preşedinte Ion Iliescu şi fostul viceprim-ministru Gelu Voican Voiculescu sunt acuzaţi de săvârşirea unor infracţiuni contra umanităţii.

La data de 21 mai, un judecător de cameră preliminară de la Instanţa Supremă a decis ca dosarul să fie restituit procurorilor, după ce a constatat nereguli în rechizitoriu. Procurorii militari şi mai multe părţi vătămate au atacat decizia, urmând ca miercuri magistraţii să se pronunţe pe contestaţiile acestora.

Anul trecut au fost excluse mai multe probe de la dosar
În octombrie 2020, instanţa a exclus mai multe probe din dosar, Parchetul Militar având la dispoziţie atunci un termen de cinci zile pentru a remedia neregularităţile din rechizitoriu şi pentru a comunica instanţei dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată a inculpaţilor ori solicită restituirea cauzei.

ICCJ a admis atunci mai multe cereri şi excepţii invocate în dosarul Revoluţiei atât de către părţi civile, cât şi de Ion Iliescu şi Gelu Voican Voiculescu, fiind excluse mai multe probe ca urmare a constatării neregularităţii rechizitoriului întocmit de procurorii militari, conform Agerpres.

Magistratul a constatat neregularitatea rechizitoriului în dosarul Revoluţiei întocmit de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia Parchetelor Militare la data de 5 aprilie 2019.

Instanţa a dispus, în octombrie 2020, excluderea din materialul de urmărire penală a mai multor probe: actele intitulate declaraţii ce conţin relatările făcute de Gelu Voican Voiculescu şi Ion Iliescu în faţa Comisiei senatoriale; rapoartele întocmite de Comisia senatorială privind evenimentele din decembrie 1989 şi documentele ce au stat la baza întocmirii acestora; sinteza aspectelor ce rezultă din analizele efectuate de Parchetul Militar în perioada 1990-1994 în cauzele privind evenimentele din decembrie 1989; punctul de vedere preliminar al SRI privind evenimentele din decembrie 1989; documentarul privind Marele Stat Major din cadrul MApN;

Cartea revoluţiei române. Decembrie 1989 de Sergiu Nicolaescu; documentele de arhivă ale Statului Major General privind evenimentele din decembrie 1989 cu referire la acţiunile întreprinse de Direcţia de Cercetare a Armatei pentru perioada 17-31 decembrie 1989.

Dosarul a fost pus în mișcare în urmă cu doi ani
De asemenea, au fost excluse din materialul probator declaraţii date de zeci de persoane vătămate. Dosarul Revoluţiei a fost trimis în instanţă de procurorii militari în luna aprilie 2019, în proces fiind citate peste 5.000 de părţi civile. Procesul a fost blocat mai mult de un an, pentru discutarea unor cereri şi excepţii ridicate de părţile din dosar.

Fostul preşedinte Ion Iliescu, fostul viceprim-ministru Gelu Voican Voiculescu şi generalul (rtr.) Iosif Rus, fost şef al Aviaţiei Militare, sunt acuzaţi în acest dosar de săvârşirea infracţiunilor contra umanităţii.

Ion Iliescu nu s-a prezentat la niciun termen al procesului
Conform rechizitoriului, pe fondul degenerării relaţiilor dintre România şi URSS, după momentul „Praga 1968”, dar şi ca urmare a stării de nemulţumire profundă şi generală din societate, s-a coagulat şi a evoluat o grupare dizidentă care a avut drept scop înlăturarea fostului preşedinte Nicolae Ceauşescu, dar care urmărea menţinerea României în sfera de influenţă a URSS.

Procurorii militari susţin că gruparea din jurul lui Ion Iliescu a acţionat abil şi eficient în preluarea puterii politice şi militare în decembrie 1989.

Astfel, întreaga forţă militară a României – MApN, Ministerul de Interne – Departamentul Securităţii Statului, precum şi Gărzile Patriotice, începând cu data de 22 decembrie 1989, s-ar fi pus la dispoziţia Consiliului Frontului Salvării Naţionale şi conducerii acestuia.

Ce afirmau procurorii despre dosar
„Din acelaşi moment, grupul de decizie politico-militară al CFSN, format din Ion Iliescu, Silviu Brucan, general-locotenent Victor Atanasie Stănculescu, general-maior (r) Nicolae Militaru (reactivat ulterior, înaintat în grad militar şi numit ministru al Apărării) şi Gelu Voican Voiculescu, a luat deciziile importante cu caracter politic şi militar, urmărind accederea la puterea politică a unui grup preconstituit şi legitimarea politică în faţa poporului român”, precizau procurorii.

Potrivit anchetei, începând cu seara de 22 decembrie 1989 ar fi fost lansată o amplă şi complexă activitate de inducere în eroare (diversiuni şi dezinformări), coordonată de unii componenţi ai Consiliului Militar Superior (structură aflată în subordinea CFSN), acceptată şi asumată de factorii decizionali ai acestui for.

Vezi – SUPĂRARE MARE: Năstase rămâne definitiv fără decorația de la Iliescu

Urmăriți acest site pe Telegram și pe Google News

Susține Nationalisti.ro printr-o donație

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *